O zi obisnuita

me: “good morning, welcome on board, Sir!”

P: “mornin’! How are you?”

me: “I am fine, thank you!”

P: “how do you know you’re fine?”

me: “well, I am not tired at all..”

P: “how come?”

me: (laughing) “I guess I just slept well and maybe too much, these days”

P is smiling

me: “and beside this, the spring is here, so I have all the reasons to be fine”

P: “not really, the winter is coming back soon…”

me: “I don’t think so, Sir”

P: “trust me, I saw it on the calendar, in about 7 months it will be here (and smiling)”

me: “Sir, I don’t now you and I don’t trust you on this”

P: “nice answer”

Deci, asa mi-am incept ziua la munca azi, primul “buna ziua” cu un pasager si am avut parte de o discutie amuzanta, in ton cu primavara aceasta!

Sa aveti o primavara frumoasa, fiecare dupa cum si-o doreste!

Ra

Printre nori

This slideshow requires JavaScript.

M-am gandit sa va arat si voua ce vad eu de la mine din “birou”, atunci cand muncesc!

Norocul vine din faptul ca privelistea e mereu diferita si nu ma pot plictisi!

Va doresc sa faceti numai ceea ce va place!

Ra

Pasageri (II)

Am putin timp inainte de cursa de azi si m-am gandit ca v-ar placea sa va povestesc o intamplare haioasa cu un minor neinsotit, de pe vremea in care lucram la Blue Air. Dupa ce v-ati mirat ca e posibil ca o mama sa isi inchida copilul in compartimementul de bagaje, acum pregatiti-va sa radeti (si) de mine putin :).

Cred ca am mai spus ca orice caz medical, daca e sa fie, va fi pe cursele mele. Nu stiu cat de medical poate fi considerat acest caz, dar cu siguranta, la inceput, eu l-am banuit a fi un caz medical ce trebuie tratat cu toata seriozitatea.

Minorul neinsotit este un copil (minor, desigur) care calatoreste neinsotit de o persoana adulta. Pentru a fi posibil acest lucru, el se preda in baza unor acte unui agent de sol care il aduce la avion si tot pe baza unor acte il ia senior cabin crew in grija si il preda la destinatie unui (alt) agent care il conduce la cei ce il asteapta si astfel el ajunge cu bine si toata lumea e fericita. De obicei acestora li se acorda atentie speciala si nu poti condamna pe nimeni pentru ca cine nu iubeste copii? Sunt pur si simplu atat de draguti!!

Minorul despre care va povestesc acum calatorea de la Valencia la Bucuresti, nu m-am uitat pe actele lui sa vad cati ani avea, dar estimez ca undeva intre 10 si 13 ani, era un grasut pe genul Geek, cu ochelari patrati si lentile groase ;). Haios asa, parea venit din filmele “american pie”. Este adus la avion, noi il conducem la locul lui, ii explicam cum sa ne cheme in caz ca are nevoie si ii spunem tot ce trebuie sa stie un minor neinsotit. Pana aici totul parea normal. Inchiseseram usile avionului, ne pregateam sa primim aprobarea de a incepe rulajul si eu imi asezam demo kit-ul pe primul rand de scaune in asteptarea demonstratiei care urma sa inceapa in curand. Cand… uitandu-ma la minorul nostru, ce vad? Era rosu ca racul la fata, avea bruboane de transpiratie pe chip – asemenatoare cu roua de pe flori, ce sa o mai lungesc – perspectivele nu erau imbucuratoare in ceea ce-l privea. Normal ca stiindu-ma cu musca pe caciula in ceea ce priveste pasagerii si cazurile medicale, am lasat tot si m-am dus intr-un suflet la minorul nostru. Dragastoasa si dulce ca mierea, am inceput sa-l mangai pe cap intrebandu-l ce are, ce simte, ce-l doare… Mi-a spus, tinandu-se cu mana de zona inghinala si aproape plangand ca il doare acolo jos… Drace!!! Am innebunit!!! Si alte intrebari: te-a mai durut vreodata? faci vreun tratament? iei vreo pastila? ai emotii? ai nevoie la toaleta? te-ai abtinut sa iti faci nevoile in aeroport?  Minorul nostru stia sa raspunda doar cu NU. Nu il mai duruse, nu facea nici un tratament, nu lua nici o pastila, nu facea pe el, nu se abtinuse in aeroport, nu avea emotii, nu ii era frica de zbor, nu stia ce i se intampla. Doar ca il doare acolo jos… pana la urma imi iau inima in dinti si il intreb: te doare putulica? Si raspunsul lui m-a lovit ca un fulger: “nu… mai jos!!”.

Acum va dau voie sa radeti de mine, in mintea mea era ca daca il doare mai jos si nu il doare putulica, sigur il doare funduletul.  Am omis cu desavarsire ca intre putulica si fundulet mai exista niste chestii, niste treburi barbatesti…

Am lasat minorul si m-am dus sa raportez sefei de cabina: “avem o problema, pe minorul nostru il doare acolo jos, cred ca la fundulet pt ca mi-a spus ca nu e putulica, ci mai jos!”. Bineinteles ca nu m-a crezut si s-a pus pe ras, dar si-a revenit repede vazandu-mi fata serioasa. Si calvarul (minorului) a luat-o de la capat pentru ca si sefa l-a supus aceluiasi sir de intrebari si l-a mangaiat la fel cum o facusem si eu inainte. Ceea ce era total gresit. Vazand amandoua ca nu o scoatem la capat, am decis sa-i spunem comandantului ca avem o problema careia nu-i gasim rezolvarea. Deja pasagerii din jur nu intelegeau ce se intampla si cei de langa copil il luasera si ei la intrebari, iar minorul aproape ca plangea speriat, neintelegand ce i se intampla si tinandu-se in continuare cu mana de zona inghinala :-P.

 Bun, zis si facut, i-am spus toate acestea lui Cpt si el a zambit spunandu-ne sa-i aducem minorul in cockpit si sa-i lasam singuri. Va dati seama ca toata tarasenia asta ne-a intarziat putin. Noi am asteptat mai rau decat asteapta un copil mic Craciunul, sa vedem ce ne spune Cpt, daca rezolva el misterul.

Dupa cateva minute, care au parut o eternitate, ne cheama sa luam minorul si sa-l ducem la locul lui, ii daduse si o prajitura si parea ca e mult mai linistit si relaxat, nu mai era nici rosu la fata si nici transpirat. Il conducem la locul lui sub privirile curioase ale pasagerilor si apoi mergem sa-l intrebam pe Cpt care era problema…

Surpriza!! Minorul tocmai devenise barbat…!! Avea ceea ce se numeste prima lui erectie… De unde sperietura si mirarea si neintelegerea in legatura cu ceea ce i se intampla… 

Intram in cockpit si Cpt ne spune: “gata, s-a rezolvat problema. I-am explicat ca acum e barbat si trebuie sa inchida ochii, sa inghita in sec si sa astepte sa-i treaca, de acum asa e!! Si tu, mah Raluca, nu stii ce e mai jos de putulica si putea sa-l doara? Pai trebuie sa inveti putina anatomie!!”

Ra 

Meseria mea

Azi am fost nevoita sa admit si sa inteleg ca a fi insotitor de bord are si imens de multe parti bune, nu inseamna numai ore ciudate de trezire, mese neregulate, zile libere fara nici o regularitate, munca multa in avion, ore petrecute mai mult printre nori decat pe pamant, gestionarea diferitelor situatii care pot aparea in timpul unui zbor, pregatire pentru cazuri de urgenta, notiuni de medicina si prim ajutor, examene in fiecare an, uniforma, disciplina, etc…

In primul rand munca mea nu implica un program fix. Nu petrec 8 ore sau 10 ore pe zi inchisa intr-un birou. Asta poate fi bine, dar poate fi rau. E rau pentru ca organismul meu nu mai intelege nimic, nici cand sa doarma, nici cand sa manance si nici alte chestii de acest gen. Dar e atat de bine sa am o anumita flexibilitate pe care altii nu o au. In alte meserii normale sau cu un program normal, angajatii stiu ca de luni pana vineri intr-un anumit interval de timp de afla la munca si sambata si duminica le pot folosi cum vor pentru ca sunt zile libere fixe. Eu am liber doar un weekend pe luna, dar am zile libere si in timpul saptamanii… Ceea ce e ok, azi – de exemplu – am fost libera. E miercuri si pentru mine a fost duminica. Pentru ca m-am trezit fara alarma de la ceas si ziua mea s-a desfasurat in ritmul unei zile de duminica. Faptul ca nu am un program fix, nu muncesc in fiecare zi acelasi numar de ore, iar poate fi privit ca pe un lucru pozitiv. As putea munci 8/10 ore pe zi in fiecare zi si poate ca la un moment dat as ceda oricum in fata obeselii, a stressului sau a rutinei. In schimb, eu pot sa am o cursa la Madrid, care sa dureze cca 9 ore, de cand ajung la aeroport si pana cand ma intorc, dar pot avea o cursa la Istanbul, care sa dureze 4 ore cu totul. Sau sa am o cursa interna, sa zbor pana la Cluj, de exemplu, si sa ma intorc inapoi cat ai clipi. Pot sa termin ziua de lucru la 12 la pranz sau pot sa ma intorc dimineata la 8 de la o cursa. Asta imi ofera timp sa ma odihnesc si sa ma bucur de o zi intreaga ca si cum ar fi zi libera, chiar daca eu am zburat in creierii diminetii in acea zi.

O alta parte pozitiva pe care am constat-o azi este ca programul meu si munca mea sunt cuprinse si se desfasoara din momentul in care m-am przentat la aeroport, pana cand am aterizat inapoi. Nu am de facut proiecte acasa, nu ma suna la orice ora clienti sau colaboratori, nu am deadline-uri si nici target-uri de atins. Asta inseamna ca ziua mea libera e zi libera, ca dupa ce am terminat duty time-ul, sunt off de-a dreptul si pot sa ma concentrez la altceva. Pot sa dorm, pot sa ma plimb, sa plec din oras, sa fac orice fara sa stau cu gandul la job. Aud tot felul de oameni in jur ca muncesc chiar si in afara orelor de program, ca isi iau acasa cu ei diferite proiecte pe care trebuie sa le duca la termen si au tot felul de probleme de rezolvat, chiar si in afara orelor de program. Eu nu am pasageri in ziua libera ;)!!

Programul meu poate incepe al dracului de devreme, cum mi se va intampla maine cand ma voi trezi la 4 dimineata, sau pot sta linistita o zi intreaga pentru ca zbor abea la ora 23. Uneori nu e placut sa stai duminica relaxat cu familia/prietenii/iubitul si sa pleci seara sau noaptea la munca, dar asta nu se intampla in fiecare zi.

O alta parte pozitiva si poate cea mai placuta este ca zbor gratis pe rutele companiei la care lucrez  si am o reducere substantiala pe rutele altor companii si cand am o zi sau doua libere ma pot urca in avion catre orice destinatie vreau fara sa imi fac griji in privinta biletului de avion. Ceea ce imi inlesneste plecarea in scurte vacante, sweet escape – cum imi place sa le numesc.

Am avut o perioada in care am urat meseria pe care atat mi-am dorit sa o practic, inca din copilarie. Asta s-a datorat problemelor de sanatate (sinuzita, otita, alergie derivata de la sinuzita) si a faptului ca ma dureau ingrozitor sinusurile si urechile cand mergeam la zbor. Acum, ma simt ceva mai bine, vorbesc inca pe nas si nu cred sa ma lecuiesc vreodata, mai am uneori dureri, dar nu atat de mari si parca am redescoperit cat de mult imi place ceea ce fac si cat de norocoasa sunt ca fac ceva la care altii doar viseaza. Zbor…

Ra

Pasageri (I)

Cele mai multe intamplari hilare si demne de amintit, le-am trait cand lucram la Blue Air. Era ceva de genul “nu am sa mai vad/traiesc o intamplare mai tare ca aceasta” si in cursa urmatoare se intampla ceva mai spectaculos.

Imi amintesc de doamna care si-a inchis copilul in compartimentul de bagaje de deasupra scaunelor si colegelor mele nu le iesea numaratoarea pasagerilor pe care trebuie sa o facem inainte de inchiderea usilor avionului. Pana la urma, dupa nenumarate incercari, cu lista de pasageri la verificat, si-au dat seama ca nu au vazut nicaieri infantul (copilul cu varsta cuprinsa intre 0 si 24 de luni), au identificat mama si au intrebat-o unde e copilul. Nonsalanta a spus: “sus, in copaita”!!!! Deci, inchisese copilul in compartimentul de bagaje. Si i se parea ceva normal…

Au mai fost mame care si-au uitat copilul in avion pe scaun… se intampla pana si asa ceva ;)!

Foarte draguta a fosto doamna in varsta, care a rugat-o pe o colega sa-i spuna si ei cand opreste la Roma, ca ea acolo trebuie sa coboare. iar pe mine m-a intrebat o pasagera, in timp ce pasea pe scara avionului sa coboare: “pentru Lyon, aici?”…. Da, ce sa crezi doamna draga?!

In timpul unei aterizari, deja eram si noi asezate pe strapontinele noastre, cdt-ul a anuntat ca vom face 15 minute zona (adica ne invartim pe sus) din cauza traficului de pe aeroportul respectiv. O pasagera nervoasa apela butonul prin care ne solicita si cand am intrebat ce vroia, ne-a spus sa-i transmitem cdt-ului sa-si vada de treaba lui si sa aterizeze, in loc sa se plimbe aiurea pe sus… De parca el statea la taclale cu norii de pe cer!!

Mai este si pasagera care apela acelasi buton prin care ne solicita si foarte speriata m-a intrebat de ce ne-am oprit. Cucoaaanaaa, suntem la 10.000 m si zburam cu 850 km/h, cum dracului iti poti imagina ca stam? Initial, la astfel de intrebari ai cateva secunde de blocaj total.  Apoi urmeaza alte secunde in care te intrebi daca e o gluma sau daca te pune la incercare. Mai apoi, vazand privirea si mimica pasagerului care te pune in astfel de situatii, iti dai seama ca nici nu glumeste si nici nu se joaca cu nervii tai. Pur si simplu asta le trece prin minte in acel moment.

Unii ne spun ca s-a rupt ceva pe aripa, ca au sarit din suruburi, ca ne urmareste o lumina de cand am decolat (aceea fiind lumina de semnalizare de pe aripa avionului), ca aud ceva ciudat, ca simt un miros dubios, ca ne-a cazut ceva, etc… Datoria noastra este sa tratam cu maxima seriozitate orice sesizare a pasagerilor, cel putin pana cand te convingi ca e sau nu e ceva serios.

Si acestea sunt dintre cele mai “usoare” cazuri…

Eu, am un ghinion fantastic de a ma nimeri pe aceeasi cursa cu toti pasagerii care se hotarasc sa pateasca ceva gen: o criza de epilepsie, o cadere de calciu, un preinfarct (termen popular pentru angina pectorala instabila), un timpan spart, un lesin… Am avut un minor neinsotit pasager, care a avut prima lui erectie in avion. Nu ma intrebati cum s-a manifestat si prin ce am trecut intreg personalul de cabina cu un copil care plangea ca il doare “acolo jos”… Poate am sa va povestesc intr-o zi si intamplarea aceasta :)!

Sute de intamplari haioase, ciudate, de neimaginat de-a dreptul asteapta sa fie scrise pentru a nu fi uitate… Cine stie, poate am sa scriu o carte cu si despre aventuri la bordul avionului.


Ra

 

 

In avion

Uneori ma simt atat de bine in avion, incat ma rog sa inchidem usile mai repede si sa decolam, doar pentru a avea senzatia aceea pe care numai zborul ti-o ofera. Cateodata ma simt in siguranta numai dupa ce se inchid usile avionului si avionul ruleaza pe pista. Imi place ceea ce fac, sunt mandra de faptul ca petrec atat timp in cer si inca tresar cautand cu privirea pe cer avioane, atunci cand sunt pe pamant si le aud in departare. Ma fascineaza inca orice decolare si orice aterizare si ceva imi spune ca nu ma voi plictisi niciodata de zbor.

Unele curse, desi lungi, trec atat de repede, iar altele, desi scurte – par o eternitate. Azi am avut o cursa lunga, am zburat la Madrid. 3h40′ durata de zbor pe un tronson. A fost o cursa foarte placuta. Ne-am rasfatat cu baba, cu praji buna luata din aeroportul Barajas de colegul meu Alex, cu mancare adusa de sefa de cabina si cu capsuni delicioase. Am ras, am glumit, am povestit – atunci cand timpul ne-a permis-o si intr-o clipa parca am fost inapoi acasa. Super zi!

In curand va voi povesti cateva dintre intamplarile mele preferate cu pasagerii.

Noapte buna!

Ra

%d bloggers like this: