Iar si de la capat

Nu am mai scris de mult timp cu gandul la tine. Poate pentru ca m-am obisnuit cu disparitia ta brusca de langa mine. Poate pentru ca mi-am impus sa nu o mai fac. Poate pentru ca te-am uitat…
Azi iar m-am gandit la tine, toata ziua. Si nu inteleg de ce. Acum iar mi-a fugit gandul la tine. Si nici acum nu inteleg de ce.
Mi-e dor de tine. Ma sufoc de dor.

20130707-235157.jpg

Ra

In sfarsit

In sfarsit, dupa multa vreme, in seara aceasta am avut timp sa privesc cerul pentru cateva clipe si sa ma bucur de spectacolul dat de stele. Mai bine spus – am avut putere sau chef, pt ca nu neaparat timpul mi-a lipsit.
Azi am simtit ca lucrurile se indreapta si viata mea isi reia usor usor traseul ei, acela cu care eram obosnuita, fara atatea hopuri, opriri si drumuri inchise.
Azi, am fost linistita, am sperat, am zambit fara motiv si nu am mai oftat.
In seara aceasta stelele mi-au facut cu ochiul, complice, ca si cum ar fi vrut sa imi aduca aminte ca cineva acolo Sus ma vegheaza.
Cred ca ar trebui sa imi rasfoiesc putin blogul, sa imi amintesc cate ceva despre mine, despre cum obisnuiam sa fiu atunci cand totul era la locul lui.
(Ea imi lipseste mai mult decat orice, uneori simt ca ma sufoc de dorul ei, aseara am visat-o pentru prima data de cand nu ne mai vorbim. Ne-am luat de mana si am plans de dor. Am plans ca in seara aceea pe Costiera… Apoi m-am trezit, dar lacrimile nu disparusera. Daca as putea sa aleg in moment in care sa apun stop vietii, as alege oricare dintre clipele in care am avut-o alaturi. Pentru ca doare al dracului de tare sa nu o mai am langa mine.)
***
Incet, dar sigur, cu pasi de copil ma indrept catre locul acela unde inima mea vrea cu disperare sa ajunga!!
Ra

Gresim ordinea lucrurilor

Cred ca am inceput sa gresim ordinea in care ne traim viata. Adica.., vreau sa spun – toate au o ordine fireasca, nu? Si atunci de ce dracului o inversam?
Ra

I’ve been meaning to write

Arta este cea mai frumoasa haina a sperantei. Si eu scriu. Asta nu inseamna ca e si arta la final. Dar imi imbrac asa speranta. E forma mea de a merge inainte. Uneori asa ma ascund de probleme. Alteori acesta e modul prin care imi infrunt demonii. Am scris cand am fost cea mai fericita, cand am plans daramata de tristete, am scris cand m-am indragostit si am scris cand s-a terminat povestea mea de dragoste. Cred ca asa ma eliberez. Uneori imi imaginez ca traiesc o alta viata, dar de cele mai multe ori o insir pe a mea aici… 

Nu de putine ori am intalnit oameni care deja ma cunosteau, sau poate ca ar trebui sa scriu: ma “cunosteau”, pentru ca oamenii cunosc ceea ce citesc aici, isi imagineaza ceea ce vor si pun etichete in consecinta. Tin minte ca intr-o zi a venit la mine Andreea si mi-a spus ca o vecina de la mama ei din bloc i-a spus despre mine: “saracuta, e foarte trista”… Asta este ceea ce a inteles ea din blogul asta la momentul respectiv si pesemne si acum unii dintre voi intelegeti acelasi lucru si acum. Adevarul e ca nu sunt deloc trista, nici macar atunci cand mi se pare ca nu mai vad capatul tunelului… Pe cine incerc sa pacalesc? Adevarul este ca am zile (ca si acestea) in care nu am putere sa vad pe nimeni, nu vreau sa vorbesc cu nimeni si nici nu incerc sa ies din starea aceasta. Imi place sa ma izolez uneori si in momentele acelea zambesc doar ca sa nu arat ca pe interior plange tot in mine. Sounds a bit like “drama queen”, but I kind of like it ;).

Acestea fiind spune, am scris cateva cuvinte, mi-am varsat putin off-ul, am pus straie noi sperantei si o iau de la capat…

Ra

Poate

…ca nu am vrut sa ne facem rau, dar a durut la fel de tare. Poate ca normalitatea este doar o iluzie, pentru ca ce este normal pentru paianjen e haos pentru musca. 

Imi bantui visele si asta ma innebuneste, nu mai stiu incotro ma indrept si tot ce sper e ca sunt pe drumul cel bun. Urasc schimbarile. Imi tulbura echilibrul. Cum naibii se poate ca azi sa fie totul bine si ziua urmatoare sa o ia totul razna?

Poate ca sinceritatea nu este chiar o virtute, toti spun ca prefera adevarul si totusi nimeni nu vrea sa il auda, ma amuza in special cei care inchid ochii si isi vad de viata lor trista evitand adevarul. Ca si secretele, mai intai le ascunzi pentru o singura zi, apoi ascunzi si mai adanc acel secret. Apoi il ascunzi chiar si de tine insuti, nu ca sa nu iasa la iveala, ci ca sa nu-ti mai amintesti. Pana la urma cine  a fost secretul cui?

Blocheaza-ti in continuare visele permitandu-i fricii sa creasca mai mare decat ele. O sa ramai astfel blocat intr-un singur loc…

“Iubirea cu forta nu e iubire. Si daca inca reusesti sa obtii ceva in felul acesta, ceea ce obtii nu te umple, apoi te trezesti plin de furie. Ceea ce te umple e iubirea care vine gratis. Asadar, te incurajez sa renunti la batalia asta in care il fortezi pe celalalt sa te iubeasca. Te incurajes sa te eliberezi de intentia aceasta incapatanata. Celalalt trebuie s afie complet liber, inclusiv pentru a nu te iubi.” (Sri Prem Baba)

Poate ca lucrurile sfarsesc si oamenii pleaca. Si poate ca poti sa inchizi ochii lucrurilor pe care nu vrei sa le vezi, dar nu poti sa iti inchizi inima lucrurilor pe care nu vrei sa le simti. Si asta te doare. Si nu ai cum sa uiti, nici ce ai vazut, nici ce ai simtit. 

Poate ca nu am vrut sa ne facem rau, dar a durut la fel de tare. Poate ca da, poate ca nu…

Ra

Nu (mai) pot sau pot?

Sunt obosita. Aseara, dupa ce am aterizat, vroiam doar sa ajung acasa si sa inchid ochii ca sa uit. Sa ma detasez putin de durerea care a pus stapanire pe mine de cateva zile. Nu a fost sa fie. Nici nu am inchis ochii si nici nu am reusit sa uit. Pentru ca durerea cand vine, sta acolo ca nesimtita si pleaca foarte greu, la fel cum fac toti musafirii nepoftiti. Ba chiar a devenit mai apasatoare in timpul noptii. 

Azi, la fel. Cu toate ca, asa cum i-am spus si lui, nu fac nimic mai mult si nici mai putin din ce ar face orice femeie in pielea mea, mi se pare ca nu fac nimic, ma simt oarecum inutila in fata vietii si imi vine sa iau destinul unora la tranta, poate-poate reusesc sa (mai) schimb ceva. 

Ieri, am ajuns acasa si primul lucru pe care l-am facut inainte sa imi schimb hainele, a fost sa beau un pahar intreg de Aperol. Doua parti sampanie, o parte aperol si una apa minerala. Cu gheata multa. Am stat apoi in bucatarie, la lumina hotei cu inca un pahar in fata, pe care nu am mai reusit sa-l termin.  Am stat asa si m-am uitat in gol, incercand sa-mi golesc mintea. Azi am ajuns acasa si am mancat un pachet de biscuiti cu unt si gem. Gem de prune facut de mine. Nu imi era foame, vroiam mai mult sa rontai ceva, sa imi dau de lucru ca sa treaca timpul mai repede pana miercuri, cand sper sa ma linistesc putin. M-am tot intrebat de ce se intampla chestii care ne schimba viata. De ce unii pleaca prea repede si mult prea brusc dintre noi? De ce nu putem sa alegem cand si mai ales de cine sa ne indragostim? De ce existenta noastra este conditionata de bani din prima pana in ultima zi? De ce casatoria e pe viata? De ce nu facem contracte pe perioada determinata, astfel incat sa ne fie usor sa plecam cand nu mai vrem sa prelungim intelegerea?  Cred ca am mancat prea mult unt, totusi. 

Probabil ca sunt puternica, imi dau seama de acest lucru pentru ca zilele acestea nu am varsat o lacrima. Stiindu-ma usor impresionabila si o plangacioasa incurabila (plang din orice, de bucurie, de tristete, de teama, de mila, de dor) m-am descurcat bine, zic eu, reusind sa nu ma pierd si incercand sa fiu suport si nu povara, desi e atat de greu sa vezi persoana cea mai draga tie in acest moment, trecand prin clipe de cosmar…

Insa sunt obosita. Nu inteleg exact daca nu (mai) pot sau pot sa merg inainte. Sper ca atunci cand o sa cad, sa fie cineva acolo care sa ma prinda, sa imi intinda o saltea sa cad pe moale, sa imi dea o suvita de par la o parte si sa imi spuna soptit ca o sa fie bine.

Nu imi pot explica ce simt acum. Nu m-au ajutat ieri doua pahare de Aperol, nici azi un pachet de biscuiti cu atat unt si probabil ca nici dieta mea de Master Cleanser pe care o incep maine, nu ma va ajuta sa imi dau seama ce ma atrage mai ceva ca un magnet in povestea aceasta in care placerea merge de mana cu durerea…

Dupa trei zile zburate in acelasi loc, azi aratam ca in poza urmatoare. A Zombie flight attendant. 

Picture 35

Va doresc sanatate! Imi dau seama ca asta e ceea ce conteaza si nimic altceva. Durerea, ca si placerea, ura si iubirea, saracia si bogatia – toate vin si pleaca si le putem face fata doar daca suntem sanatosi.

Sper sa ai un somn linistit, dragul meu.

Ra

 

Endorfinas En La Mente

Nici macar nu stiu cum sa scriu despre tine. De fapt, nici nu vreau sa scriu. Pentru ca vreau sa te pastrez numai pentru mine, fara sa impart cu nimeni portia mea de fericire ;). 

Pentru ca cromozomii tai s-au imbinat frumos… 

Ra

Previous Older Entries

%d bloggers like this: