Mereu, fac-ce-fac si ma intorc la tine…

Fac-ce-fac-si-ma-intorc-la-tine-mereu…

Nu-ca-as-vrea-neaparat-asta-dar-ceva-ma-trage-inapoi-catre-tine-ca-un-magnet. Sau-chiar-mai-rau-daca-se-poate!

Uneori-as-vrea-sa-nu-te-fi-cunoscut-vreodata. Sa-fi-trait-asa-degeaba-fara-sa-stiu-ce-inseamna-sa-te-fi-iubit. 

Acum-din-pacate-e-prea-tarziu… Pentru-ca-fac-ce-fac-si-ma-intorc-mereu-la-tine…

Vrei-nu-vrei-va-trebui-sa-ma-primesti-mereu-inapoi-cu-bratele-deschise-pentru-ca-numai-asa-fiecare-dintre-noi-ne-putem-spala-pacatul-de-a-ne-fi-pierdut-in-timp…

Tu-primindu-ma-eu-intorcandu-ma…

Nici-nu-stiu-daca-e-bine-stiu-doar-ca-e-greu-cand-plec-greu-sa-ma-intorc-greu-cand-pleci-si-greu-cand-nu-esti.

Stiu-ca-desi-nu-te-aud-de-atat-timp-esti-acolo-si-vei-fi-mereu-si-nimic-nu-poate-sa-ma-inlocuiasca-asa-cum-nimeni-nu-iti-va-lua-locul-vreodata…

Ra

And I just trust you

Pentru ca aleg sa am incredere in tine si sa iti fiu alaturi neconditionat!  

Ra

Si acum ce fac?

Mai mult ca sigur nu ma asteptam sa te aud ieri. Credeam ca o parte din starea mea generala din ultimul timp ti se datoreaza si tie. Sau mai bine spus faptului ca nu aveam vesti de la tine de atat timp. Ce sa crezi? Acum, ca te-am auzit, nu ma simt mai bine. Nici mai rau. Poate doar putin mai nelinistita. Pentru ca nu inteleg nimic din ceea ce mi se intampla. O suma prea mare de sentimente si emotii in contradictoriu, ma incearca. Pe de o parte nu stiu ce astept, pe de alta nu stiu de ce astept ;). Nu stiu ce sper, de ce sper si cat sa mai sper… Apoi… dupa ce am vorbit, am ramas cu o senzatie de gol… De obicei, eram implinita, fericita si nerebdatoare sa te aud iar. Acum, am simtit un gol imens, nevoia sa fiu singura (pentru cateva clipe) si dupa aceea mi-am reluat viata exact de unde o lasasem inainte sa te aud. Ma sperie si ma bucura in acelasi timp. Stiu ca nu am cum sa te uit, nu am cum sa nu te port in gand si sa nu iti dedic fiecare realizare a mea, fiecare alegere buna si decizie corecta. Pentru ca orice fac, in gandul meu ma sfatuiesc cu tine. Ma intreb cum ai fi facut tu, ce mi-ai fi spus tu sa fac. Si procedez intocmai… Pentru ca distanta aceasta nenorocita si fusul oras nu ma ajuta deloc sa dau de tine atunci cand am nevoie urgenta ;). Pentru ca uneori nu esti “available” si niciodata nu stiu cand vei fi :). Dar e ok, m-am obisnuit cu asta. Doar traiesc cu tine in gand de atatia ani. Ma bucura faptul ca am trecut peste si am depasit momentul, ca nu am facut 300 de tumbe in aer de bucurie si nici nu am plans de fericire dupa ce te-am auzit ieri. Ma sperie aceleasi item-uri pentru ca mi-e frica sa nu te uit…

Atat de indragostita sa fiu, incat sa las vreun pas facut fara tine, nenumarat? 

Iarta-mi sufletul care incearca sa te uite…

Ra

I do!!

My head says: “I don’t love him anymore”…

But then my heart whispers: “you do love him!”

no words needed… just your voice and the silence of the night…!!

Ra

De ce?

Oare de ce nu ma eliberezi de tine? De ce nu ma lasi sa plec? De ce inca te astept? De ce te cred? De ce imi spui ca nu e momentul acum? Cand va fi? De ce imi spui ca e doar o perioada? De ce dracului nu ai taria sa recunosti ca totul e inutil, ca toata asteptarea asta este in zadar pentru ca niciodata timpul nu va fi de partea noastra? Distanta dintre noi este prea mare, vietile noastre sunt perfect paralele fara cea mai mica sansa de a se intretaia vreodata si eu astept ca proasta ceva ce nu va veni nici azi, nici maine, nici curand si nici mai tarziu. Sau poate ca va fi posibil intr-o alta viata. Una in care nu ai sa mai muncesti mai mult decat este posibil sa isi imagineze cineva, una in care sa nu te intorci in fiecare seara acasa (alta casa) langa alta familie, una in care sa nu tanjesc sa iti aud vocea, una in care sa nu ma intreb ce faci cand esti departe de mine… Una in care sa nu imi mai spui ca discutiile astea nu isi au rostul intre noi si ca trebuie sa am incredere in tine ca va veni timpul sa… Sa ce? – te intreb eu!!! Timpul nu a tinut cu noi nici cand ne-am cunoscut, nici cand eu am plecat si nici cand ne-am regasit. Timpul nu a tinut cu noi nici in noptile care mi s-au parut mereu prea scurte langa tine si nici in zilele in care orele se topeau cand eram langa tine. Timpul nu a tinut cu noi nici cand te-am strigat si nu m-ai auzit si nici cand am plans si nu mi-ai sters lacrimile. Nici macar atunci cand m-ai facut sa rad pentru ca prea putin au durat si acele momente. Timpul nu face decat sa ne indeparteze. La mine e zi, la tine e noapte. Cand eu ma trezesc tu pleci in lumea viselor. Cand eu imi fac rugaciunea inainte de culcare, tu esti in sedinte, nu avem cum sa ne sincronizam… Si nici macar in lumea viselor nu ne putem intalni pentru ca visam in momente diferite si tot pe bietul timp il invinovatesc… Vreau sa te aud mereu, cum sa ma intrebi de ce nu te sun eu??! De ce crezi ca nu te-as suna in fiecare minut? Abea as termina de vorbit si as apela iar numarul tau. Si iar as lua-o de la capat. Dar nu pot sa fac asta. Ce ar insemna sa fac asa ceva?

Credeam ca dupa ce voi vorbi cu tine, ma voi linisti… Nu s-a intamplat asa, nu m-ai linistit nici de data aceasta. Sunt doar dezamagita, simt ca nu sunt sperante si ca ma agat de amintirea unor clipe minunate petrecute impreuna, dar si acelea furate. Furate de la familie, de la prieteni, de la munca, furate de la altii si petrecute cu mine… In concluzie, nu a fost nimic al meu niciodata si probabil daca unul dintre noi nu se opreste la timp, cine stie cate vor urma in viitor…? Cate alte asemenea clipe furate de la unul si de la altul ca sa putem petrece putin timp impreuna?

Ma simt pierduta… Intre amintiri.

M-am ratacit… In lumea viselor, cautandu-te.

Ma apasa… Distanta dintre noi.

Ma doare… Dorul de tine.


Ra

 

You…

You are my could have been, should have been… But never was and never will be, my dear…

xoxo I love you!!

Ra

Clar de inima…

Parul meu e mai decolorat de soare acum, pielea mea mai arsa, chipul mi-e mai ridat si sufletul mai trist…

Inca o zi fara tine… Inca un anotimp, un an care se incheie, inca un Craciun care va veni. Si tot fara tine…

De ce te-oi iubi atat de mult? De ce continui sa te astept? De ce nu ma opresc sa sper? Uneori obosesc, dar ti-am spus-o de nenumarate ori… Uneori ma rup de mine insami si vreau sa evadez din viata mea… Dar nu pot alerga decat in directia ta…

“Imi deschid ochiul

si te privesc.

Umarul meu, inima mea, frigul,

totul flutura inapoia lui

adioma unei cozi d ecometa.

Bratul mi-l intind spre tine –

cinci steaguri stralucitoare – unghiile,

fulgera ridicate pe-o singura, nevazuta

coloana.

Tampla, obrazul, mi le adaog

tamplei, obrazului tau,

si sunt numai tampla sunt si numai

capat de spranceana.

Iar cand iti spun: Te iubesc, –

trupul meu e numai prima litera, T,

iar restul

azvarlire.

Numai in somn ma risipesc egal

in mine insumi,

dar atunci sunt imbratisat

de visuri de pe o alta planeta

plina de statui care imita

absurdele, infernalele forme

ale nemiscarii –

si trupul acela in relief

nu-mi apartine.”

(Poem, Nichita Stanescu)

…mai este atat de putin… si ajunge la tine…

Ra

Previous Older Entries

%d bloggers like this: