Mai. Si deja e vara.

Mi-e foarte dor sa scriu. Nu stiu daca a fost lipsa timpului, grijile prea multe si unele probleme care au venit de-a valma (ca un rau nu vine niciodata singur, nu?) sau pur si simplu mi-au lipsit cuvintele. Cert e ca mi-a lipsit ceva. 

Am atatea de recuperat, incat nu stiu cu ce sa incep!!!

Ceea ce traiesc acum, mai puternic decat orice, e bucuria de a simti soarele arzandu-mi fata si incalzindu-mi trupul, vantul de vara care se joaca cu mine, un caine tare dragalas care ma asteapta sa ma intorc acasa, o gradina micuta pe care o ud in fiecare dimineata si seara si pe care sper sa o transform in micul meu colt de Rai, o casa noua care asteapta sa devina un camin pentru ca inca e semi-goala… 

Si incepand de azi, sper sa nu ma mai opresc din scris o perioada atat de indelungata!!!

Va doresc o vara de vis!!!

Picture 15Ra

 

Advertisements

Poate

…ca nu am vrut sa ne facem rau, dar a durut la fel de tare. Poate ca normalitatea este doar o iluzie, pentru ca ce este normal pentru paianjen e haos pentru musca. 

Imi bantui visele si asta ma innebuneste, nu mai stiu incotro ma indrept si tot ce sper e ca sunt pe drumul cel bun. Urasc schimbarile. Imi tulbura echilibrul. Cum naibii se poate ca azi sa fie totul bine si ziua urmatoare sa o ia totul razna?

Poate ca sinceritatea nu este chiar o virtute, toti spun ca prefera adevarul si totusi nimeni nu vrea sa il auda, ma amuza in special cei care inchid ochii si isi vad de viata lor trista evitand adevarul. Ca si secretele, mai intai le ascunzi pentru o singura zi, apoi ascunzi si mai adanc acel secret. Apoi il ascunzi chiar si de tine insuti, nu ca sa nu iasa la iveala, ci ca sa nu-ti mai amintesti. Pana la urma cine  a fost secretul cui?

Blocheaza-ti in continuare visele permitandu-i fricii sa creasca mai mare decat ele. O sa ramai astfel blocat intr-un singur loc…

“Iubirea cu forta nu e iubire. Si daca inca reusesti sa obtii ceva in felul acesta, ceea ce obtii nu te umple, apoi te trezesti plin de furie. Ceea ce te umple e iubirea care vine gratis. Asadar, te incurajez sa renunti la batalia asta in care il fortezi pe celalalt sa te iubeasca. Te incurajes sa te eliberezi de intentia aceasta incapatanata. Celalalt trebuie s afie complet liber, inclusiv pentru a nu te iubi.” (Sri Prem Baba)

Poate ca lucrurile sfarsesc si oamenii pleaca. Si poate ca poti sa inchizi ochii lucrurilor pe care nu vrei sa le vezi, dar nu poti sa iti inchizi inima lucrurilor pe care nu vrei sa le simti. Si asta te doare. Si nu ai cum sa uiti, nici ce ai vazut, nici ce ai simtit. 

Poate ca nu am vrut sa ne facem rau, dar a durut la fel de tare. Poate ca da, poate ca nu…

Ra

Surpriza placuta

Azi am avut o zi super proasta, daca se poate sa o numesc asa. M-a durut capul ingrozitor, mi-a vajait un curent fix deasupra capului in bucataria avionului, ceea ce a facut doar sa accentueze durerea initiala pana la a o face insuportabila. A trebuit sa mai suport si alte chestii care nu mi-au placut, dar invat sa strang din dinti si sa tac ;), asta e… Plus ca inca ma intreaba prieteni, colegi, cunoscuti, de Bella si povestesc si imi aduc aminte si ma intristez tare si le mai am eu si pe ale mele, alte griji, care ma macina, deci in mod clar nu am avut o zi buna sau macar aproape de normalitate… 

Sincer, tot ce imi doream era sa ajung acasa si sa ma bag in pat!

Dupa cursa, am zburat la Paris azi (si sa nu spuneti “vai, ce frumooooos”, pentru ca nu am avut ragaz nici sa admir un varf de munte pe fereastra avionului), cand am inceput debarcarea, prima pasagera care a coborat pe usa din spare, unde eram pozitionata eu, mi-a spus ca imi citeste blogul si ca ii place!!!!! A fost “wow”, mi-a luat durerea de cap cu ceea ce mi-a spus, daca asa ceva este posibil!!! Deci m-am emotionat intr-un fel… Doamne, am simtit asa, nici nu stiu cum sa descriu, dar a fost ceva foarte frumos! Plus ca a fost neasteptat si mi s-a parut foooooarte tare!!! De acum inainte, promit sa fiu de zece miiiiii de ori mai atenta. Sper ca am fost amabila si ca nu si-a dat nimeni seama ca pe mine ma macina durerea de cap, tristetea zilelor acestea si grijile-mi cotidiene…!!! E a doua oara cand mi se intampla sa ma recunoasca un pasager, dupa domnul care a zburat cu noi la business si care mi-a spus ca m-a recunoscut de pe blog 😉 si mi-a laudat retetele! 

Plus ca ieri, un domn cdt, de la care chiar nu ma asteptam la ceva dragut, mi-a facut complimente tot pentru ceea ce scriu si am iesit din cockpit anesteziata de uimire si de bucurie, bineinteles. Sper ca a vorbit serios, nu a fost doar ceva de moment.

Iar saptamana viitoare sunt invitata, pentru prima data, la o intalnire cu mai multe bloggerite si sunt emotionata! O sa va povestesc mai multe dupa ce am sa merg acolo. Locatia este un restaurant cu mancare raw, pe care imi doream de mult sa-l incerc!!!

Cred ca in curand ma voi apuca si de cartea pe care atat de mult imi doresc sa o scriu, care sa cuprinda scurte povestiri despre zbor, culese de la colegii mei!

Inca o data, multumesc celor care isi pierd timpul citindu-mi gandurile insirate aici!!

Ra

 

Sa nu ne mai uitam la ceas

Am vazut undeva scris ca oamenii au tendinta de a se pierde reciproc… Pentru ca oamenii stiu foarte bine sa clipeasca si intr-o singura clipa sa piarda tot.

Nu vreau sa te pierd vreodata, as vrea sa nu ma mai uit la ceas atunci cand sunt langa tine, sa fac sa se opreasca timpul cand ma mangai, cand ma strangi in brate sau cand imi spui ca ma iubesti…

Sa nu ne mai uitam la ceas cand suntem fericiti, sa nu lasam micile razboaie sa ne ucida sufletele…

Hey, hey, cineva sa ascunda ceasurile, sa faca tic-tac-urile sa amuteasca!!!!

Sa nu ne mai uitam la ceas cand iubim!!!!

Ra

Asa ceva nu se intampla niciodata

E greu de crezut ca ajungem vreodata sa fim pe deplin fericiti sau macar multumiti cu ceea ce avem, cu ceea ce traim sau cu ceea ce simtitm. Mereu vrem mai mult, cerem mai mult si niciodata nu ne ajunge ceea ce primim. De la zi la zi imi dau seama ca nici macar atunci cand stai cu sufletul gol pusca in fata cuiva, nu e indeajuns. Din contra, un suflet gol pusca e un suflet pierdut.

“imbraca-ma, mi-e frig si nu vreau sa ma intorc acolo unde mereu am gasit caldura…” – imi sopteste cu durere in glas, amaratul de suflet gol-pusca

Ironic! Un suflet facut ghem de rusinea goliciunii lui, chircit de frig, implorandu-ma sa-l imbrac….

Asa ceva nu se intampla niciodata, noi nu ramanem cu sufletele goale-pusca si ele nu ne implora, suferind, sa le imbracam…

Dar, totusi… Daca?

Nu cu multe anotimpuri in urma spuneam ca iarna mai frumoasa ca aceea in care auzeam zapada scartaindu-mi sub picioare, nu am mai trait. Eram tentata sa spun, anul acesta, ca iarna mai frumoasa nu am mai avut. Cat de aproape sa o intreaca pe ACEEA!! Iarna aceasta, atat de solara si de fericita! Si cu sufletu-mi atat de gol-pusca!!!! 

E atat de usor sa te dezbraci de haine doar ca sa faci sex… O facem tot timpul… dar sa iti deschizi sufletul… Sa-i lasi sa iti cunoasca spiritul, gandurile, sperantele, visele… Asta inseamna ca sufletul iti ramane gol-pusca in fata lor. Si asa ceva ar fi de preferabil sa nu se intample niciodata. Pentru ca, inevitabil, se va ajunge acolo unde nu isi doreste nimeni… 

Mai bine sa ne imbracam sufletele, zic…

 

La dracu’!!! Nu ma luati in seama, imi tot venea in minte tampenia asta cu sufletul gos-pusca (ma repet, stiu)…

Ra

 

Si acum ce fac?

Mai mult ca sigur nu ma asteptam sa te aud ieri. Credeam ca o parte din starea mea generala din ultimul timp ti se datoreaza si tie. Sau mai bine spus faptului ca nu aveam vesti de la tine de atat timp. Ce sa crezi? Acum, ca te-am auzit, nu ma simt mai bine. Nici mai rau. Poate doar putin mai nelinistita. Pentru ca nu inteleg nimic din ceea ce mi se intampla. O suma prea mare de sentimente si emotii in contradictoriu, ma incearca. Pe de o parte nu stiu ce astept, pe de alta nu stiu de ce astept ;). Nu stiu ce sper, de ce sper si cat sa mai sper… Apoi… dupa ce am vorbit, am ramas cu o senzatie de gol… De obicei, eram implinita, fericita si nerebdatoare sa te aud iar. Acum, am simtit un gol imens, nevoia sa fiu singura (pentru cateva clipe) si dupa aceea mi-am reluat viata exact de unde o lasasem inainte sa te aud. Ma sperie si ma bucura in acelasi timp. Stiu ca nu am cum sa te uit, nu am cum sa nu te port in gand si sa nu iti dedic fiecare realizare a mea, fiecare alegere buna si decizie corecta. Pentru ca orice fac, in gandul meu ma sfatuiesc cu tine. Ma intreb cum ai fi facut tu, ce mi-ai fi spus tu sa fac. Si procedez intocmai… Pentru ca distanta aceasta nenorocita si fusul oras nu ma ajuta deloc sa dau de tine atunci cand am nevoie urgenta ;). Pentru ca uneori nu esti “available” si niciodata nu stiu cand vei fi :). Dar e ok, m-am obisnuit cu asta. Doar traiesc cu tine in gand de atatia ani. Ma bucura faptul ca am trecut peste si am depasit momentul, ca nu am facut 300 de tumbe in aer de bucurie si nici nu am plans de fericire dupa ce te-am auzit ieri. Ma sperie aceleasi item-uri pentru ca mi-e frica sa nu te uit…

Atat de indragostita sa fiu, incat sa las vreun pas facut fara tine, nenumarat? 

Iarta-mi sufletul care incearca sa te uite…

Ra

Cine sunt?

Am primit o leapsa (am spus-o mereu ca nu imi place cuvantul acesta) interesanta de la Andrei. Asadar, cine sunt eu?

SUNT impulsiva, nerabdatoare si uneori (de cele mai multe ori) ma arunc cu capul inainte, nepasandu-mi ca ma pot lovi intr-un zid din imediata vecinatate…

AS VREA sa imi pot vedea viata, asa cum va fi ea peste 10 ani, intr-un glob de cristal. As vrea sa pot face asta macar o data pe an, poate ca astfel mai usor as lua unele decizii si mai usor as intelege anumite intamplari, persoane, trairi…

PASTREZ ca o nebuna fiecare amintiri frumoasa pe care o am, pastrez lucruri vechi, fotografii, anumite haine de care nu ma pot desparti si totusi nu le port. Mai pastrez inca, o ie pe care mama mi-a pus-o deoparte de cand aveam un anisor.

MI-AS FI DORIT sa nu mai fiu atat de credula, naiva si sa nu am “talentul” asta de a despica firul in patru, de a  face filme in capul meu si de a nu imi crea mereu iluzii si sperante false, luand ce e mai bun de la altii fara sa vad partea intunecata a lor… Mi-as mai fi dorit sa fiu exagerat de bogata, sa vad si eu daca asta chiar iti ofera o viata fara griji si fara probleme.

NU IMI PLAC barfele si pe cei/cele care le creeaza si le intretin la foc mocnit. Nu imi plac legumele fierte din ciorba si nu imi plac visele urate. Nu imi plac oamenii care se amesteca in viata altora…

MA TEM de moarte. Ma tem de ziua cand cei dragi mie nu vor mai fi, ma tem de moarte mai mult ca de orice altceva, e singura inevitabila in viata si singura care stim ca va veni la un moment dat, restul sunt relative…

IMI PARE RAU ca prea usor am ales sa plec acum 8 ani de langa singurul om pe care nu ar fi trebuit sa-l parasesc niciodata si imi pare rau ca acum nu mai pot schimba nimic. Plecarea mea i-a daruit familia de acum…

IMI PLACE soarele, marea, vara, caldura. Imi place sa stau zile intregi intinsa la soare pe malul marii, ascultand cantecul valurilor si strigatul pescarusilor. Imi place sa am timp liber, sa plantez si sa imi ingrijesc plantele/florile. Imi place sa ascult muzica veche si sa ma plimb pe stradute inguste care respira trecut. Imi place Napoli si cred ca e orasul meu de suflet. Imi place limba italiana si dialectul napoletan. Imi place sa gatesc, sunt pasionata de arta gastronomica. Imi plac atat de multe!!!!

NU SUNT nici pe departe atat de placuta cum ai putea sa crezi, dar nici atat de aroganta cum par la prima vedere.

DANSEZ aproape niciodata :). Trebuie sa ma scald in alcool (chestie pe care nu o fac) pentru a prinde curaj sa dansez. Sau macar sa fiu in culmea fericirii (si nici asta nu mi se intampla prea des). Asa ca nu prea dansez…

CANT de multe ori chiar si atunci cand mi se spune sa tac pentru ca ceea ce cant eu nu are nici o legatura cu melodia originala in sine. Sunt un dezastru, ar fi bine sa nu cant, dar nu ma pot abtine!

NICIODATA nu mi-am imaginat viata mea asa cum e ea acum…

RAR aleg rational, de cele mi multe ori inima mi-o ia inainte in luarea deciziilor si as vrea sa o pot stapani…

PLANG cat de des pot. Plang la filme, plang cand citesc ceva trist, plang cand ascult o melodie trista, plang cand sunt trista si uneori am plans si de fericire. Sunt o plangacioasa, chiar daca nu pare. Si chiar daca ma doare capul de mor dupa aceea, intr-un fel ma eliberez…

SUNT CONFUZ A in legatura cu ceea ce vreau. Intotdeauna vreau ceva, dar parca vreau si altceva. Asta se reflecta si la restaurant cand trebuie sa comand ceva (as manca aproape orice din meniu), dar si in alegerile personale…

AM NEVOIE de soare, de liniste, de intimitatea mea, de Andreina, de el, de bani, de familie, de un miliard de lucruri…

AR FI TREBUIT sa ascult mai mult anumite sfaturi, ar fi trebuit sa nu plec, ar fi trebuit sa nu renunt, ar fi trebuit sa fiu mai intelegatoare, mai buna, mai rabdatoare, mai calma, mai putin impulsiva si poate as fi reusit…

AS PUTEA sa mut muntii din loc daca mi-ar cere-o el, la fel as face pentru orice persoana pe care o iubesc. As putea sa fac orice din dragoste. As putea sa invat la infinit pentru ca de multe ori realizez cate nu stiu si cate as vrea sa stiu. As putea sa strabat oceane si mari, curcubee si nori, doar ca sa ajung acolo unde imi doresc…

Am scris acest post ascultand pe repeat melodia Friend in bar, de care nu ma mai satur, dar care atat de mult m-a speriat!!! Multumesc, Alina ;).

Ma mai gandesc cui sa dau mai departe aceasta leapsa ;).

Sa aveti o zi frumoasa de primavara!

Ra

Previous Older Entries

%d bloggers like this: