2012 sau un an fericit

Anul trecut, la sfarsit, scriam ca vreau sa iau fiecare zi din 2012 asa cum vine, fara sa am target-uri sau deadline-uri, bucurandu-ma de fiecare clipa si indragostindu-ma in fiecare zi. Chiar a functionat, a fost ceva ireal de frumos acest an, am avut parte de experiente unice, de momente de o intensitate nebuneasca si de fericire cum nu credeam ca poate sa existe! Imi vin in minte saptamanile petrecute in America, coplesitor- altceva nu pot sa spun, apoi zambesc frumos gandindu-ma in cate locuri minunate am fost anul acesta, cat de mult am descoperit si despre tara noastra, cati oameni frumosi am cunoscut si cate bucurii am avut atunci cand ma asteptam cel mai putin, poate.

Raman cu amintirea serilor de vara din Vama si nu am cum sa uit incantarea mamei cand am dus-o sa vada Transfagarasanul, mai sunt zilele in care m-am amagit ca sunt indragostita si culmea e ca nu imi pare rau pentru nici una dintre lunile acelea euforice. Insa ma bucur ca s-au sfarsit, acum pot sa spun ca traiesc ceva special. E prima data cand nu simt nevoia sa vorbesc despre asta, pentru ca vreau sa tin in sufletul meu tot, nu vreau sa impart cu nimeni povestea aceasta  de teama sa nu se piarda ceva din farmecul ei. Insa sunt fericita, mi-e frica sa nu-mi explodeze inima de la atata fericire! Ma simt femeia lui, asa cum nimeni si nimic nu poate sa imi spuna ca el nu e barbatul meu!

Acum scriu din Paphos, Cipru, unde am ales sa imi petrec Craciunul si unde am supravietuit Apocalipsei (a cata apocalipsa?). Sunt cu Nicoleta, Ramona, Ody si prietenii lor si in ciuda vremii predominant ploioase, e cald si hohotele de ras ne insotesc la tot pasul. Cand ma intorc acasa, am sa va arat si poze, pana atunci trebuie sa ma credeti pe cuvant.

Nu stiu acum ce imi doresc pentru 2013, poate doar sa supravietuiesc inca unui an, sa fiu sanatoasa si sa am familia alaturi, as vrea ca bunica mea sa traiasca vesnic daca este posibil! Anul acesta, din pacate, am fost neputincioasa in fata unei nedreptati si tot ce vreau cu disperare e sa fiu sanatoasa, eu si cei dragi mie. Si stiu ca daca intr-adevar toate se intampla cu un motiv, atunci 2013 imi va face cel mai frumos cadou din toata viata mea,pentru ca am o dorinta cum nu am mai avut pana acum.

Am pierdut in 2012 o persoana extrem de importanta pentru mine, mi-e dor de ea uneori intr-un fel ireal de dureros, sper sa nu mai fiu nevoita sa trec prin asa ceva vreodata si incerc mereu sa pacalesc durerea spunandu-mi ca asa a fost sa fie, ca Dumnezeu sau Universul, karma sau cine stie ce alta divinitate stie mai bine de ce mi-a luat-o de langa mine…

Va doresc si voua sanatate, liniste, multa iubire si pasiune, un an bogat si implinit asa cum vi-l doriti!

2013 va fi anul meu, o simt inca de pe acum ;)!

Ra

Advertisements

Mi-e atat de dor sa scriu…

Nu stiu cum se intampla, nu inteleg ce am facut atat de rau, astfel incat dupa o perioada excelenta, sa ma loveasca una incredibil de cretina!!!

Si dintre toate, ajungi la concluzia ca sanatatea e cea mai importanta si iti doresti doar sa scapi de grijile acestea!

Imi e atat de dor sa scriu, cumva mi se pare ca scrisul alunga toate relele si face loc celor bune. Insa ma regasesc iar, acolo unde degetele nu vor sa ma asculte si tastatura nu vrea sa insire de capul ei cuvintele nerostite de mine. 

As vrea sa povestesc atatea, sa arat atatea, sa scriu despre tabloul minunat pe care l-am primit, sa descriu emotiile pe care le-am avut cand imediat dupa ce am aterizat la Otopeni, la intoarcerea din USA, am condus ca nebuna pana la Drobeta Turnu Severin sa imi vad iubitul de al carui dor ma sufocam… As vrea sa imi vars ooff-ul aici povestind cum mi-au ridicat masina parcata in fata la Insitutul de Medicina AeroSpatiala si m-am trezit in mijlocul strazii fara masina, fara chei de la casa (erau in masina), fara sa stiu unde au dus-o si fara credit pe tel… Si cate as mai avea de spus, cate ma mai framanta, cate ma mai bucura si eu nu reusesc sa leg bine doua fraze cap-coada de ceva timp incoace…

Ciudat cum cineva te face sa scrii, sa insiri cuvinte fara sens pentru altii, dar atat de importante pentru tine si apoi deodata, ramai fara cuvinte, mintea ti se goleste si sufletul ti se umple si asta iti ocupa tot timpul!!!

Sper sa ma linistesc, sa imi incarc bateriile si sa revin incet-incet…

Ra

P.S. Mi-e dor de Costiera…

San Francisco, part 3

Mi-e dor sa scriu. Am venit acasa de atat timp si inca nu am fost in stare sa insir aici cateva cuvinte, desi stiu ca sunteti atatia cei care asteptati sa le cititi. Imi cer scuze, se pare ca timpul nu imi mai ajunge de cand iubirea si-a facut loc in viata mea.

Am citit azi undeva ca iubirea te face vulnerabil (Gladiola spunea asta) si ca frica e un sentiment care musca din suflet. Sunt perfect de acord…

E foarte tarziu, maine am cursa de dmineata si ar trebui sa dorm acum, in loc sa tastez ultimele impresii despre San Francisco. Dar nu ma dau batuta, nu am sa mai pierd inca o batalie in fata somnului :)!

San Francisco este un oras minunat, are acel aer romantic, usor parca rupt din trecut, in care oameni de toate culorile si cu toate orientarile politice sau sexuale, traiesc in perfecta armonie. In plus sunt deosebit de amabili, fara sa le ceri nimic, se vad “datori” parca sa te ajute. Cu o informatie, cu un zambet sau cu o urare de bine. Am vazut cum oamenii zambesc larg in fata unui necunoscut si ma doare tare ca noi inca zambim daca cel din fata noastra tocmai a parcat nu-stiu-ce-masina sau are cine-stie-ce-haine de firma pe el, ne incruntam in schimb in fata unui om simplu, in fata unui nevoias sau a unuia ce tocmai s-a ratacit si are nevoie de o informatie. Oamenii din America si felul lor de a fi, de a percepe tot ceea ce-i inconjoara, au fost primul meu soc pe taram american.

Dar sa revenim la San Francisco. In ciuda orasului cu aer hippy, in ciuda atmosferei romantice in stil victorian, se ridica victorioasa clima de c***t, ce distruge tot farmecul unui oras care are atatea de oferit. Mark Twain a spus: “The coldest winter I ever spent was the summer in San Francisco!”. Dimineata si dupa ora 5 pm, orasul era invaluit intr-o ceata care initial putea parea interesanta, dar incercand sa gandesti pe termen lung, a trai acolo, intr-o atmosfera atat de deprimanta, invaluita in ceata aceea rece, poate parea foarte greu pentru o persoana solara. Apoi, frigul acela care nu trece pe toata perioada verii, iti face parca in ciuda, deoarece te aflii la doi pasi de ocean si nimeni nu merge la plaja. E atat de “altfel” fata de cum imi inchipuisem!!! 

This slideshow requires JavaScript.

Sper ca pozele sa vorbeasca de la sine, pentru ca nu stiu ce dovada mai buna as putea sa aduc in favoarea spuselor mele. Sper ca in postul urmator sa va arat si cateva imagini cu orasul acoperit de ceata. Si, poate, ne va ajuta sa ne racorim in mijlocul unei vere atat de mult asteptate…

P.S. data viitoare am sa va povestesc despre cateva orasele din imprejurimile San Francisco-ului, despre Napa Valley si despre cum am intalnit o fata cu origini banatene, care era foarte mandra de ele, desi nu fusese niciodata in Romania.

Ra

 

San Francisco, part 2

Azi e ultima zi in San Francisco. Imi e atat de dor de Sebastian, incat as veni acasa pe jos si as pleca in clipa urmatoare!

Insa vacanta mea mai are pana sa se termine. Urmeaza un zbor catre Los Angeles, diseara, cu Virgin America si abia astept sa-l fac pentru ca toti au vorbit foarte frumos despre aceasta companie. Si apoi 4 zile la Los Angeles, in care nu stiu ce sa fac mai repede, ce sa vad mai intai, dar ma bazez pe Emiliano (un drag prieten) ca va avea grija sa nu uit nici o clipa din cele petrecute in LA. Apoi urmeaza Florida, si aici voi bifa Tampa, Miami si Orlando. Urmeaza o zi la New York si apoi acasa!!!!! Acasa la iubitul meu drag!!

Nu credeam sa imi fie atat de dor si niciodata nu mi-am imaginat ca voi putea sa mai iubesc atat de mult, incat sa-mi schimbe viata. ram convinsa ca locul meu nu e in Romania, ca nu m-am nascut in locul potrivit… Acum nu ma vad decat langa el, oriunde ar insemna asta!!

Dar, hai sa nu va mai plictisesc cu iubirea mea, sa va povestesc despre San Francisco.

Ce am mai observat aici e ca aproape la fiecare casa exista steagul american la loc de cinste. Credeam ca treaba asta cu orgoliul de a fi american e numai in filme si in emisuni tv. Dar pare cat se poate de real. O alta chestie pe care am observat-o, legata tot de oameni, e ca par sedati. Adica, merg asa zambitori pe strazi, oriunde intalnesti pe cineva e foarte amabil, sunt socata… Acum, nu stiu daca in toate statele e asa sau doar California e primitoare. 

Am intalnit un american, unul get beget, nascut aici si fara sa aiba emigranti in familie printre ultimii descendenti. Unul bogat, care are cateva televiziuni mici raspandite pe ici, pe colo, care avea la gat cravata de cowboy si cel mai desavarsit accent american pe care l-am auzit vreodata. Imbracat ca in filmele lui Jim Carrey, dealtfel ;), aparte cravata de cowboy. Ma gandesc ca totusi au posibilitati nelimitate aici, de a isi imbogati cunostiintele, cultura, etc… Omul, cand a auzit ca sunt romanca, automat s-a gandit ca iubesc comunismul. I-am tot repetat ca noi nu suntem comunisti, ca oamenii au murit sa scape de comunism, dar el asocia tara noastra cu comunismul si nu i-am putut schimba parerea. La un moment dat a spus ca el nu a calatorit pt ca de ce ar face-o, din moment ce ii place California? Am ramas siderata!!! Cam asa a fost experienta mea cu americanul get beget ;).

Am mancat intr-un restaurant, unde am vazut un cuplu cel puti ciudat pentru mine. Ea, inalta, frumoasa, imbracata cu rohie neagra, lunga, spatele gol, parul prins a la Audrey Hepburn, tocuri, forme frumoase… El: plinut, jeansi, adidasi, camasa larga atarnata pe afara… Nu se potriveau deloc. Bineinteles ca eu si Luca si europenii din noi, am fost mirati si vorbeam despre nepotrivire. David, mexicanul american care ne gazduieste, a interpretat gresit si ne-a facut teoria consiratiei, cum ca de ce judecam, ca nu e normal, ca nici pe noi nu ne judeca nimeni… SI oricat s-a chinuit Luca sa-i spuna ca nu judecam, doar ne miram, nu a inteles si a luat-o foarte in tragic!

Am mai vazut in San Francisco: Union Square, unde atmostera era feerica si nu o pot descrie in cuvinte. O formatie canta pe o scena, in piata, o muzica foarte frumoasa pe care as fi ramas sa o ascult la infinit. O expozitie de pictura era intinsa in aproape toata piata si in jur aceeasi oameni sedati cu zambetele lor perfecte!

Am mai fost la un targ imens, o piata in aer liber, Farmers Market, unde iar am facut plinul gustand din toate fructele pe care le aveau si de vanzare. Frumos, cum poti merge la piata si poti gusta de la toti pana la saturatie. Imi place asta foarte mult! Tot la piata aceasta, am intalnit un poet, care facea poeme spontane. Tu ii spuneai despre ce vrei sa scrie sau ii dadeai cateva cuvinte pe care sa le foloseasca si el facea poezia in cateva clipe. Nu am ratat ocazia si am facut si eu una. A iesit ceva foarte dragut. Primele clipe mai libere am sa le folosesc ca sa va arat poze ;).

Iar zilele trecute am fost plecata pentru doua zile in Napa Valley, o regiune foarte asemamatoare Toscanei, unde sunt multe podgorii si cat vezi cu ochii e doar vita-de-vie! Nu spun ca am facut 4 degustari de vinuri, una dupa alta si o degustare implica cateva feluri diferite de vin, nu doar unul :)))). Deci, faceti cateva calcule… Specific ca nu am mancat nimic in timpul zilei ;). 

Am dormit o noapte in Napa Valley, la un cottage f dragut, Aurora Park, iar a doua zi am pornit spre San Francisco, the CITY. In drum spre oras ne-am oprit sa fac eu o vizita la Institutul Culinar al Americii: Culinary Institute of America, unde am putut sa vad si studentii la treaba, dar era total interzis sa faci poze si mi-a fost cam teama sa incerc sa fac pe ascuns ;).

Acum, acasa e 19.15 si la mine e 9.15 si diseara la 21.20 am avion catre Los Angeles, asa ca urmatorul post il voi scrie din Hollywod!!!

Va pup cu drag si dor!

Ra 

San Francisco, part 1

Am ajuns in San Franciso dupa un zbor ingrozitor de incomod. Doamne, cateodata e atat de greu sa fii pasager. Mi-am dat seama ca oricat de greu am crezut vreodata ca e sa fii insotitor de bord, e cu mult mai greu sa fii pasager. Am stat pe culoarul din mijloc al unui Airbus 340/300, zborul LX 038 (swiss), langa un cdt de la United America, foarte pretios asa, se uita urat la mine si daca ma miscam putin pe scaunul meu… Tampit rau, pentru ca nu am putut sa ies decat de doua ori la toaleta, desi amortisem pe scaun si banuiam ca ma vor ridica cu spaclul pt ca la sfarsitul zborului riscam sa fiu lipita de el ;).

In fine, am ajuns in San Fancisco. Toata lumea acasa m-a speriat foarte tare de controlul de la intrarea in State. Ca te ia la interviu, ca iti face un interogatoriu intr-o camera si deja ma imaginam luata pe sus in camasa de forta de doi malaci negrii care ma duceau intr-o camera si imi puneau o lampa luminoasa in fata intrebandu-ma de unde vin si ce am sa fac in tara lor :). Nici gand, in afara de o coada infernala de aproximativ 2 ore, pentru a ajunge la ghiseul la care se facea passport control, nu am patit nimic rau. Singurele intrebari au fost de ce am venit si le-am spus ca vreau sa vizitez, cate zile stau si apoi m-a intrebat ce slujba am acasa. Cred ca a fi stewardesa deschide multe usi pentru ca omul a zambit multimit si mi-a urat vacanta placuta la el in tara. Sentimentul pe care mi l-au dat e ca sunt foarte mandrii ca sunt americani, ca au impresia (si probabil ca asa e) ca nu mai e nimeni ca ei. Prietenul meu, david, care e gazda mea in San Francisco, mi-a spus ca acum nu mai sunt in lumea a 3a din Europa, ci in “primo mundo”, in America. This is America, baby!!!

Orasul mi se pare magic, atat cat am avut timp sa vad. Adica e ca un colt de Rai, rupt de realitatea cu care eram eu obsinuita acasa. Fiecare dintre voi trebuie sa aiba in minte un film american cu peisaje de vis, cu case frumoase si oameni minunati, nu? Ei bine, San Francisco e chiar mai mult de atat, e mai frumos decat in cel mai frumos film american pe care l-ati vaut vreodata. Case colorate cu arhitectura in stilul romantic victorian, soselele up&down, oameni linistiti, trafic cum e in Bucuresti numai duminica si in general o atmosfera atat de zen!

Am iesit in prima seara la un sushi restaurant si am mancat cel mai bun sushi de pana acum, total diferit de sushi-ul de acasa. Sashimi era la fel ;), numai ca tot restul a fost un spectacol de arome si culoare. Destul de scump, totusi, avand in vedere ca am fost 3 persoane si am platit 212$. Asta incluzand si bauturile, pentru ca toti am baut alcool. 

Apoi, am schimbat localul pentru desert si am avut o surpriza foarte placuta. Din ceea ce mi-au spus cei care au fost in State, aici mancarea ar fi trebuit sa nu aiba gust, sa fie insipida, inodora, incolora, eventual cu iz de carton. Surprinzator, dar desertul era home made si foarte gustos. Desi, cam piperat la pret si acesta. Un desert platit, apa plata si un alt desert din partea casei – 20$…

Cine spunea ca mancarea e ieftina aici, probabil ca d’asta a mancat mancare cu gust de carton…

Asa, buuuun, sa revenim. Ieri am fost la plimbare prin imprejurimile orasului. Am vizitat Sausalito City, Marin County, San Rafael (unde am fost la o piata de fructe si legume si iar va spun ca am mancat cele mai gustoase fructe din viata mea, aici)Muir , Muir Woods, Muir Beach si am fost la o pensiune Pelican Inn, extraordinara – un cottage english Tudor style, unde am mancat un sandwich vegetarian (spre deosebire de acasa, aici gasesti optiuni foarte variate pentru vegetarieni) si am refuzat o supa de crab pentru ca nu avea nici un gust. Insa sunt convinsa ca era o greseala de moment pt ca la cat de bun era sandwichul si la ce paine aveau, e imposibil ca supa sa nu fie buna, mai ales ca nu risca nimeni crabul aiurea. Am mai vazut Lands End, un loc incantator la ocean…

Surpriza a venit apoi, cand am fost sa vizitam o ferma de cai, unde din pacate nu inchiriau caii, insa am avut cateva clipe in compania unui cal patat foarte frumos. Cred ca era un quarter horse, dar se poate sa ma insel. Langa el era un cal pe a carui boxa scria ca e arab, insa era total opus arabului, dar poate ca la ei arabul e diferit :))). 

Intre timp, de ieri pana azi, am gasit o locatie unde pot merge sa incalec pe plaja, se fac plimbari la ocean si nu e exagerat de scump. 40$ora sau 60$ doua ore. Deci e super ok. 

Vremea aici e destul de capricioasa. E cam frig pentru gustul meu. Acolo unde locuim noi, e mai sus (pe deal) si e foarte rece, e ceata dimineata mereu si seara vantu isi face de cap. Jos, mai la vale, in oras e mai cald si cum iesi din oras parca simti ca e aproape vara. 

Azi am auzit ca Mark Twain a spus: The coldest winter I lived was the summer in san Francisco ;).

Ce sa va mai spun? Ca astept cu nerabdare sa cunosc orasul, sa ies mai mult la plimbare si sa ma pierd intre localnici…

Revin cu poze cat de curand ;).

Va pup!

Ra

%d bloggers like this: