La birou ;)

Zilele trecute am facut o cursa de la care m-am intors pasager. Adica am fost echipaj pana la Oradea si de la Oradea la Bucuresti au intors cursa alti colegi si noi am stat pe scaune relaxati. Astfel incat m-am putut bucura in voie de zborul in sine, de zgomotul elicelor atr-ului, de norii care ne imbratisau, de cerul care ne invelea si am vazut Pamantul de sus, dandu-mi seama cat de mici suntem defapt.

Va las sa va bucurati si voi de cateva dintre imaginile pe care le-am surprins de la fereastra micutului care ne-a adus acasa in siguranta! 

This slideshow requires JavaScript.

 

Iar cand am ajuns acasa, un alt spectacol ma astepta! (nu dati atentie gropilor, stau la tara si inca nu a ajuns asfaltul pana aici)

Ra

 

Sus intre nori, la apus

This slideshow requires JavaScript.

Am o slabiciune pentru lumina pe care o raspandeste apusul soarelui.

Ra

Surpriza placuta

Azi am avut o zi super proasta, daca se poate sa o numesc asa. M-a durut capul ingrozitor, mi-a vajait un curent fix deasupra capului in bucataria avionului, ceea ce a facut doar sa accentueze durerea initiala pana la a o face insuportabila. A trebuit sa mai suport si alte chestii care nu mi-au placut, dar invat sa strang din dinti si sa tac ;), asta e… Plus ca inca ma intreaba prieteni, colegi, cunoscuti, de Bella si povestesc si imi aduc aminte si ma intristez tare si le mai am eu si pe ale mele, alte griji, care ma macina, deci in mod clar nu am avut o zi buna sau macar aproape de normalitate… 

Sincer, tot ce imi doream era sa ajung acasa si sa ma bag in pat!

Dupa cursa, am zburat la Paris azi (si sa nu spuneti “vai, ce frumooooos”, pentru ca nu am avut ragaz nici sa admir un varf de munte pe fereastra avionului), cand am inceput debarcarea, prima pasagera care a coborat pe usa din spare, unde eram pozitionata eu, mi-a spus ca imi citeste blogul si ca ii place!!!!! A fost “wow”, mi-a luat durerea de cap cu ceea ce mi-a spus, daca asa ceva este posibil!!! Deci m-am emotionat intr-un fel… Doamne, am simtit asa, nici nu stiu cum sa descriu, dar a fost ceva foarte frumos! Plus ca a fost neasteptat si mi s-a parut foooooarte tare!!! De acum inainte, promit sa fiu de zece miiiiii de ori mai atenta. Sper ca am fost amabila si ca nu si-a dat nimeni seama ca pe mine ma macina durerea de cap, tristetea zilelor acestea si grijile-mi cotidiene…!!! E a doua oara cand mi se intampla sa ma recunoasca un pasager, dupa domnul care a zburat cu noi la business si care mi-a spus ca m-a recunoscut de pe blog 😉 si mi-a laudat retetele! 

Plus ca ieri, un domn cdt, de la care chiar nu ma asteptam la ceva dragut, mi-a facut complimente tot pentru ceea ce scriu si am iesit din cockpit anesteziata de uimire si de bucurie, bineinteles. Sper ca a vorbit serios, nu a fost doar ceva de moment.

Iar saptamana viitoare sunt invitata, pentru prima data, la o intalnire cu mai multe bloggerite si sunt emotionata! O sa va povestesc mai multe dupa ce am sa merg acolo. Locatia este un restaurant cu mancare raw, pe care imi doream de mult sa-l incerc!!!

Cred ca in curand ma voi apuca si de cartea pe care atat de mult imi doresc sa o scriu, care sa cuprinda scurte povestiri despre zbor, culese de la colegii mei!

Inca o data, multumesc celor care isi pierd timpul citindu-mi gandurile insirate aici!!

Ra

 

Printre nori

This slideshow requires JavaScript.

M-am gandit sa va arat si voua ce vad eu de la mine din “birou”, atunci cand muncesc!

Norocul vine din faptul ca privelistea e mereu diferita si nu ma pot plictisi!

Va doresc sa faceti numai ceea ce va place!

Ra

Romanul si calitatile lui

Imediat ce am putut sa compar caracterul romanului cu cel al altor natii, mi-am dat seama ca romanul nostru are cel mai de cacat caracter, ma scuzati pentru cuvantul folosit. 

Bineinteles ca ma puteti contrazice. Insa nici un argument nu ma va face sa imi schimb parerea.

De-a lungul timpului am observat ca romanul este Gica-contra. Adica el intotdeauna stie mai bine, face mai bine si mai mult, poate mai usor, mai mult si mai bine (nu neaparat in ordinea aceasta), munceste mai eficient, nu are nevoie de pregatire suplimentara (ca, deh, pe el l-a inzestrat natura cu toate cele), se pricepe la orice si daca nu – inventeaza o solutie, in general este mai bun decat seful lui si mai bine pregatit decat restul colegilor si daca mai are si ceva bani – clar este net superior oricarui alt compatriot. Deci, il putem asemana pe romanul din povestea mea cu un fel de Gica-contra-Stie-Tot :))!

Ieri mi s-a reconfirmat ceea ce stiam deja: ca romanul are un caracter de c***t!!!

Pe primul tronson, in drum catre Sofia, ieri, am avut printre pasageri doua doamne tare dragute si curatele, sa fi avut inspre 40 de ani. Genul de persoane de la care astepti si niscaiva educatie si putin bun simt. Ei, nah, ca astepti degeaba, doamnelor din povestirea mea lipsindu-le cu desavarsire ambele. In timpul imbarcarii, una dintre ele, m-a chemat inspre ea facand un semn cum nici unui caine nu-i faci. M-am indreptat zambind si am intrebat cu ce o pot ajuta. Mi-a spus pe un tot minunat (not) ca are o problema, nu-i incape bagajul in compartimentul de deasupra scaunelor. Eram cu ATR-ul si acesta este un avion mai mic, prin urmare si hatrack-urile sunt mai micute. Valiza doamnei nu era uriasa, insa cam umflata si nu incapea. I-am spus, in cel mai dragut mod ca dupa ce se termina imbarcarea poate merge la colega mea in spate sa-i duca valiza spre a  fi pusa la cala, cu livrare la avion, la coborare. Mi-a aruncat o privire in marea scarba si mi-am dat seama ca nu are de gand sa miste valiza din loc. Am urmarit-o cu privirea pe toata perioada imbarcarii. Si-a pus valiza pe scaunul din fata si cand pasagera care avea loc acolo, a ajuns in dreptul scaunului, nici macar nu s-a deranjat sa o iau si sa o mute sau sa o puna pe culoar. Norocul ei ca era celalat loc gol si pasagera respectica s-a asezat langa valiza ei. I-am spus apoi ca e ok, poate merge sa duca valiza la colega mea si doamna care era cu ea mi-a spus printre dinti: “da’, ce? tu nu poti sa o duci?”. Pur si simplu m-am blocat! Daca trebuie sa fiu sincera, atunci recunosc ca in acel moment am avut senzatia ca mi-a dat cu ceva in cap si nu imi puteam reveni. Tot dragut, i-am explicat ca nu am voie sa pun mana pe bagajele pasagerilor si sa le mut, mai ales ca este vorba despre un alt loc. Si mi-a raspuns, la fel de intepata, ca imi da ea voie sa o mut. Practic, stateam si ma uitam la ea si ea la mine si toti cei din jur la noi si nu intelegeam ce mi se intampla si nu stiam ce sa fac. Valiza nu vroiam sa i-o car eu, dar nici ea nu vroia sa si-o mute si nu puteam nici sa o lasam pe scaun. 

Pentru a nu isca o polemica, am luat valiza si am dus-o in cala. Insa, sincer, imi pare rau si regret amarnic ca am facut-o. Javra va crede ca toate trebuie sa facem asta, probabil ca va avea aceeasi pretentie si de la alte colege de ale mele. Insa in situatia aceasta, riscam sa se inceapa o cearta si sa ma aleg cu un raport, iar compania noastra draga nu cred ca ar alege sa ma sustina pe mine in cazul acesta. Asa ca am inghitit in sec si am facut-o si pe asta. Ideea este ca la fel ca ea, puteau sa vrea si ceilalti 40 de pasageri sa le car, sa le ridic sau sa le mut bagajele. Unde as fi ajuns? Probabil ca la spital, rupta de spate si indoita de la greutatea bagajelor pasagerilor. Pana la urma nu m-am angajat hamal…

Apoi am avut o experienta cel putin comica. O doamna si un domn la bussiness in ATR. Clasa business la acest avion este situata in dreptul iesirilor de urgenta, a trapelor respectiv. I-am spus doamnei ca fiind asezata in dreptul unei iesiri de urgenta, nu poate tine geanta langa ea in timpul decolarii si aterizarii. A sarit ca arsa, spunandu-mi pe un ton oparit ca numai in Romania a pomenit asa ceva, ca este incredibil sa nu o las cu geanta langa ea, pe jos, etc. I-am spus ca aceasta este o regula care ofera siguranta in cazul unei evacuari de urgenta care ar putea aparea in timpul decolarii si/sau aterizarii. A continuat sa imi spuna ca numai in Romania a auzit/intalnit o asemenea regula. I-am spus ca regula este la nivel international si ca toate companiile o respecta, ca aviatia romana nu este diferita cu nimic de cea din alte tari. In acel moment, domnul care calatorea si el la business (nu erau impreuna) a intervenit si mi-a spus, privindu-ma ca pe ultima retarda, ca el calatoreste mai mult decat mine si ca dna  are dreptate. Noi, romanii, interpretam aiurea regulile in aviatie si ca la nici o companie nu te pune sa faci asa ceva. Practic, daca domnul calatorea mai mult decat mine, mi-am dat seama cat de mica sunt si cat de neinsemnata si mai ales cat de putine stiu eu – raportat cu cate stie dansul si i-am spus ca are dreptate. Dar totusi, pentru linistea mea, as vrea sa punem geanta sus, asigurand-o ca dupa decolare, am sa i-o dau eu cu mana mea inapoi, fara ca dansa sa se deranjeze in vreun fel. Acum, nu pot sa nu ma intreb cat o fi calatorit acel om? Noi zburam si 6 zile din 7, avem in medie 80 de ore de zbor lunar, poate chiar si 90. Ne apropiem de 900 de ore de zbor pe an si totusi acel pasager stia mai bine pentru ca el calatorea mai mult. Tipic romanesc, as putea sa spun.

La service, o domnisoara cu varsta cuprinsa intre 25 si 30 de ani, mi-a cerut cu o voce foarte joasa si inceata: “apica”. Am intrebat-o iar ce doreste si iar mi-a spus: “apica”. Am continuat cu “va rog sa repetati” si intr-un final, dupa ce am rugat-o sa imi spuna de nush cate ori, pt ca nu intelegeam, oricat as fi incercat, am inteles ca cerea APICA!!! Plm, nici macar o data nu a spus mai tare sau mai clar. Nu a cerut apa, ci apica. Acum, intrebarea e – “platica sau mineralica?”.

Sa nu uitam de pasagerul care asculta la iPhone muzica in casti si cand l-am rugat sa inchida telefonul si sa scoata castile din urechi pe perioada decolarii, m-a intrebat sfidator, de ce, pentru ca el oricum si le poate pune la loc dupa ce trec eu… Adica, de ce imi bat capul???? Ca el oricum stie mai bine si face ce vrea el. Ca doar e cu private jet-ul si il doare la basca de mine si de regulile zborului…

Cam asta se intampla intr-o zi normala de munca in meseria mea. 

Concluzia: romanii sunt unici!!!!

Ra

Pasageri (II)

Am putin timp inainte de cursa de azi si m-am gandit ca v-ar placea sa va povestesc o intamplare haioasa cu un minor neinsotit, de pe vremea in care lucram la Blue Air. Dupa ce v-ati mirat ca e posibil ca o mama sa isi inchida copilul in compartimementul de bagaje, acum pregatiti-va sa radeti (si) de mine putin :).

Cred ca am mai spus ca orice caz medical, daca e sa fie, va fi pe cursele mele. Nu stiu cat de medical poate fi considerat acest caz, dar cu siguranta, la inceput, eu l-am banuit a fi un caz medical ce trebuie tratat cu toata seriozitatea.

Minorul neinsotit este un copil (minor, desigur) care calatoreste neinsotit de o persoana adulta. Pentru a fi posibil acest lucru, el se preda in baza unor acte unui agent de sol care il aduce la avion si tot pe baza unor acte il ia senior cabin crew in grija si il preda la destinatie unui (alt) agent care il conduce la cei ce il asteapta si astfel el ajunge cu bine si toata lumea e fericita. De obicei acestora li se acorda atentie speciala si nu poti condamna pe nimeni pentru ca cine nu iubeste copii? Sunt pur si simplu atat de draguti!!

Minorul despre care va povestesc acum calatorea de la Valencia la Bucuresti, nu m-am uitat pe actele lui sa vad cati ani avea, dar estimez ca undeva intre 10 si 13 ani, era un grasut pe genul Geek, cu ochelari patrati si lentile groase ;). Haios asa, parea venit din filmele “american pie”. Este adus la avion, noi il conducem la locul lui, ii explicam cum sa ne cheme in caz ca are nevoie si ii spunem tot ce trebuie sa stie un minor neinsotit. Pana aici totul parea normal. Inchiseseram usile avionului, ne pregateam sa primim aprobarea de a incepe rulajul si eu imi asezam demo kit-ul pe primul rand de scaune in asteptarea demonstratiei care urma sa inceapa in curand. Cand… uitandu-ma la minorul nostru, ce vad? Era rosu ca racul la fata, avea bruboane de transpiratie pe chip – asemenatoare cu roua de pe flori, ce sa o mai lungesc – perspectivele nu erau imbucuratoare in ceea ce-l privea. Normal ca stiindu-ma cu musca pe caciula in ceea ce priveste pasagerii si cazurile medicale, am lasat tot si m-am dus intr-un suflet la minorul nostru. Dragastoasa si dulce ca mierea, am inceput sa-l mangai pe cap intrebandu-l ce are, ce simte, ce-l doare… Mi-a spus, tinandu-se cu mana de zona inghinala si aproape plangand ca il doare acolo jos… Drace!!! Am innebunit!!! Si alte intrebari: te-a mai durut vreodata? faci vreun tratament? iei vreo pastila? ai emotii? ai nevoie la toaleta? te-ai abtinut sa iti faci nevoile in aeroport?  Minorul nostru stia sa raspunda doar cu NU. Nu il mai duruse, nu facea nici un tratament, nu lua nici o pastila, nu facea pe el, nu se abtinuse in aeroport, nu avea emotii, nu ii era frica de zbor, nu stia ce i se intampla. Doar ca il doare acolo jos… pana la urma imi iau inima in dinti si il intreb: te doare putulica? Si raspunsul lui m-a lovit ca un fulger: “nu… mai jos!!”.

Acum va dau voie sa radeti de mine, in mintea mea era ca daca il doare mai jos si nu il doare putulica, sigur il doare funduletul.  Am omis cu desavarsire ca intre putulica si fundulet mai exista niste chestii, niste treburi barbatesti…

Am lasat minorul si m-am dus sa raportez sefei de cabina: “avem o problema, pe minorul nostru il doare acolo jos, cred ca la fundulet pt ca mi-a spus ca nu e putulica, ci mai jos!”. Bineinteles ca nu m-a crezut si s-a pus pe ras, dar si-a revenit repede vazandu-mi fata serioasa. Si calvarul (minorului) a luat-o de la capat pentru ca si sefa l-a supus aceluiasi sir de intrebari si l-a mangaiat la fel cum o facusem si eu inainte. Ceea ce era total gresit. Vazand amandoua ca nu o scoatem la capat, am decis sa-i spunem comandantului ca avem o problema careia nu-i gasim rezolvarea. Deja pasagerii din jur nu intelegeau ce se intampla si cei de langa copil il luasera si ei la intrebari, iar minorul aproape ca plangea speriat, neintelegand ce i se intampla si tinandu-se in continuare cu mana de zona inghinala :-P.

 Bun, zis si facut, i-am spus toate acestea lui Cpt si el a zambit spunandu-ne sa-i aducem minorul in cockpit si sa-i lasam singuri. Va dati seama ca toata tarasenia asta ne-a intarziat putin. Noi am asteptat mai rau decat asteapta un copil mic Craciunul, sa vedem ce ne spune Cpt, daca rezolva el misterul.

Dupa cateva minute, care au parut o eternitate, ne cheama sa luam minorul si sa-l ducem la locul lui, ii daduse si o prajitura si parea ca e mult mai linistit si relaxat, nu mai era nici rosu la fata si nici transpirat. Il conducem la locul lui sub privirile curioase ale pasagerilor si apoi mergem sa-l intrebam pe Cpt care era problema…

Surpriza!! Minorul tocmai devenise barbat…!! Avea ceea ce se numeste prima lui erectie… De unde sperietura si mirarea si neintelegerea in legatura cu ceea ce i se intampla… 

Intram in cockpit si Cpt ne spune: “gata, s-a rezolvat problema. I-am explicat ca acum e barbat si trebuie sa inchida ochii, sa inghita in sec si sa astepte sa-i treaca, de acum asa e!! Si tu, mah Raluca, nu stii ce e mai jos de putulica si putea sa-l doara? Pai trebuie sa inveti putina anatomie!!”

Ra 

Meseria mea

Azi am fost nevoita sa admit si sa inteleg ca a fi insotitor de bord are si imens de multe parti bune, nu inseamna numai ore ciudate de trezire, mese neregulate, zile libere fara nici o regularitate, munca multa in avion, ore petrecute mai mult printre nori decat pe pamant, gestionarea diferitelor situatii care pot aparea in timpul unui zbor, pregatire pentru cazuri de urgenta, notiuni de medicina si prim ajutor, examene in fiecare an, uniforma, disciplina, etc…

In primul rand munca mea nu implica un program fix. Nu petrec 8 ore sau 10 ore pe zi inchisa intr-un birou. Asta poate fi bine, dar poate fi rau. E rau pentru ca organismul meu nu mai intelege nimic, nici cand sa doarma, nici cand sa manance si nici alte chestii de acest gen. Dar e atat de bine sa am o anumita flexibilitate pe care altii nu o au. In alte meserii normale sau cu un program normal, angajatii stiu ca de luni pana vineri intr-un anumit interval de timp de afla la munca si sambata si duminica le pot folosi cum vor pentru ca sunt zile libere fixe. Eu am liber doar un weekend pe luna, dar am zile libere si in timpul saptamanii… Ceea ce e ok, azi – de exemplu – am fost libera. E miercuri si pentru mine a fost duminica. Pentru ca m-am trezit fara alarma de la ceas si ziua mea s-a desfasurat in ritmul unei zile de duminica. Faptul ca nu am un program fix, nu muncesc in fiecare zi acelasi numar de ore, iar poate fi privit ca pe un lucru pozitiv. As putea munci 8/10 ore pe zi in fiecare zi si poate ca la un moment dat as ceda oricum in fata obeselii, a stressului sau a rutinei. In schimb, eu pot sa am o cursa la Madrid, care sa dureze cca 9 ore, de cand ajung la aeroport si pana cand ma intorc, dar pot avea o cursa la Istanbul, care sa dureze 4 ore cu totul. Sau sa am o cursa interna, sa zbor pana la Cluj, de exemplu, si sa ma intorc inapoi cat ai clipi. Pot sa termin ziua de lucru la 12 la pranz sau pot sa ma intorc dimineata la 8 de la o cursa. Asta imi ofera timp sa ma odihnesc si sa ma bucur de o zi intreaga ca si cum ar fi zi libera, chiar daca eu am zburat in creierii diminetii in acea zi.

O alta parte pozitiva pe care am constat-o azi este ca programul meu si munca mea sunt cuprinse si se desfasoara din momentul in care m-am przentat la aeroport, pana cand am aterizat inapoi. Nu am de facut proiecte acasa, nu ma suna la orice ora clienti sau colaboratori, nu am deadline-uri si nici target-uri de atins. Asta inseamna ca ziua mea libera e zi libera, ca dupa ce am terminat duty time-ul, sunt off de-a dreptul si pot sa ma concentrez la altceva. Pot sa dorm, pot sa ma plimb, sa plec din oras, sa fac orice fara sa stau cu gandul la job. Aud tot felul de oameni in jur ca muncesc chiar si in afara orelor de program, ca isi iau acasa cu ei diferite proiecte pe care trebuie sa le duca la termen si au tot felul de probleme de rezolvat, chiar si in afara orelor de program. Eu nu am pasageri in ziua libera ;)!!

Programul meu poate incepe al dracului de devreme, cum mi se va intampla maine cand ma voi trezi la 4 dimineata, sau pot sta linistita o zi intreaga pentru ca zbor abea la ora 23. Uneori nu e placut sa stai duminica relaxat cu familia/prietenii/iubitul si sa pleci seara sau noaptea la munca, dar asta nu se intampla in fiecare zi.

O alta parte pozitiva si poate cea mai placuta este ca zbor gratis pe rutele companiei la care lucrez  si am o reducere substantiala pe rutele altor companii si cand am o zi sau doua libere ma pot urca in avion catre orice destinatie vreau fara sa imi fac griji in privinta biletului de avion. Ceea ce imi inlesneste plecarea in scurte vacante, sweet escape – cum imi place sa le numesc.

Am avut o perioada in care am urat meseria pe care atat mi-am dorit sa o practic, inca din copilarie. Asta s-a datorat problemelor de sanatate (sinuzita, otita, alergie derivata de la sinuzita) si a faptului ca ma dureau ingrozitor sinusurile si urechile cand mergeam la zbor. Acum, ma simt ceva mai bine, vorbesc inca pe nas si nu cred sa ma lecuiesc vreodata, mai am uneori dureri, dar nu atat de mari si parca am redescoperit cat de mult imi place ceea ce fac si cat de norocoasa sunt ca fac ceva la care altii doar viseaza. Zbor…

Ra

Previous Older Entries

%d bloggers like this: