Incompleta

Nu sunt intreaga fara tine, stii asta asa cum ai stiut-o din prima zi in care a inceput povestea noastra.
Sa te aud acum dupa atatia ani, dupa atatea ezitari… A fost… Wow!! Ai aceeasi voce blanda si calda, frumoasa si sexy…
Probabil ca ai si aceeasi privire albastra de care m-am indragostit iremediabil.
Uite ca de aceea nu vreau copii… Nu vreau sa imi sacrific iubirea pentru tine. Nu vreau sa o impart cu nimeni niciodata. Nu vreau sa imi iubesc copii mai mult decat te iubesc pe tine.
Nu e nimic cum trebuie. Pana si tu stii ca nu asa trebuie sa fie. Dar mergem inainte cu sacrificiul in suflete. Pentru cei din jur. Ne ranim pe noi aparandu-i pe ei. E si asta o forma de iubire… Dar nu e iubirea pe care o aleg eu. Pentru ca eu te aleg pe tine pana la capat. Pentru ca nu am iubit pe nimeni niciodata asa cum te iubesc pe tine. Nu am purtat in gand vreodata alt barbat, asa cum te port pe tine. Si poate ca uneori incerc sa te uit, dar imi dau repede seama ca nu fac decat sa te caut in alte priviri, in alte trupuri, in alte sarutari si in alte nopti de asa zisa iubire. Nu te gasesc si abandonez iar si iar alte priviri, alte trupuri, alte sarutari si alte pseudo iubiri…
Si, Doamne!!! Cat imi e de dor!!!! Uite ca nu mai dureaza mult si am sa ma urc in avionul care ma va duce direct catre tine si chiar de va fi sa te astept zgribulita intr-o intersectie si tot am sa o fac pana la urma.
Pentru ca eu nu iubesc nimic mai mult decat pe tine…

Ra

I do!!

My head says: “I don’t love him anymore”…

But then my heart whispers: “you do love him!”

no words needed… just your voice and the silence of the night…!!

Ra

You…

You are my could have been, should have been… But never was and never will be, my dear…

xoxo I love you!!

Ra

Provocare

Provocare:

In viata ne dorim sa alegem oameni, momente, care sa ne faca fericiti… sa ne trezeasca sentimente de fericire,de implinire, … dar oare putem intelege intr-adevar aceste sentimente? Ma intreb, la ce se rezuma aceste trairi? De asemenea ma intreb, cine sunt acesti oameni la care renuntam atat de usor? Uneori am sentimentul ca acel om care nu face parte din “selectia” mea, undeva ,candva, l-am mai intalnit…dar oare atunci l-am ales eu sau m-a respins el? Am atat de multe intrebari…si atat de putine raspunsuri…
Un sentiment interesant atunci cand zbori, este ca toata aceasta lume pare atat de mica, de neinsemnata, iar tu pari un simplu observator, deasupra tuturor…dar atunci cand aterizezi, cred ca singurul sentiment cu care ramai este acela ca, aceasta lume ramane la fel de mica si neinsemnata, iar tu devii un lucru mic, neinsemnat…eu nu am mai zburat de aproape un an…ce mic si neinsemnat ma simt.

Aceasta este provocarea pe care am primit-o sub forma de comentariu la unul dintre posturile mele. Sa spunem ca stiu de la cine vine si mai ales care este scopul acestui comentariu. Sa spunem si ca imi place foarte mult ce a scris si ca am sa-l provoc eu (este un EL) sa scrie ca invitat la mine pe blog, despre ce vrea el. Sa spunem ca va raspunde afirmativ invitatiei mele si ca ne va uimi cu vorbele sale.

Pana atunci am sa-i raspund ca reintoarcerea pe pamant, dupa un zbor mai lung sau chiar si unul mai scurt, nu te face sa simti ca lumea e mica si neinsemnata. Din contra, uneori atat de mult tanjesti dupa pamant cand esti acolo sus – printre nori – incat la intoarcere nu faci decat sa apreciezi fiecare pas pe care il faci aici jos. Ca multi dintre noi, cei care facem din zbor un mod de viata, ramanem cu privirea catre cer, cu capul in nori – desi cu picioarele pe pamant, este alta poveste. Ca ne simtitm invingatori la capatul fiecarui zbor, este o alta poveste…

Iar despre faptul ca in viata toti ne dorim oameni si momente care sa ne faca fericiti, parerea mea e ca cu cat vom avea asteptari mai amri, cu atat vom fi dezamagiti mai mult. Ce-ar fi ca nimeni sa nu mai ceara, sa nu mai astepte, sa nu isi mai doreasca anumite trairi, anumite sentimente de la anumiti oameni? Poate ca am aprecia ceea ce ni se ofera, ceea ce avem si nu am mai plange nefericiti dupa ceea ce nu putem avea… Si nu putem trai…

In aparenta cu totii stim teorie, dar in esenta nu o aplicam niciunul dintre noi… Toti renuntam la ceva sau cineva pe care la un moment dat l-am iubit, despre care am spus ca nu ne vom desparti niciodata. Obiectele se uzeaza si incet nu ne mai sunt folositoare si oamenii, ca si sentimentele – imbatranesc si atunci ne indreptam atentia catre altele mai noi si mai frumoase, care ni se par mai atragatoare si mai interesante. Pentru ca ne plac provocarile, ne place ceea ce nu putem avea si mai ales ceea ce ne este refuzat…

La fel ca si tine, am o multime de intrebari fara raspunsuri si o alta multime de raspunsuri care nu ma ajuta sau nu ma satisfac. As vrea sa cunosc viitorul, sa stiu ce ma asteapta si mai ales cand si cum se vor intampla anumite evenimente in viata mea. Sa stiu de la inceput sa nu mai pierd timp cu oameni care sunt doar trecatori prin viata mea, sa nu mai investesc sentimente care nu aduc nimic (bun) inapoi si in general sa stiu ce se afla in spatele fiecarui pas pe care il fac, a fiecarei umbre pe langa care trec si a fiecarui suflet pe care il ating…

Pana atunci ne cufundam intr-un prezent care de cele mai multe ori nu ne multumeste, sperand intr-un viitor mai bun si regretand un trecut intunecat… Noi cand traim??

Ra


 

 



 

Ma impart in doua…

Sunt zambet si lacrimi pe acelasi obraz…. Sunt ras si durere si vise… Si-n sufletul meu e vara si iarna si totusi am genele inchise…

Ma impart intre dorul de tine, absenta ta, golul din suflet cand sunt fara tine si incercarea disperata de a mima fericirea… Uneori imi iese, alteori nu…

Acum, de exemplu ma arde dorul de tine…

Duc in spate o cruce prea mare si prea grea pentru trupul meu atat de mic si de garbovit din cauza poverii ce o port de atatia ani… Durerea si dorul ma ingenuncheaza, iar eu ma ambitionez sa merg mai departe cu fruntea sus… Nu-mi iese mereu nici mersul demn, nici zambetul fortat si el… Nu-mi iese niciodata lumina aceea care da culoare albastrului ochilor mei.

Ma impart intre a te iubi sau a iubi iluzia iubirii tale si a cauta fericirea in alta parte agatandu-ma de oricine imi iese in cale, cu disperare, pana cand imi dau seama ca nu te poate inlocui nimeni si ca nimic din ce traiesc nu seamana cu ceea ce imi oferi tu…

Ma impart intre durerea de a ma sufoca de singuratate inca un Craciun si bucuria de a mai fi venit o iarna…

Si-s zambet, si-s lacrima pe acelasi obraz si totusi ma doare si tin genele inchise…



SCRISOARE

Iţi strang uneori paşii-n priviri
Şi rasul in joc de petale,
iţi dărui zambind şi-ţi fur amintiri
Ascunse in şoapte domoale.

Sunt zambet şi lacrimi pe-acelaşi obraz,
Sunt ras şi durere şi vise,
Sunt pusă pe şotii şi plină de haz
Şi-s tristă ca genele-nchise !

Sunt basmul frumos dorit de-un copil
Sărutul furat la-ntamplare,
Sunt mersul stangaci din nopţi de april,
Sunt prima şi ultima floare …

Sunt mainile tale duioase şi moi,
Sunt şoapta ce n-o poţi rosti;
Sunt visul purtat in gand de-amandoi,
Sunt miezul de noapte şi zorii de zi !

de George Sovu

Ra

Clar de inima…

Parul meu e mai decolorat de soare acum, pielea mea mai arsa, chipul mi-e mai ridat si sufletul mai trist…

Inca o zi fara tine… Inca un anotimp, un an care se incheie, inca un Craciun care va veni. Si tot fara tine…

De ce te-oi iubi atat de mult? De ce continui sa te astept? De ce nu ma opresc sa sper? Uneori obosesc, dar ti-am spus-o de nenumarate ori… Uneori ma rup de mine insami si vreau sa evadez din viata mea… Dar nu pot alerga decat in directia ta…

“Imi deschid ochiul

si te privesc.

Umarul meu, inima mea, frigul,

totul flutura inapoia lui

adioma unei cozi d ecometa.

Bratul mi-l intind spre tine –

cinci steaguri stralucitoare – unghiile,

fulgera ridicate pe-o singura, nevazuta

coloana.

Tampla, obrazul, mi le adaog

tamplei, obrazului tau,

si sunt numai tampla sunt si numai

capat de spranceana.

Iar cand iti spun: Te iubesc, –

trupul meu e numai prima litera, T,

iar restul

azvarlire.

Numai in somn ma risipesc egal

in mine insumi,

dar atunci sunt imbratisat

de visuri de pe o alta planeta

plina de statui care imita

absurdele, infernalele forme

ale nemiscarii –

si trupul acela in relief

nu-mi apartine.”

(Poem, Nichita Stanescu)

…mai este atat de putin… si ajunge la tine…

Ra

Ma intreb

Ma intreb daca nu cumva, intr-o zi – cand ne va fi dat sa fim impreuna (si daca asta se va intampla in viata aceasta) va fi la fel de frumos ca ceea ce traim acum. Nu la fel de trist, ci doar la fel de frumos.

Ma intreb daca nu cumva imi voi da seama ca nu ne cunoastem si ca fiecare dintre noi iubim iluzia celuilalt, iubim si pretuim ceea ce ne lipseste – nu ceea ce avem…

Ma intreb daca am rade in fiecare zi la fel, chiar si dupa multi ani petrecuti impreuna, daca fiecare dimineata ar fi la fel de frumoasa si fiecare noapte la fel de fermecatoare in prezenta ta.

Ma intreb daca ne-am iubi cu aceeasi dorinta, lacomie, pasiune…

Ma intreb daca as fi capabila sa stau treaza o noapte intrega doar pentru a te admira pentru ca acum nu ma satur niciodata sa te privesc.

Ma intreb daca ti-as duce dorul si ti-as simti lipsa la fel de arzator ca acum, cand nu te am aproape…

Ma intreb daca prin stomacul meu ar dansa zburand milione de fluturi frumos colorati, ca de fiecare data cand te vad…

Ma intreb daca as tresari la vederea numelui tau pe ecranul telefonului meu…

Ma intreb daca as socoti in gand nerabdatoare cand ar trebui sa ma suni…

Ma intreb daca te-as astepta la fel ca acum, atunci cand vei fi plecat…

Ma intreb daca imbratisarea ta va avea acelasi efect si voi simti ca lesin de placere in pragul usii tale…

Ma intreb daca ma vei mangaia la fel de tandru…

Ma intreb daca ma vei incuraja la fel ca si pana acum…

Ma intreb daca fericirea mea ar purta si atunci numele tau?

Ma intreb, oare daca in viata aceasta voi ajunge sa traiesc in fiecare zi langa tine, oare fiecare zambet al tau imi va saruta sufletul la fel ca acum?

Ma intreb…

Raspunsul, singurul raspuns pe care il am e ca te iubesc… Si ca te astept mereu sa te intorci…


Ra

Previous Older Entries

%d bloggers like this: