New York

…cred ca nimic nu imi va lua amintirea povestilor despre NY, ma refer la cele spuse de tine, acelea pe care mi le spuneai de obicei seara inainte de culcare. Cand te puneam sa imi povestesti despre locurile pe care le vedeai, neimaginandu-mi ca intr-o zi voi vedea si eu orase la care atunci nici nu visam. 

De atunci am visul acesta de a vizita New York-ul, de a ma plimba prin Central Park si de a lua pulsul unui oras mult prea aglomerat si incarcat pentru mine. Ar fi prea mult daca as scrie ca indraznesc sa visez la New York cu tine alaturi, intr-o zi…

Uneori ascult melodia aceasta si de fiecare data cand o fac, gandul imi zboara la tine, atat de departe… 

…’cause I got a pocket full of dreams…

Ra 

Advertisements

Lumea viselor frumos colorate

Lasa-ma sa ma visez in  oricare dintre locurile acestea…

Ra

Powerless ;)

Cunosti sentimentul acela? Cand deabea astepti sa ajungi la tine acasa, in camera ta, sa inchizi usa si sa cazi in pat? Sa lasi “afara” tot ce ti-a incarcat ziua. Sentimentul acela al usurarii si al disperarii in care nimic nu e rau si nimic nu e bine. Si esti obosit/a, obosit/a de tot, obosit/a fara motiv, obosit/a de la nimic… Si tot ceea ce iti doresti este sa fie cineva langa tine care sa iti spuna ca va fi bine. Dar nu e nimeni acolo si tu stii ca trebuie sa fi tare… Sa fi puternic/a pentru tine, pentru ca nu va veni nimeni sa te puna pe picioare. Si esti satul/a sa astepti, satul/a sa te pui pe picioare pe tine si pe toti ceilalti din jurul tau. Nu mai vrei sa fii puternic/a, sa te “repari” dupa fiecare cadere. Si, macar o data in viata, iti doresti sa fie mai simplu, sa vina cineva sa te salveze, sa te ajute. Dar stii ca nu se va intampla asta, desi inca speri, inca visezi, inca iti doresti…

Cunosti sentimentul acesta????

Ra

Provocare

Provocare:

In viata ne dorim sa alegem oameni, momente, care sa ne faca fericiti… sa ne trezeasca sentimente de fericire,de implinire, … dar oare putem intelege intr-adevar aceste sentimente? Ma intreb, la ce se rezuma aceste trairi? De asemenea ma intreb, cine sunt acesti oameni la care renuntam atat de usor? Uneori am sentimentul ca acel om care nu face parte din “selectia” mea, undeva ,candva, l-am mai intalnit…dar oare atunci l-am ales eu sau m-a respins el? Am atat de multe intrebari…si atat de putine raspunsuri…
Un sentiment interesant atunci cand zbori, este ca toata aceasta lume pare atat de mica, de neinsemnata, iar tu pari un simplu observator, deasupra tuturor…dar atunci cand aterizezi, cred ca singurul sentiment cu care ramai este acela ca, aceasta lume ramane la fel de mica si neinsemnata, iar tu devii un lucru mic, neinsemnat…eu nu am mai zburat de aproape un an…ce mic si neinsemnat ma simt.

Aceasta este provocarea pe care am primit-o sub forma de comentariu la unul dintre posturile mele. Sa spunem ca stiu de la cine vine si mai ales care este scopul acestui comentariu. Sa spunem si ca imi place foarte mult ce a scris si ca am sa-l provoc eu (este un EL) sa scrie ca invitat la mine pe blog, despre ce vrea el. Sa spunem ca va raspunde afirmativ invitatiei mele si ca ne va uimi cu vorbele sale.

Pana atunci am sa-i raspund ca reintoarcerea pe pamant, dupa un zbor mai lung sau chiar si unul mai scurt, nu te face sa simti ca lumea e mica si neinsemnata. Din contra, uneori atat de mult tanjesti dupa pamant cand esti acolo sus – printre nori – incat la intoarcere nu faci decat sa apreciezi fiecare pas pe care il faci aici jos. Ca multi dintre noi, cei care facem din zbor un mod de viata, ramanem cu privirea catre cer, cu capul in nori – desi cu picioarele pe pamant, este alta poveste. Ca ne simtitm invingatori la capatul fiecarui zbor, este o alta poveste…

Iar despre faptul ca in viata toti ne dorim oameni si momente care sa ne faca fericiti, parerea mea e ca cu cat vom avea asteptari mai amri, cu atat vom fi dezamagiti mai mult. Ce-ar fi ca nimeni sa nu mai ceara, sa nu mai astepte, sa nu isi mai doreasca anumite trairi, anumite sentimente de la anumiti oameni? Poate ca am aprecia ceea ce ni se ofera, ceea ce avem si nu am mai plange nefericiti dupa ceea ce nu putem avea… Si nu putem trai…

In aparenta cu totii stim teorie, dar in esenta nu o aplicam niciunul dintre noi… Toti renuntam la ceva sau cineva pe care la un moment dat l-am iubit, despre care am spus ca nu ne vom desparti niciodata. Obiectele se uzeaza si incet nu ne mai sunt folositoare si oamenii, ca si sentimentele – imbatranesc si atunci ne indreptam atentia catre altele mai noi si mai frumoase, care ni se par mai atragatoare si mai interesante. Pentru ca ne plac provocarile, ne place ceea ce nu putem avea si mai ales ceea ce ne este refuzat…

La fel ca si tine, am o multime de intrebari fara raspunsuri si o alta multime de raspunsuri care nu ma ajuta sau nu ma satisfac. As vrea sa cunosc viitorul, sa stiu ce ma asteapta si mai ales cand si cum se vor intampla anumite evenimente in viata mea. Sa stiu de la inceput sa nu mai pierd timp cu oameni care sunt doar trecatori prin viata mea, sa nu mai investesc sentimente care nu aduc nimic (bun) inapoi si in general sa stiu ce se afla in spatele fiecarui pas pe care il fac, a fiecarei umbre pe langa care trec si a fiecarui suflet pe care il ating…

Pana atunci ne cufundam intr-un prezent care de cele mai multe ori nu ne multumeste, sperand intr-un viitor mai bun si regretand un trecut intunecat… Noi cand traim??

Ra


 

 



 

Stop fighting with my dreams

…ce-ar fi sa nu ma mai lupt cu visele mele? Sa incerc sa ne imprietenim….?! Sa nu ma mai impotrivesc Universului, sa incerc sa accept ceea ce imi daruieste?! Pana la urma sunt atatea pentru care am sa-i multumesc, atatea pentru care sa fiu recunoscatoare…

Ce-ar fi sa imi dau seama ce vreau, inainte de toate asta e cel mai important…

Ra

Speachless… si ganduri despre o mare “artista”…

In seara aceasta am inteles, inca o data, cat de frumoasa si infinit de bogata in emotii e viata… Cat de mult poti sa iubesti pe cineva si cat de diferita e fiecare dragoste in parte. Merita sau nu – incepi sa iubesti o persoana care, atunci cand te dezamageste nu mai ai putere nici sa te intrebi “de ce”? Pentru ca oricum nu ai gasi raspunsul, nu-l stie nimeni si chiar daca cineva ti l-ar da nu ai reusi sa intelegi mai nimic…

Cred ca doi oameni care impart trairi si emotii mai mult sau mai putin puternice, ar trebui sa aibe un minim de respect unul pentru celalat!! Din pacate, unii dintre noi, nu vor reusi sa inteleaga niciodata aceste lucruri… Respectul e un cuvant strain lor… :(, iar de sensul lui nu mai vorbesc!!

Am vazut o persoana pe care o admiram ca om, ca persoana publica si pe care o consideram artista…. Am vazut cum s-a umilit doar cu gandul ca face rau unei femei cu care nu avea nimic de impartit… Probabil nu-si va da niciodata seama ca gestul ei de fapt a arata cat valoreaza ca fiinta. Ca om, persoana publica si artista pentru mine este o nulitate!!! Ca fiinta a aratat ca atat poate ea… Pacat, MARIA DINULESCU ar fi putut sa isi pastreze demnitatea…

Am vazut cum un barbat care credeam ca stie ce vrea si mai ales care stie sa spuna “nu” – a folosit pentru a gandi cu totul alt cap decat cel de pe umeri… S-au sters din minte orice amintiri cu el. Mai urcam o treapta, mai pierdem o investitie sufleteasca…

***

*Uneori e mai bine ca visele sa ramana vise toata viata, pentru ca – desi neindeplinite, te vor face mereu sa zambesti… Odata indeplinite, poti avea surpriza ca nu sunt ceea ce pareau a fi…

Au fost zile si nopti in care s-au cautat, in care s-au visat si de atatea ori s-au intalnit intr-o lume ireal de frumoasa… Pana intr-o iarna cand s-au hotarat sa inchida ferestrele sufletului, fiecare dintre ei a tras obloanele sperand sa se apere de ploaia rece a iernii. Ceea ce nu stiu ei insa, e ca ploaia rece de iarna va patrunde prin lemnul vechi al obloanelor… Ce prostie sa se gandeasca acum ca aceste picaturi mici si profunde nu vor provoca daune! Nu inteleg ca atunci cand vor ingheta, le vor provoca dureri nebunesti??? Poftim? Nu?!! Nu mai au inima? Au facut-o bucati? Scuze, eu am incercat sa spun ca aceste picaturi mici vor provoca daune substantiale. Nu m-ati auzit niciodata!!

La plecare mi-a marturisit ca atunci cand ai venit sa o strangi in brate si sa o saruti, ar fi vrut sa iti ceara iertare… Da, iertare!! Pentru ce? Nici eu nu am inteles de ce tot ea vrea ca tu sa o ierti, tocmai tu – care te amuzi teribil de fiecare data cand simti ca o doare… Apoi a continuat sa imi marturiseasca: ar vrea sa o ierti pentru ca nu este frumoasa ca o floare de mai si nici nu este blanda ca soarele de aprilie… Ar vrea sa o ierti ca nu e la fel de buna ca cea care te face fericit… Iart-o ca exista, ti-as spune eu… Nu cred ca si-a dorit vreodata sa iti vorbeasca despre dragoste… De fapt, nu cred ca a vrut vreodata sa se indragosteasca de tine…

Cred ca destinul se joaca cu noi si se amuza pe seama noastra… Rasete de copiii… Stropi de lumina… Cer de iarna… Tacere… Statui de piatra… Ferestre ale sufletului… Tu si ea imbratisati!!!!!!!!!!!!!!!!!*

Ra

%d bloggers like this: