“La Paris e frig…”

Citesc pe nerasuflate orice cuvant scrie Floriana Jucan, aproape ca nu respir cand mai gasesc cate o postare noua de-a ei. De data aceasta surpriza ultimului sau post, “La Paris e frig…” a fost sa citesc cuvinte extraordinar de frumoase, de lauda, despre Cdt Ecaterina Teleoaca. Bravo, Cati, suntem mandri sa iti fim colegi ;)!!!!

Ra

“Dati-va timp!”

Nu m-am ferit niciodata sa imi declar admiratia fata de Floriana Jucan, fata de scrierile ei, de trairile si senzatiile pe care le impartaseste cu oricare dintre noi, pe blogul ei.

Nu doar o data am ras sau mi-am sters lacrimile din coltul ochilor citindu-i randurile si de nenumarate ori am calatorit cu ea, am invatat mereu cate ceva citind-o…

Azi am descoperit un post absolut minunat pe blogul ei. Cuvinte simple, frumoase, din suflet…

(…)╩Viata in sine este un dar, insa este si o lupta, vorba lui Cosbuc, este si cautare de comori, dupa care sapi in pamant, nu in nori, vorba filozofului de la Lancram, este si lupta surda, si deznadejde, si bucurii, si armonie , si genocid, si razboi interior. Dintre toate realitatile pe care le-am cunoscut empiric la mine sau la altii, nimic nu supravietuieste mai indelung decat viata insasi, ca iubirea. Chiar si dupa ce un om moare, continuam sa il iubim sau sa credem ca tot ceea ce ni se intampla bun se datoreaza iubirii pe care ne-o poarta din ceruri. (…)╩Sfatul meu “medical” a fost intotdeauna Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului sau Acatistul Sfantului Nectarie. Nu ma pot substitui lui Dumnezeu si nici macar medicina revolutionara n-o poate face pentru ca, asa cum ne spunea doctorul Dan Enescu, am vazut minuni dumnezeiesti acolo unde medicina incetase sa mai gaseasca rezolvare. Dupa ce citesti “Jurnalul fericirii” sau poeziile ╩lui Nichifor Crainic si Radu Gyr ( scrise in inchisoare) aproape te rusinezi cand o femeie de 27 de ani, frumoasa, bogata si curtata, iti marturiseste nemultumirea ei de-a fi singura. ╩ Ganditi-va, inainte de-a nutri nemultumirea, cati oameni sunt cu adevarat napastuiti si crucificati din timpul vietii, sondati in memoria vizuala pana gasiti imaginile refugiatilor din Rwanda, chipurile lor impietrite, care nu exprima nici macar durerea sau foamea sau disperarea, ganditi-va cati oameni candva idoli sau ordonatori de credite si vieti, au ajuns uitati si anonimi pe la vreo gura de canal care emana aburi sau prin vreo garsoniera din care li se pregateste evacuarea ! (…)╩Ganditi-va cate case nu au lumina, nemaivorbind in cate nu exista instalatia beculetelor colorate╩ sau in cate spitale, UPU este asaltata de moarte cu chip de suicid, de accident de munca, de flacari sau de inec ! Ganditi-va cate mame isi ingroapa copiii sau cati parinti si i-au pierdut nestiind unde sa-i caute ! Abia apoi, lasati-va coplesiti de ceea ce voi conisderati intaia drama a lumii si cea mai mare dintre cele posibile ! In putinele clipe de luciditate, multumiti vietii si lui Dumnezeu pentru tot ceea ce aveti, putin sau mult ( cine cantareste ?) si amintiti-va ca insisi ingerii se imbolnavesc pentru ca nu cumva faptele lor sublime sau minunile pe care le infaptuiesc sa le inspire orgoliu. (…)╩Intr-un secol al vitezei dar si al nevrozelor, cel mai mare pericol este sa iubim repede, sa traim repede, sa ardem repede, sa suferim repede, sa uitam repede. Dati-va mai mult timp pentru oricare dintre starile pe care le-ati vrea sfarsite cat mai curand si fiti recunoscatori chiar si pentru un moment scurt de gratie divina in care ati fost indragostiti. Eu cand am iubit, am suferit cel mai mult si atunci mi-au picurat din degete cele mai frumoase cuvinte. Asa incat, vorba poetului nemuritor la zidul mortii: “Doamne, nu mi lua durerea!”

Va invit sa cititi aici postul ei in intregime. Cu siguranta cine nu o place deja, o va indragi imediat ;).

Iti doresc un an nou minunat, Floriana!!!

Ra

We must love Tarom!!

It is a must to love Tarom! ­čśë

In sfarsit cineva ne lauda si pe noi. Si nu oricine, ci Floriana Jucan pe care eu o ador, pur si simplu pentru felul in care scrie si pentru felul in care traieste… Pentru cat de mult ma regasesc uneori in cuvintele si trairile ei…

Da, intr-unul din posturile trecute spuneam ca ma intrista sa citesc in cateva dintre posturile ei cum lauda Blue Airul si oarecum eram putin invidioasa. NU pentru ca le lauda pe fetele (si baietii) de la BA. Ci pentru ca o facea in defavoarea noastra. Iar eu stiu despre colectivul BA ca este unul tanar, ca sunt extrem de bine pregatiti si ca isi fac meseria punand pret pe profesionalism si sunt mandra ca primele ore de zbor le-am facut la BA. Dar asta nu inseamna ca noi, la Tarom suntem mai prejos. Pentru ca, e adevarat – fiecare padure are uscaturile ei (si cu cat e mai mare padurea, cu atat mai multe uscaturi, ehehe ­čÖé ), dar avem si noi oameni exceptionali. De exemplu ieri am avut doua curse cu un echipaj in care EFICIENTA a fost maxima, genul acela de cursa in care totul merge ca turnat, in care ne intelegem din priviri si din care ne intoarcem razand si fara sa resimtim oboseala acumulata la inaltime.

La fel cum in drum spre Istanbul, Floriana Jucan a avut parte de un echipaj care a impresionat-o, atat incat sa scrie pe blogul ei aceste cuvinte frumoase la adresa noastra:

“M-am reintors la Istanbul… abia coborata din avionul Blue Air care m-a adus de la Roma, am despachetat si am impachetat din nou, in alta valiza mai mica, am dormit doua ore si apoi m-am infiintat la Ambasada SUA de pe Batistei, pentru a reinnoi viza turistica.(…)

Am luat viza si-am alergat spre aeroport, m-am imbarcat intr-una dintre aeronavele Taromului si i-am multumit, in gand, comandantului Dobrovolschi pentru zborul impecabil pana la Istanbul. Am intalnit si doua stewardese care mi-au placut mult, Ingrid Teodorescu si Gabriela Pralea, elegante, profesioniste, discrete, amabile si gata sa-ti faca sederea la bord cat mai confortabila.”

Ra

Tarom rulllzzzz

Da, recunosc ca uneori ma apuca o oarecare nostalgie cand ma gandesc la Blue Air. Asta in ceea ce priveste colegii si atmosfera de la zbor. Nu pot sa spun ca imi este dor de pasageri sau de aeroportul Baneasa.

M-a durut putin cand Floriana Jucan a laudat in repetate randuri Blue Airul in defavoarea Taromului pentru ca a fost incantata de Blue Air.

In sfarsit am sarit in sus de bucurie cand am vazut ca … ca… ca a ales Taromul in defavoarea Blue Air-ului!!!

“Pentru ca multi dintre cititorii mei m-au certat ca sunt snoaba, am zis sa las deoparte snobismul si sa calatoresc, precum oamenii “normali”… cu o companie low cost, Blue Air. Incurajata de performanta lor de cand a izbucnit vulcanul, cand erau singurii care-si ridicau avioanele de la sol, in timp ce companii importante nu o faceau, am ales Blue Air-ul pentru un zbor Bucuresti-Roma si retur. La plecare, am avut intarziere doar doua ore. Azi noapte, insa, am avut patru anuntate si inca una bonus.

Ora decolarii era initial 19.20, dupa care a devenit 22.20, pentru ca, mai apoi, sa ne imbarcam efectiv la 23.20 si sa decolam dupa miezul noptii. Am ajuns la Bucuresti la ora 2.30 a.m.

Romanii care calatoresc cu Blue Air-ul, sa ma ierte Dumnezeu, dar nu doar ca sunt nespalati si de-a dreptul imputiti, dar sunt ca niste animale lasate libere prin Europa… cu mici exceptii ale unor tinere mai dragut imbracate, restul erau plini de lanturi sau bratari, cu pantaloni scurti sau bermude de jeansi tociti, tricouri imprimate, genul golanilor de stadion. Femeile, majoritatea roscate, cu cercei din aceia rotunzi, tiganesti, anii ’90, cu bluze mulate si in slapi. Toata lumea avea cate o papornita in mana, iar tabloul era, realmente, infiorator. Privindu-I, am inteles de ce cativa romani speciali au din ce in ce mai profund sentimentul rusinii cand vine vorba de originea lor. Pana si eu, cand sunt intrebata in vreun magazin sau in vreun restuarant din ce tara vin, raspund ca sunt “cetatean al lumii” de teama ca spunand ca sunt romanca, sa nu capat, automat, eticheta pe care mi-o doresc cel mai putin.

Fug spre aeroport╩ (am ales Taromul, de data asta!) si va mai scriu cand pot.”

So… cred ca Tarom rulllzzzz!!!! Si acum stie si ea!!!

Ra

Azi am cunoscut un om frumos – by Floriana Jucan

Am mai gasit un post foarte frumos la adresa dnei Brutaru Ruxandra. Pentru cine nu stie, si cine nu stie?, dna Brutaru este directoarea companiei Tarom.

Inseamna mult un asemenea articol. Inseamna ca inca o persoana cerebrala a vazut in dna directoare omul potrivit la locul potrivit. Sa speram ca e si momentul potrivit pentru tot ceea ce face sau ce incearca sa faca din postul pe care il detine.

Eu chiar cred ca Tarom-ul merge spre mai bine. La fel de mult cum cred ca avem nevoie si noi sa fim ascultati, sa fim intrebati si sa se tina cont de noi ca oameni pentru a da randament ca angajati ai companiei.

Va redau articolul, nu reusesc sa pun link-ul, deoarece directioneaza catre home page-ul blogului, nu stiu din care motiv.

“Are doar 30 de ani, parul lung, modesta, desteapta, competenta, educata, deschisa la minte. Are un CV impresionant, recunoastere si reputatie dobandita la cele mai exclusiviste scoli din domeniu, in strainatate.Manageriaza una dintre cele mai mari si cele mai dificile companii ale statului roman, cu mii de angajati si un mecanism anchilozat in inertia mentalitatii comuniste.Poarta in spate o drama personala in care si-a pierdut tatal, dar si alti membri ai familiei, paradoxal, intr-un accident aviatic.Isi apara oamenii precum o leoaica puii, recunoaste carentele societatii si cele de imagine. Sufera ca brandul pe care-l reprezinta este mai apreciat in strainatate decat in propria lui tara. Se lupta de mult cu prejudecata faptului c-a fost pusa in functie de ministrul de resort (pe care l-a cunoscut la o luna dupa numire!) sau de vreo alta pila care o sustine. In╩ putinul timp liber, nu stie daca sa stea mai mult cu sotul sau cu copilul de cinci ani, care reclama imperios prezenta materna, la aceasta varsta.Recunoaste ca n-a castigat vreodata atat de putini bani si ca ar putea, oricand, sa castige de zece ori mai mult intr-o companie privata, insa poarta cu sine nu doar legenda tatalui sau, ci si un nationalism latent, neexprimat, care ia forma constientizarii unei datorii fata de un taram si un popor care ti-a dat origini si identitate natioanla.Este complet atipica pentru portretul robot al functionarului angajat la statul roman. Nu peroreaza, vorbeste competent si cu argumente, scurteaza discutia pe criteriul eficientei, nu e nici prea cordiala, dar pastreaza o distanta calda.In plus, odata ce i-ai expus problema, in 30 de minute dupa ce i-ai iesit din birou, exista deja o persoana mandatata sa o urmareasca si s-o rezolve.Azi am vazut-o pentru prima data in viata mea. Un om frumos pe dinauntru si pe dinafara. O cheama Ruxandra Brutaru. Si conduce compania Tarom. Daca i-am da timp si credit…╩ cred c-ar conduce-o spre succes!”

Ra

Dragostea e mare, chiar daca masina e mica! by Floriana Jucan

Citesc ceea ce scrie Floriana Jucan de cand ma stiu. De cand am citit primele ei cuvinte, am ramas fidela gandurilor ei. In care ma regasesc uneori. Dar pe care le contrazic alteori. Am avut-o pasagera pe o cursa de intoarcere de la Viena, este o femeie cu o prezenta impecabila, superba si de o frumusete care mi se pare ireala. Nu, nu frumusete fizica neaparat. Frumusete in general, asta imi inspira mie aceasta femeie pe care o cred mai puternica decat multi dintre barbatii pe care i-am cunoscut vreodata…

Acum, rasfoind putin paginile virtuale ale blogului sau, am gasit acest post care mi-a atras atentia…

Redau aici partile care mi-au atras atentia ;):

“Sunt in parcarea aeroportului Otopeni, asteptand sa aterizeze intarziatul avion al companiei Air France, care aduce de la Paris unul dintre cei mai minunati oameni pe care-i cunosc. (…)

In timp ce stau in masina, vad o stewardesa si un pilot, ambii purtand uniforma companiei nationale de zbor.╩Se imbratiseaza, sarutandu-se disperat. Amandoi par sa aiba in jur de 35 de ani, dar dragostea lor pare si disperata si vinovata. Cel putin unul dintre ei, daca nu amandoi, este casatorit. Simt asta din imbratisarea lor care s-ar vrea vesnica.

Numai niste oameni care n-o pot avea in mod obisnuit o pot face atat de dureros. Intr un final, dupa ce-l mai saruta si pe ambii obraji, ea se urca intr-un Peugeot micut, argintiu. Din literele de la masina as putea banui si cum o cheama, dar n-as vrea ca un astfel de indiciu sa dea nastere vreunui conflict conjugal. El o conduce cu privirea in timp ce ea-si pune geanta in portbagaj. Asta nu mi-a placut! Un domn n-ar fi lasat-o pe iubita lui sa-si urce singura bagajul in masina. Insa l-am iertat imediat vazandu-l ca se apropie, se apleaca pana la nivelul la care ea statea asezata deja in pozitia driverului si o mai saruta o data. Apoi s-a urcat si el in masina lui, la fel de micuta ca a ei si au plecat separat spre doua case separate, doua vieti paralele in care cine stie cat si cum mint pe cineva care ii asteapta acasa….╩╩A aterizat Air Franceul.”

Uite cum aflam si noi ce se mai intampla prin parcarile aeroportului international Henry Coanda (aka Otopeni) – Bucuresti.

­čÖé

Ra

Noi ce suntem????

Intrebarea aceasta ma tot chinuie.. Nu de mult timp, dar destul incat sa mi se para mie ca e mult..

Am avut cursa la Viena ieri, am stat cam 3 ore acolo si 2 din acestea am cascat ochii prin duty free si am ramas fara bani.. Avion-Billa-Bipa-au-disparut-banii-mei!! Noroc ca am prietene pe care ma pot baza si la intoarcere s-a rezolvat problema, cel putin pana la leafa urmatoare ;).

Ma intrebam in aeroport daca exista ceva mai frumos decat sa bei o minunata cafea vieneza (unica in lume, chiar si pt mine – care nu sunt mare fan al cafelei) intr-o dupa amiaza ploioasa de vara- avand alaturi o felie de Sachertorte..? Toate in timp ce privesti zeci de chipuri calatoare… Oameni care vin si pleaca, eu ii vad in fiecare zi. Unde pleaca? Si de unde vin? Spre ce se indreapta? Ce povesti ascund vietile lor? Viseaza colorat si ei? Eu… am uitat sa calatoresc… Acum astept la poarta de imbarcare… Cineva trebuie sa imi dea si mie “zambetul care poate saruta un suflet”…

Sunt drumuri ce ne cauta demult. Si ajung la noi cand noi suntem plecati in cautarea lor pe alte drumuri…” – Octavian Paler

Azi am avut-o pasagera pe Floriana Jucan. Sunt fan declarat al ei. Nu de azi. De cand am citit primele randuri scrise de ea. De cand m-am regasit in ceea ce traieste/ gandeste si apoi scrie… Si nu m-am inselat, azi am vazut in ea femeia pe care mi-o imaginez in timp ce-i citesc cuvintele. Si nu am cum sa spun altceva decat ca este o femeie extraordinara!!

Eu stiu ca “avem nevoie sa ne marturisim cuiva. Avem nevoie de cineva care sa ne iubeasca si, mai ales, de cineva pe care sa-l iubim. Avem nevoie de mai mult de cat de timp… Pentru ca daca destinul nu depinde de tine, de tine depinde ceea ce faci cu ce iti da destinul”!!!!!

Ti-am auzit vocea azi si am tipat de fericire!! DA!!! Esti atat de departe si totusi parca prezenta ta placuta in viata mea este mai constanta decat orice altceva.. Acum ai sunat inainte sa vi, nu ai rezistat sa astepti ca alta data..!! Asta nu poate decat sa ma faca fericita!!! Mai sunt aprox. 10h30’… Si de atunci ramane doar putin pana cand zambetul tau va saruta sufletul meu!!!!

Ra

%d bloggers like this: