Ieri…

am zburat la Viena. Nu, nu vreau sa va spun cat imi este de dor de o plimbare romantica in minunata Viena ;).

Ieri, mi s-a intamplat ceva inedit cu un pasager business pe tronsonul Viena-Bucuresti. Dupa imbarcare, cand i-am dus welcome drink-ul, m-a intrebat daca numele meu e Raluca Pop. Am fost mai mult decat mirata, mai ales ca eu nu port ecusonul cu numele meu. I-am raspuns aproape tremurand ca da si am intrebat daca s-a intamplat ceva. Nu stiu de ce, acesta a fost primul lucru care mi-a venit in minte. M-am panicat, daca trebuie sa spun sincer ce am simtit. Mi-a raspuns zambind ca m-a gasit navigand pe internet si ii parea cunoscut chipul meu. Da! Era un cititor al blogului :). A fost pentru prima data cand cineva necunoscut ma intalneste si ma recunoaste din pozele de pe blog ;). Mi s-a parut maxim de frumos, m-am simtit, asa, intr-un fel pe care nu il pot descrie. Undeva intre mandra, mirata, recunoscatoare, impresionata si emotionata.  Mi-a spus ca este pasagerul companiei de cca 7 ani si ca aeronavele noastre sunt ca si un fel de casa pentru el, asa ca il pot considera unul din familie. E dragut sa primesti cuvinte de lauda. Si mi-a mai spus ca  a incercat reteta mea de pe blog cu dovlecei umpluti. I-am recomandat pastele cu dovleac si nuci, pe care le puteti gasi si voi accesand pagina Sale e Pepe a blogului meu. Mi se pare ca e chiar prima reteta postata. Ca tot veni vorba, azi am facut paste cu conopida, sunt delicioase, am facut poze si am sa postez reteta aceasta in zilele urmatoare. Pentru ca m-am intors incarcata de la tara, ieri si azi am pus gogosari la borcan, murati, pentru iarna. Am reusit sa pun 7 borcane de 800 de grame cu salata de gogosari, dupa reteta bunicii mele preferate – tanti Tanta – si inca 2 borcane mari de 3l cu gogosari si conopida. Am sa scriu si despre felul in care am pus acesti gogosari. Mi-am decorat frumos bucataria cu ardei iute insirat pe sfoara, ardei iute cules de mine din gradina matusii mele. Arata spectaculos si sunt foarte buni atunci cand se usuca si vrei sa condimentezi putin mancarea.

Seara frumoasa,

Ra

Pasageri (II)

Am putin timp inainte de cursa de azi si m-am gandit ca v-ar placea sa va povestesc o intamplare haioasa cu un minor neinsotit, de pe vremea in care lucram la Blue Air. Dupa ce v-ati mirat ca e posibil ca o mama sa isi inchida copilul in compartimementul de bagaje, acum pregatiti-va sa radeti (si) de mine putin :).

Cred ca am mai spus ca orice caz medical, daca e sa fie, va fi pe cursele mele. Nu stiu cat de medical poate fi considerat acest caz, dar cu siguranta, la inceput, eu l-am banuit a fi un caz medical ce trebuie tratat cu toata seriozitatea.

Minorul neinsotit este un copil (minor, desigur) care calatoreste neinsotit de o persoana adulta. Pentru a fi posibil acest lucru, el se preda in baza unor acte unui agent de sol care il aduce la avion si tot pe baza unor acte il ia senior cabin crew in grija si il preda la destinatie unui (alt) agent care il conduce la cei ce il asteapta si astfel el ajunge cu bine si toata lumea e fericita. De obicei acestora li se acorda atentie speciala si nu poti condamna pe nimeni pentru ca cine nu iubeste copii? Sunt pur si simplu atat de draguti!!

Minorul despre care va povestesc acum calatorea de la Valencia la Bucuresti, nu m-am uitat pe actele lui sa vad cati ani avea, dar estimez ca undeva intre 10 si 13 ani, era un grasut pe genul Geek, cu ochelari patrati si lentile groase ;). Haios asa, parea venit din filmele “american pie”. Este adus la avion, noi il conducem la locul lui, ii explicam cum sa ne cheme in caz ca are nevoie si ii spunem tot ce trebuie sa stie un minor neinsotit. Pana aici totul parea normal. Inchiseseram usile avionului, ne pregateam sa primim aprobarea de a incepe rulajul si eu imi asezam demo kit-ul pe primul rand de scaune in asteptarea demonstratiei care urma sa inceapa in curand. Cand… uitandu-ma la minorul nostru, ce vad? Era rosu ca racul la fata, avea bruboane de transpiratie pe chip – asemenatoare cu roua de pe flori, ce sa o mai lungesc – perspectivele nu erau imbucuratoare in ceea ce-l privea. Normal ca stiindu-ma cu musca pe caciula in ceea ce priveste pasagerii si cazurile medicale, am lasat tot si m-am dus intr-un suflet la minorul nostru. Dragastoasa si dulce ca mierea, am inceput sa-l mangai pe cap intrebandu-l ce are, ce simte, ce-l doare… Mi-a spus, tinandu-se cu mana de zona inghinala si aproape plangand ca il doare acolo jos… Drace!!! Am innebunit!!! Si alte intrebari: te-a mai durut vreodata? faci vreun tratament? iei vreo pastila? ai emotii? ai nevoie la toaleta? te-ai abtinut sa iti faci nevoile in aeroport?  Minorul nostru stia sa raspunda doar cu NU. Nu il mai duruse, nu facea nici un tratament, nu lua nici o pastila, nu facea pe el, nu se abtinuse in aeroport, nu avea emotii, nu ii era frica de zbor, nu stia ce i se intampla. Doar ca il doare acolo jos… pana la urma imi iau inima in dinti si il intreb: te doare putulica? Si raspunsul lui m-a lovit ca un fulger: “nu… mai jos!!”.

Acum va dau voie sa radeti de mine, in mintea mea era ca daca il doare mai jos si nu il doare putulica, sigur il doare funduletul.  Am omis cu desavarsire ca intre putulica si fundulet mai exista niste chestii, niste treburi barbatesti…

Am lasat minorul si m-am dus sa raportez sefei de cabina: “avem o problema, pe minorul nostru il doare acolo jos, cred ca la fundulet pt ca mi-a spus ca nu e putulica, ci mai jos!”. Bineinteles ca nu m-a crezut si s-a pus pe ras, dar si-a revenit repede vazandu-mi fata serioasa. Si calvarul (minorului) a luat-o de la capat pentru ca si sefa l-a supus aceluiasi sir de intrebari si l-a mangaiat la fel cum o facusem si eu inainte. Ceea ce era total gresit. Vazand amandoua ca nu o scoatem la capat, am decis sa-i spunem comandantului ca avem o problema careia nu-i gasim rezolvarea. Deja pasagerii din jur nu intelegeau ce se intampla si cei de langa copil il luasera si ei la intrebari, iar minorul aproape ca plangea speriat, neintelegand ce i se intampla si tinandu-se in continuare cu mana de zona inghinala :-P.

 Bun, zis si facut, i-am spus toate acestea lui Cpt si el a zambit spunandu-ne sa-i aducem minorul in cockpit si sa-i lasam singuri. Va dati seama ca toata tarasenia asta ne-a intarziat putin. Noi am asteptat mai rau decat asteapta un copil mic Craciunul, sa vedem ce ne spune Cpt, daca rezolva el misterul.

Dupa cateva minute, care au parut o eternitate, ne cheama sa luam minorul si sa-l ducem la locul lui, ii daduse si o prajitura si parea ca e mult mai linistit si relaxat, nu mai era nici rosu la fata si nici transpirat. Il conducem la locul lui sub privirile curioase ale pasagerilor si apoi mergem sa-l intrebam pe Cpt care era problema…

Surpriza!! Minorul tocmai devenise barbat…!! Avea ceea ce se numeste prima lui erectie… De unde sperietura si mirarea si neintelegerea in legatura cu ceea ce i se intampla… 

Intram in cockpit si Cpt ne spune: “gata, s-a rezolvat problema. I-am explicat ca acum e barbat si trebuie sa inchida ochii, sa inghita in sec si sa astepte sa-i treaca, de acum asa e!! Si tu, mah Raluca, nu stii ce e mai jos de putulica si putea sa-l doara? Pai trebuie sa inveti putina anatomie!!”

Ra 

Pasageri (I)

Cele mai multe intamplari hilare si demne de amintit, le-am trait cand lucram la Blue Air. Era ceva de genul “nu am sa mai vad/traiesc o intamplare mai tare ca aceasta” si in cursa urmatoare se intampla ceva mai spectaculos.

Imi amintesc de doamna care si-a inchis copilul in compartimentul de bagaje de deasupra scaunelor si colegelor mele nu le iesea numaratoarea pasagerilor pe care trebuie sa o facem inainte de inchiderea usilor avionului. Pana la urma, dupa nenumarate incercari, cu lista de pasageri la verificat, si-au dat seama ca nu au vazut nicaieri infantul (copilul cu varsta cuprinsa intre 0 si 24 de luni), au identificat mama si au intrebat-o unde e copilul. Nonsalanta a spus: “sus, in copaita”!!!! Deci, inchisese copilul in compartimentul de bagaje. Si i se parea ceva normal…

Au mai fost mame care si-au uitat copilul in avion pe scaun… se intampla pana si asa ceva ;)!

Foarte draguta a fosto doamna in varsta, care a rugat-o pe o colega sa-i spuna si ei cand opreste la Roma, ca ea acolo trebuie sa coboare. iar pe mine m-a intrebat o pasagera, in timp ce pasea pe scara avionului sa coboare: “pentru Lyon, aici?”…. Da, ce sa crezi doamna draga?!

In timpul unei aterizari, deja eram si noi asezate pe strapontinele noastre, cdt-ul a anuntat ca vom face 15 minute zona (adica ne invartim pe sus) din cauza traficului de pe aeroportul respectiv. O pasagera nervoasa apela butonul prin care ne solicita si cand am intrebat ce vroia, ne-a spus sa-i transmitem cdt-ului sa-si vada de treaba lui si sa aterizeze, in loc sa se plimbe aiurea pe sus… De parca el statea la taclale cu norii de pe cer!!

Mai este si pasagera care apela acelasi buton prin care ne solicita si foarte speriata m-a intrebat de ce ne-am oprit. Cucoaaanaaa, suntem la 10.000 m si zburam cu 850 km/h, cum dracului iti poti imagina ca stam? Initial, la astfel de intrebari ai cateva secunde de blocaj total.  Apoi urmeaza alte secunde in care te intrebi daca e o gluma sau daca te pune la incercare. Mai apoi, vazand privirea si mimica pasagerului care te pune in astfel de situatii, iti dai seama ca nici nu glumeste si nici nu se joaca cu nervii tai. Pur si simplu asta le trece prin minte in acel moment.

Unii ne spun ca s-a rupt ceva pe aripa, ca au sarit din suruburi, ca ne urmareste o lumina de cand am decolat (aceea fiind lumina de semnalizare de pe aripa avionului), ca aud ceva ciudat, ca simt un miros dubios, ca ne-a cazut ceva, etc… Datoria noastra este sa tratam cu maxima seriozitate orice sesizare a pasagerilor, cel putin pana cand te convingi ca e sau nu e ceva serios.

Si acestea sunt dintre cele mai “usoare” cazuri…

Eu, am un ghinion fantastic de a ma nimeri pe aceeasi cursa cu toti pasagerii care se hotarasc sa pateasca ceva gen: o criza de epilepsie, o cadere de calciu, un preinfarct (termen popular pentru angina pectorala instabila), un timpan spart, un lesin… Am avut un minor neinsotit pasager, care a avut prima lui erectie in avion. Nu ma intrebati cum s-a manifestat si prin ce am trecut intreg personalul de cabina cu un copil care plangea ca il doare “acolo jos”… Poate am sa va povestesc intr-o zi si intamplarea aceasta :)!

Sute de intamplari haioase, ciudate, de neimaginat de-a dreptul asteapta sa fie scrise pentru a nu fi uitate… Cine stie, poate am sa scriu o carte cu si despre aventuri la bordul avionului.


Ra

 

 

Tarom rulllzzzz

Da, recunosc ca uneori ma apuca o oarecare nostalgie cand ma gandesc la Blue Air. Asta in ceea ce priveste colegii si atmosfera de la zbor. Nu pot sa spun ca imi este dor de pasageri sau de aeroportul Baneasa.

M-a durut putin cand Floriana Jucan a laudat in repetate randuri Blue Airul in defavoarea Taromului pentru ca a fost incantata de Blue Air.

In sfarsit am sarit in sus de bucurie cand am vazut ca … ca… ca a ales Taromul in defavoarea Blue Air-ului!!!

“Pentru ca multi dintre cititorii mei m-au certat ca sunt snoaba, am zis sa las deoparte snobismul si sa calatoresc, precum oamenii “normali”… cu o companie low cost, Blue Air. Incurajata de performanta lor de cand a izbucnit vulcanul, cand erau singurii care-si ridicau avioanele de la sol, in timp ce companii importante nu o faceau, am ales Blue Air-ul pentru un zbor Bucuresti-Roma si retur. La plecare, am avut intarziere doar doua ore. Azi noapte, insa, am avut patru anuntate si inca una bonus.

Ora decolarii era initial 19.20, dupa care a devenit 22.20, pentru ca, mai apoi, sa ne imbarcam efectiv la 23.20 si sa decolam dupa miezul noptii. Am ajuns la Bucuresti la ora 2.30 a.m.

Romanii care calatoresc cu Blue Air-ul, sa ma ierte Dumnezeu, dar nu doar ca sunt nespalati si de-a dreptul imputiti, dar sunt ca niste animale lasate libere prin Europa… cu mici exceptii ale unor tinere mai dragut imbracate, restul erau plini de lanturi sau bratari, cu pantaloni scurti sau bermude de jeansi tociti, tricouri imprimate, genul golanilor de stadion. Femeile, majoritatea roscate, cu cercei din aceia rotunzi, tiganesti, anii ’90, cu bluze mulate si in slapi. Toata lumea avea cate o papornita in mana, iar tabloul era, realmente, infiorator. Privindu-I, am inteles de ce cativa romani speciali au din ce in ce mai profund sentimentul rusinii cand vine vorba de originea lor. Pana si eu, cand sunt intrebata in vreun magazin sau in vreun restuarant din ce tara vin, raspund ca sunt “cetatean al lumii” de teama ca spunand ca sunt romanca, sa nu capat, automat, eticheta pe care mi-o doresc cel mai putin.

Fug spre aeroport (am ales Taromul, de data asta!) si va mai scriu cand pot.”

So… cred ca Tarom rulllzzzz!!!! Si acum stie si ea!!!

Ra

Curse charter ;)

E foarte greu in echipaj minim sa ai un avion plin pe o cursa scurta si sa poti oferi servicii ireprosabile insotite de zambete si un ton cald. In astfel de situatii zambetul dispare din cauza vitezei si tonul cald se transforma intr-unul usor imperativ pentru buna desfasurare a zborului. Sau a serviciilor oferite la bord in timpul zborului. Pentru cei care nu stiu sau nu inteleg ce inseamna echipaj minim, va explic imediat ca fiecare tip de avion in functie de numarul de locuri, indiferent daca sunt ocupate sau nu, are un minim de cabin crew (echipaj de cabina) obligatoriu, fara de care nu se poate pleca in cursa. Astfel fiecarei fractii de 50 de locuri ii revine un insotitor. Acestea sunt reglementari din punct de vedere al sigurantei la bord, in scopul ca fiecare insotitor se poate dedica celor 50 de pasageri in cazul unei urgente. Nu este acelasi lucru valabil cand vine vorba de serviciile oferite la bord. Uneori 4 insotitori la 180 de pasageri nu sunt de ajuns. Implica multa munca, o buna intelegere in echipaj, o buna coordonare si organizare din partea sefei de cabina sau a sefului de cabina, dupa caz.

Implica insotitori rapizi si apti sa se adapteze fiecarei astfel de curse in parte!!! Ahhh, daca si pasageriiar intelege ca ei sunt aproape 200 si noi doar 4, ar fi mult mai usor. Si pentru ei si pt noi. O astfel de cursa tocmai am avut azi. Norocul zilei de azi este ca am avut echipaj bun. Ca ne-am inteles bine si am comunicat eficient. Ca am avut doua sefe de cabina foarte ok si foarte placute. Ghinionul zilei de azi, daca il putem numi asa este ca am avut avionul plin cu 180 de pasageri, dintre care multi infanti si o gramada de copii. Pe fiecare tronson. Zborul a fost unul scurt, de doar 1h si 30′. Doar ca am facut patru astfel de zboruri… La primul dintre ele (primele doua leg-uri) serviciul la bord a inclus mic dejun cald, bauturi racoritoare, vin, bere, ceai si cafea. Avionul a fost un Boeing 737 seria 800, are aproape 200 de locuri distribuite pe 32 de randuri pe o lungime de nici mai mult nici mai putin de 42 m. Asa ca va imaginati ca fiind doar 4 insotitori si un avion plin, muncim la foc automat!!

Bucatariile sunt micute, destul de incomode pentru doua persoane si carucioarele lor, pasagerii deja trag de perdea cerand diverse sau intreband unde e “baia” cand TOALETA se afla fix in dreptul lor. Baia o fi acasa la ei ;)!

Am dat ceai si cafea pe fiecare leg, asta inseama ca de cel putin 700 de ori am intrebat pe aproape 800 de persoane daca doresc ceai sau cafea! Mi se inclesteaza gura si refuza sa mai pronunte cuvintele Ceai sau Cafea… :))!!

Am vazut o multime de prichindei frumosi azi, ceea ca ma face sa cred ca am luat-o razna in mod clar!! Nu numai ca imi plac si ca ma uit dragut dupa ei, acum ma si imprietenesc cu astia de-o schioapa!! Facem cunostiinta, ii calmez, le explic si ii laud _ drace, am luat-o raznaaaaa!!!

M-a impresionat un tata care statea separat de sotie si cei doi copilasi, atunci cand a venit in urma mea cu platoul lui rece sa-l dea sotiei “poate mai vor copii chifla cu unt si gem sau compotul de fructe”. Un gest mic, dar atat de frumos!

M-am amuzat cand un pasager nu a facut diferenta dintre prabusire si amerizare, intrebandu-ma ce sa mai facem cu vestele daca amerizam… Pai sa ne mentinem la suprafata, eu asta as face… :)))!!!

O fetita i-a spus tatalui ca nu mananca “porcaria asta” de omleta si sunt altii care ar ucide pentru omleta de la Tarom!!!

A!!! Ce credeti? Se putea sa i se faca rau unui pasager si sa nu fiu eu echipaj?? Neeeaahhh, azi iar – oxigen, calciu, supraveghere… Bine ca nu am fost eu cel mai aproape de locul cu pricina. Dar am ras amintindu-mi ca adun bolnavii precum scaietii, pe cursele mele…

Una peste alta, m-a cam scos din circuit ziua de azi, cursele au fost exagerat de grele din cauza timpului scurt si a numarului mare de pasageri. Dar ziua a trecut rapid, am iesit cu bine si din asta si multumesc echipajului meu de azi, asa cum am spus – norocul zilei!

Si, ahhh, dupa cursa m-a asteptat un bonus… Aroma de tutun, saruturi dulci, imbratisari, rasete, muzica, cina, saruturi, mangaieri, aroma de tutun…

Acum noapte buna, maine iar urmeaza trezirea cu noaptea in cap…

Bonus pentru cei care asculta muzica, nu zgomot!!

Ra




%d bloggers like this: