I have no idea…

“…daca stau si ma gandesc acum, eu nu stiu de ce ai plecat de langa mine…” 😦

“nici eu… cred ca nu mai aveam rabdare sa astept sau nu mai speram ca va mai fi bine iar…” 😦 😦 😦

“…cand vreodata te lasam sa o faci, daca nu plecai pe ascuns?”

“…stiu, amo, stiu…”

“crezi ca pe mine nu ma doare? crezi ca nu ma doare inima cand ma gandesc? crezi ca nu ma intreaba inca toata lumea de tine?”

“…stiu, amo, stiu… si pe mine ma doare uneori…”

“… … …”

“… … …”

STIU PE DRACU’!!!! I HAVE NO IDEA WHAT I’M DOING WITH MY LIFE!!!! I’M F***ED UP, I ALWAYS CHOOSE TO LEAVE… BUT NEVER THE RIGHT MOMENT!!!!!!

Ra… 😦

Advertisements

Napoletaneita – part II –

Am scris acum mult timp, mai exact pe 23 iulie 2009, un post care se vrea un mic indrumar spre cunoasterea poporului napoletan. Nu stiu de ce l-am abandonat acolo, fara sa continui a scrie despre napoletani, asa cum ii vad eu. Poate pentru ca la inceput (atunci eram chiar la inceput) nu dadeam atata atentie blogului si nici nu aveam atatia vizitatori.

Imi permit acum, sa va reamintesc despre (celor care l-ati citit de atunci) si sa va initiez in (pe cei care abea acum il vedeti) cunoasterea poporului napoletan. Cu un simplu click aici veti citi prima parte si acum aveti continuarea!! So, enjoy it!!!

Ramasesem la traficul napoletan, care chiar e infernal, dar are ordinea si regulile lui proprii pe care napoletanii le respecta cu strictete!!!

Urmeaza LIMBA NAPOLETANA. Uneori cred ca arta de a vorbi este o inventie napoletana.Arta de a vorbi a fost descoperita inaintea focului chiar, de napoletani, si a fost raspandita in lume pentru binele umanitatii. Asta explica de ce napoletanul iubeste sa vorbeasca. Si vorbesteeee (si aici ma regasesc 😉 ). L’hommo neapolitans nu doar ca a inventat arta vorbirii, ba chiar a elaborat un intreg proces de comunicare in care isi foloseste intreg corpul… Napoletanul vorbeste cu mainile, cu ochii, cu nasul si cu urechile. Si nu, nu este vorba de un simplu limbaj al gesturilor, ci de o complexa forma de comunicare pe care napoletanul o aplica in paralel sau alternativ vorbirii.

Dillo co ‘e mani 😉

Napoletanul autohton, nascut din mama si din tata napoletan, care la randul lor au numai stramosi napoletani, il putem recunoaste inca din primele luni de viata. Napoletanul invata sa gesticuleze inca din burta mamei. Ecografia este facuta sprea a demonstra ca ceea ce poarta mama in pantec este un copil napoletan veritabil. Si este mai sigura ca un test ADN. De exemplu, copilul inca nenascut va raspunde medicului ecograf cum numai un napoletan ar stii sa o faca. Din aceasta cauza, ecograful este pregatit sa vada in detaliu mana micutului nenascut inca. Daca este napoletan veritabil va raspunde prin gesturi. De obicei, fetusul reactioneaza stimulilor ecografiei, unind degetul mare cu toate celelalte degete ale mainii si miscand pumnul catre corp formuland clasica intrebare napoletana: “ma che vvuo?” (ce vrei?). Imediat se risipesc dubiile si se obtine certitudinea ca in burta mamei se afla un copil napoletan veritabil si sanatos.


Adevaratul napoletan este generos si magnific. La fel si cu limbajul. A dublat, ba chiar a triplat consoanele si a alungit vocalele. Ca sa va dau si exemple: o’ schiattammuorto, cchiattone, mmunnezza, ffeso, bbona…


Toto spunea ” abbundandis in abbundandum”, regula pe care napoletanii o aplica chiar si in vorbire, in orice forma de conversatie cotidiana. Napoletanul este cordial, calduros si expansiv. Daca va va intalni pe strada, nu-i va ajunge un simplu salut. Va va intreba de voi, de rudele voastre, de prietenii vostrii si de vecinii vostrii. In plus va va povesti totul despre el. Si nu e necesar sa fiti prieteni apropiati.

Dictionar:

Ue – ciao

Bonni – buongiorno

Bonasera – Buonasera

Statte bbuono – a presto

Ce verimme – a presto

In conversatia cotidiana, politetea se exprima pana si atunci cand intalneste o simpla cunostiinta. Clasicul Ciao se transforma in:

Ue, Pasqua, ma quantu tiempo ca nun ce verimmo, comme staje? E comme staje a ppappete, a mammete, a soreta, a mugliereta, a figlieta? Jamocenne a pigghia nu babba… Comme rici? Ah nun seje Pasqua? Maggio sbajato. Si Gennaro? No? Salvatore? Nemmanco? Scusasse, ma chi seje? Luigi? Piacere. Tutt’ a posto a famigghia? Comme si cresciuto. Che belle guaglione te si ffatto…

(Buna, pasqua, de cat timp nu ne vedem, ce mai faci? Ce mai fac tatal tau, mama ta, sora ta, nevasta-ta, fi-ta? Hai sa mergem sa mancam un baba. Ce spui? A, nu esti Pasqua? M-am inselat. esti gennaro? Nu? salvatore? Nici macar? Scuze, dar cine esti? luigi? Incantat. Totul bine in familie? Cat ai crescut. Ce baiat frumos te-ai facut…)

In concluzie, la Napoli nu va veti simti niciodata singuri ;).

Ca o curiozitate, multe dintre cuvintele napoletane se aseamana cu cele in romana. Vedeti mai sus “soreta”. Si mai sunt: miercuri, dummeneca… si inca multe altele! Doar nu vreti sa invatati napoetana acum ?!

Imi face placere sa va scriu aici si doua proverbe napoletane.

Quanno ‘o mare e calmo, ogni strunzo e ‘o marenaro. – Cand marea e calma, orice prost e marinar.

Nun basta metterce ‘o ‘rumm: o strunzo nun addeventa babba… – Nu ajunge sa pui rom, prostul nu devine baba ;), e un fel de a spune ca ce se naste rotund, nu moare patrat!

– va urma –

Ra


Sal Da Vinci – io ce credo

Emotionant momentul in care intra in platoul emisiunii copii cantaretului Sal Da Vinci. Cred ca pentru un tata artist e ceva extraordinar sa isi auda fiica cantandu-i una dintre melodii. Mai ales cand este o surpriza.

Sal Da Vinci este unul dintre cantaretii napoletani pe care eu ii ador! Acest cantec are un mesaj pozitiv, acela ca inca exista speranta si credinta ca lucrurile se pot indrepta. Fiecare are speranta lui, fiecare are credinta lui si fiecare dintre noi dorim sa indreptam ceva… ed io ce credo… ancora ce credo...

Cantecul, in varianta originala este cantat de Eduardo de Crescenzo.

“io ce credo”
(e.de crescenzo)
sempe areto a na’ fenesta
aspettanno chisa’ che’
juorne ‘e festa pure pe te
e aspetta,aspetta,aspetta
vocca rossa ‘o tiempo passa
e te porta pure a te
passo passo sempe cchiu’ lla’
e po’, chi sa’ chi sa’
ma io ce credo
ancora ce credo
l’ammore a nnuje ce po’ salva’
accorta a nun te fa ‘mbriaca’
pe cerca’ ‘a verita
nun saje addo’ miett”o pere
ma io ce credo
ancora ce credo
l’ammore a nnuje ce po’ salva’
‘o viento nun se fa’ afferra’
ma ‘a pacienza ce sta’
chella ce sta’…’a pacienza ce sta’
sempe areto a na’ fenesta
aspettanno chisa’ che’
juorne ‘e festa pure pe te
che voglia e te vede’
ma io ce credo
ancora ce credo
l’ammore a nnuje ce po’ salva’
accorta a nun te fa ‘mbriaca’
pe tramente e’ accussi’
dimane e’ comme ajere
ma io ce credo
ancora ce credo
l’ammore a nnuje ce po’ salva’
‘o viento nun se fa’ afferra’
ma ‘a pacienza ce sta’
chella ce sta’…’a pacienza ce sta’
(strumentale)
dimane e’ comme ajere
ma io ce credo
ancora ce credo
l’ammore a nnuje ce po’ salva’
‘o viento nun se fa’ afferra’
ma ‘a pacienza ce sta’
chella ce sta’…’a pacienza ce sta’

Un weekend nebun nebun nebun

Acum 2 (sau 3?) ani, vara, am avut parte de cel mai nebun weekend al vietii mele. Bunul meu prieten Luca a venit in Romania cu Massimiliano si in cele 6 zile petrecute impreuna am cuprins un weekend de vara. Ca intotdeauna cand bunii (from farway) prieteni te viziteaza, trebuie sa te transformi in gazda perfecta si sa imbini distractia cu vizitele culturale (sa le spunem asa). Atunci am avut parte de 6 zile si 5 nopti in care am dormit per total, cred ca maxim 24 de ore. Am facut maraton printre obiective turistice, monumente, plimbari la mare/munte si cluburi. Cine ma cunoaste stie ca pentru mine asta inseamna chin, sacrificiu, nebunie si multa lipsa de odihna. Dar a meritat din plin pentru ca Luca este una dintre persoanele la care tin mult si care isi are locul sau fix la mine in suflet. Am petrecut momente frumoase, haioase, inedite, dar si momente mai putin placute. Nu pentru ei, ci pentru mine. Cel mai greu mi s-a parut cand intr-o zi superba de vara (sambata) a trebuit sa suport galagia infernala de pe plaja Tan Tan din Mamaia. Am fost in total o gasca de cca 20 de prieteni, fete si baieti pusi pe distractie la mare. Aflati la plaja de dimineata, cu sezlongurile aflate fix in bubuiala boxelor, la ora 19 nu am mai rezistat si am cedat nervos sub forma unui plans care a speriat pe toata lumea. Cine stie ce muzica se asculta la TanTan-ul asta, intelege poate si de ce am cedat… Cu toate astea, acum imi amintesc razand de aceasta situatie si mi se pare chiar amuzanta intamplarea in sine. Dar atunci scoteam flacari pe nas!!!!

Weekendul acesta Luca a venit iar in vizita. Dupa o absenta indelungata (dar nu din gandurile si din viata mea), timp in care a locuit mai mult in Los Angeles ne-am revazut in sfarsit!!! Cata bucurie!!

A venit insotit de 3 prieteni: Lello, Nello si Emiliano… Nu stiu cum sa spun, dar am cazut de acord cu toate persoanele de sex feminin pe care le-am intalnit zilele acestea, ca Emiliano este cel mai frumos si fermecator barbat de pe planeta!!!!

De data aceasta s-au oprit doar un weekend in Bucuresti, timpul a fost oarecum prea scurt si am cam trait contra cronometru aceste zile care ar fi trebuit sa fie de relaxare. Baietii sunt baieti mereu si italienii, se stie – sunt mari admiratori ai femeilor frumoase – asa ca ei mi-au cerut sa-i duc in locuri unde pot intalni fete frumoase. Asta insemna cluburi, baruri, cafenele, etc… Am reusit ca in 48 de ore cca, petrecute impreuna, sa imbin cat mai multe dintre cele care ar fi putut sa le placa pe perioada scurtei sederi aici. I-am dus la masa la Taverna Sarbului, unde am avut parte de un adevarat ospat culinar si i-am impresionat cu salata de vinete si zacusca, dar si cu ciorba de fasole cu afumatura, tipic romaneasca! I-am dus la un salon de masaj erotic, gasit printr-un simplu google-it de pe tel mobil si cu aceasta ocazie am vazut si eu cum arata un asemenea loc ;). Party la re-opening Kristal Club – ales pentru ca Bogdan aka DJ Optick era dj-ul serii, iar el & Andreea sunt prieteni cu Luca prin mine. Hoinareala prin restul cluburilor (Fratelli, Gaia, Downtown) unde sambata spre duminica – la ora 5 dim toti inchisesera usile for overcapacity, sfarsind intr-un bar ciudat si intunecat, dar primitor – am reusit sa ma imbat ;-( spre rusinea mea si sa fiu condusa acasa de cel mai frumos sofer (Emiliano). Asta inseamna pentru mine ca am facut o mare nebunie pentru ca eu nu beau. In toata viata mea m-am imbatat de 5 ori. SI am 29 de ani… Bine, termenul de beat in ceea ce ma priveste nu inseamna ca nu ma mai tin bine pe picioarele mele. Ca sa ne intelegem… Ce am mai facut in cele 48 de ore? Am iesit la cina intre prieteni duminica seara, 10 persoane la restaurantul Chez Toni (fabuloasa mancarea, bravo), am mancat sushi de vis la restaurantul japonez din incinta hotelului Marriott, am vizitat Casa Poporului cu cel mai prost si insipid ghid ever, am alergat prin zapada si am inghetat de frig la plimbare prin centrul vechi al Bucurestiului si ne-am incazit la o ciocolata calda la cafeneaua Van Gogh. Am facut un miliard de poze pe care le astept de la baieti cu nerabdare. Inainte de plecarea baietilor catre Napoli am mancat bistecca fiorentina la restaurantul Capricciosa din Baneasa si zambesc in sinea mea amintindu-mi ca ne-am intalnit cu multi colegi de la Tarom – carora le-am spus “buna seara” desi era doar ora 14… Or fi crezut ca sunt proasta sau nebuna, beata sau altcumva, dar eu eram doar foarte obosita…

Per total cred ca am reusit sa le ofer un weekend frumos si plin de amintiri placute. A fost al doi-lea weekend nebun din viata mea. Si primul ca intensitate ;). Deci Luca se face vinovat de weekendurile nebune din viata mea :-)!!!

Sper sa ne revedem curand, Luca, mi-a facut deosebita placere si astept al 3lea weekend nebun din viata mea!!

Ra

Napoletaneita…!!

Mic indrumar pentru a intelege poporul napoletan.

Multumesc mai ales familiei C., alaturi de care am petrecut o perioada frumoasa, momente minunate, experiente noi, m-am maturizat si am invatat sa iubesc traditia/cultura/muzica/mancarea napoletana. Multumesc prietenilor de suflet: Luca si Massi – alaturi de care am petrecut momente unice si la care am vazut ce inseamna modestia si bunul simt in familiile cu traditie… Multumesc celei de la care am invatat sa gatesc ca o adevarata napoletana DOC si care m-a ajutat sa inteleg ca a gati nu inseamna a face de mancare, ci mai degraba a crea ca o artista: multumesc Pompea! Nu pot sa uit de toti ceilalti napoletani pe care i-am cunoscut si care intr-un fel sau altul m-au ajutat sa le descopar Universul. A sta in preajma napoletanilor inseamna a canta, a vindeca depresii, a-ti colora viata.

Acesta se vrea un mini ghid haios, este tradus si adaptat de mine pentru oricine vrea sa inteleaga spiritul unic si inconfundabil al napoletanilor. Eu ma regasesc in multe dintre caracteristicile lor (cele bune) si uneori cand ma gandesc la Napoli sunt convinsa ca intr-o alta viata eu am trait acolo. Altfel nu imi pot explica dragostea la prima vedere si pasiunea pt acest oras.

In primul rand pt napoletani toti sunt prietenii lor. L’homo napolitanus are radacini in toata lumea, are rude pe Jupiter, Marte, si pe satelitii lui Venus. A fi napoletan nu inseamna a te naste la baza Vezuviului. Napoli inseamna regiunea Campania. Toti locuitorii regiunii sunt napoletani, ba chiar afirma ca sunt din Napoli.. Cine e din Avellino, Caserta, Benevento, etc.. va spune mereu: “songo napoletano” – sunt napoletan. Poate pt ca Napoli este orasul cel mai iubit si visat. Poate pt ca Napoli este adevarata capitala a Sudului. Sau poate pt ca a fi napoletani inseamna finete, incapatanare, capacitate de a trece peste orice si a gasi solutii la orice, adaptabilitate.. A fi napoletani inseamna lupta cotidiana pt a iesi din locurile comune, reinventandu-se in fiecare moment.

Chiar si de departe, orice napoletan va spune ca e mandru de originea lui. Renzo Arbore a numit-o napolinite, altii au numit-o napolitudine, dar boala e aceeasi. Si loveste orice napoletan care trece de Posillipo si depaseste granitele Vezuviului si nun vede chiu ‘o mare (nu mai vede marea). Nostalgia il cuprinde, inima i se strange, la lacrema scenne (lacrima cade). ‘So lacreme napuletane (lacrimi napoletane) curg din ochii oricarui napoletan pt ca fara Napoli – el moare! Pt cine s-a nascut in Campania, lipsa propriului oras provoaca un dor mult mai sfasietor decat ar putea simti o persoana nascuta in Africa – de exemplu. Napolitudinea se vindeca facand aerosoli cu aer pur napoletan…

Familia napoletana.. Ahhh! Aici as putea sa ma opresc ore pt a scrie..!! Familia napoletana se extinde in orice colt vizibil de pe Planeta. Are ramuri pe toate continentele, verisori in fiecare tara. Dar nimic nu-i impiedica sa se reuneasca pt diverse sarbatori sau ocazii gen nunti, botezuri, citirea testamentului.. De obicei un napoletan are in spate o familie de cca 50 de persoane – rude apropiate si media este cam de 80 de persoane – extinzand gradul de rudenie pana la verisori de primul grad. Castigurile la loto sau impartirea mostenirilor au ca rezultat aparitia unor noi legaturi de rudenie.. In orice caz, familia napoletana vrea sa fie anuntata de orice eveniment are loc in viata unei rude – ceea ce explica de ce femeile stau mereu la telefon. (uite aici ma regasesc perfect cu telefonul). In cazul in care celebrarea unei casatorii se face in cadru restrans, asteptati-va la cel putin 200 de invitati, cifra care exclude verii de gradul II…

La Napoli sunt putine institutiile care conteaza. Dar cele care functioneaza si au importanta, sunt serioase. Napoli Calcio, jocul la Lotto, San Gennaro si mamma napoletana. Toate au legatura cu miracolele. A cunoaste structura si forma mentis a mamei napoletane inseamna a dobandi cunostiinte despre spiritul napoletan. Pot sa va jur cu mana pe inima, din experienta traita, ca mama e cea care detine puterea absoluta in orice familie de napoletani. Pt o mama partenopee, pruncii ei ‘so piezze ‘e ‘core (bucati de inima). Ea va muri pt copilul ei la nevoie, va muta muntii din loc, va face orice sacrificiu va cere viata. Cum credeti ca o mama isi creste copilul la Napoli? Regula este sa fie bine hraniti. Afectiunea este masurata proportional cu mancarea gatita pt copilul ei. Cand, fiul departe de casa telefoneaza mamei, prima intrebare a acesteia este “ai mancat dragul mamei?”. Nu conteaza daca fiul suna din mijlocul celui de al 3lea razboi mondial, ca trenul cu care calatoreste a deraiat sau ca l-au rapit teroristii islamici! Principala procupare a mamei este daca fiul e bine hranit, doar atunci ea va avea inima in pace. Pentru o napoletana DOC pranz sau cina inseamna (in ordine): antipasto, primul fel, fel principal si garnitura, desert, bautura digestiva si tazzullella’ ‘e cafe (cescuta de cafea). Se spune ca chiu si chiatto (cu cat esti mai gras), cu atat esti ma sanatos. (~fac o paranteza si imi amintesc ca in putinele perioade in care slabeam vizibil, de cele mai multe ori involuntar, Pompea imi spunea “figlia mia, ti sei fatta secca, secca – come n’alice, nu stuzzicariente~)

Definitia ospitalitatii este data de napoletani, adevaratul simt al ospitalitatii regasindu-se in structura lor ADN. Am avut sansa si norocul sa traiesc personal experienta oaspetelui la un napoletan acasa. Musafirul este tratat regeste: i frutti chiu belli, i piatti chiu bbuoni, il vino chiu saporito.. (fructele cele mai bune, mancarea cea mai buna, vinul cel mai aromat), camera cea mai buna. Chiar daca nu isi permite, isi va rasfata musafirul pt ca mare e inima napoletanului si primitoare e casa sa. Atentie insa, exista niste reguli care trebuiesc respectate: daca cine e stabilita la ora 20, niciodata sa nu ajungi mai devreme de ora 22. Napoletanul are propria conceptie despre timp si detesta punctualitatea. A ajunge la ora stabilita e o jignire, inseamna a nu tine cont de nevoile familiei napoletane care se pregateste tocmai pt musafir si are nevoie de timp.. Niciodata sa nu mergeti in vizita fara a duce o sticla de vin si ceva dulce. Apoi savurati vizita!!

TRAFICUL LA NAPOLI

Traficul la Napoli e precum ghiata la Polul Nord. Orice turist strain care ajunge la Napoli, mai intai ia contact cu traficul.. Inainte de a vedea Vezuviul, de a manca pizza sispaghette si de a asculta muzica napoletana chiar.. Realitatea este atat de fantastica, incat nu numai ca realitatea depaseste fantezia, ci incredibil fantezia insasi este mic copil pe langa ceea ce se intampla pe starzile din Napoli. Pana si cardinalul din Napoli, Signor Crescenzio Sepe a definit situatia ca fiin insuportabila, cetatenii ridica bratele spre cer invocand ajutor Divin. Ca sa intelegeti despre ce vorbesc, elementele abc-ului del traffico made in napoli sunt:

  • in primul rand semafoarele: chiar si in ziua de azi, napoletanii se intreaba la ce folosesc ele si le trateaza ca pe niste stranii paralelipipede infipte, pe care sclipesc lumini colorate. In opinia lor, a plasa un semafor in mijlocul unei intersectii mai ales (dar peste tot in general), nu inseamna altceva decat provocarea intreruperilor inutile a unei bune desfasurari a circulatiei.. Ceea ce-i scoate din minti pe localnici, insa, este consumul inutil de energie electrica din cauza semafoarelor. Pt ca, e adevarat ca lumineaza frumos noaptea, dar ziua la ce servesc – cand e lumina soarelui? Exista insa si un raspuns care poate fi luat in seama: la Napoli, semafoarele sunt folosite ‘ppe suggerimiento (inscop informativ adica). Oricum, la Napoli culorile semaforului au cu totul alt inteles decat in restul lumii. Interpretarea este: daca in Piazza del Municipio semafoarele lumineaza rosu, inseamna ca inimile locuitorilor bat cu viteza si ei nu reusesc sa franeze (rosu e culoarea pasiunii, a erosului, a fortei, a virilitatii), asa ca nu opriti la culoarea rosie pt ca riscati sa fiti tamponati!! Culoarea galbena e simbolul stiintei si al intelepciunii, dar e si culoarea soarelui care ne da putere si energie. Asa ca la culoarea galben, apasati maxim acceleratia!!! Iar verdele e infinit!! In mod clar daca ar intrerupe iluminatul semafoarelor, traficul s-ar fluidiza..
  • al 2lea element este il motorino, sau scooterul. Exista diverse modele in circulatie, dar de obicei e de ajuns sa fie pe doua roti. Cum napoletanii nu iubesc singuratatea, ei se deplaseaza pe scooter in trei sau chiar patru persoane. Scooterul apare atunci cand te astepti mai putin sau deloc, de nicaieri, ca o dorinta neasteptata. Cu scooterul napoletanilor se verifica teoria legii fizice conform careia un corp lansat cu viteza luminii, primma o ddopo te scuorna (mai devreme sau mai tarziu te loveste). Scooterul napoletanilor sfideaza in mod constant natura, castile sunt considerate accesoriu inutil/costisitor si pietonii asista zilnic gratis la adevarate spectacole de acrobatii pe doua roti.
  • ultimul element al abc-ului este chiar arta de a conduce. Mai ales pe contrasens. Banda opusa fiind considera cea buna pt ca e mai sigur sa vezi cine vine din fata..

Dintre amintirile despre traficul napoletan, preferata mea e cea cu tricoul anti centura de siguranta – un tricou care avea imprimata o banda transversala neagra care imita centura, simuland astfel prezenta impusa prin lege… acest tricou astazi a devenit un gadget bine vandut la Napoli.

-va urma-

%d bloggers like this: