Am facut un om si un cal fericiti!!

Acum aproape doua saptamani am vazut pe facebook un apel disperat, un strigat de ajutor al unei fete pe care acum recunosc ca nu o cunosteam. Pe ea o cheama Tatiana, pe iapa ei o cheama Cezarina.
Din cauza unor probleme involuntare de dorinta familiei sale, Tatiana era in situatia de a pierde calul pe care il crestea de 20 de ani. Pe scurt: parintii au fost nevoiti sa evacueze casa unde locuiau si sa vanda vaci si alte animale din batatura, pastrand totusi calul, dar cu teama de a nu avea ce sa-i dea sa manance la iarna din cauza vremurilor grele, asa ca Tatiana a cerut ajutorul iubitorilor de cai pentru a gasi o persoana care sa o adopte pe Cezarina cu conditia de a o mai putea vizita si desigur sa fie bine ingrijita!
Printre cei care i-au raspuns au fost oameni care s-au oferit sa adopte calul, altii care au oferit loc sa-l tina, dar sa ramana in continuare al Tatianei si altii care au vrut sa o ajute cerandu-i in schimb sa renunte la orice pretentie asupra calului. A gasit o persoana cu suflet mare care s-a oferit sa tina iapa in curtea sa alaturi de alti cai pe care-i detine, sa ramana a Tatianei si chiar sa o ajute cu hrana calului. Acum poate parea ca problema era ca si rezolvata si chiar era, numai ca Tatiana se afla in Constanta unde este medic rezident in anul Intai si calul se afla la 370 km de ea, acolo unde locuiesc parintii, in satul parintesc. Iar transportul special pentru cai costa. A gasit si masina, trebuia platit doar combustibilul pentru 370 km dus si alti 370 km intors, suma aproximativa 1000 ron.
Am citit toata povestea, comentariile celorlalti dinaintea mea si mi s-a parut strigator la cer ca un om sa piard calul pe care il ingrijeste de 20 de ani din cauza unei sume ridicole de bani. M-am
Gandit ca putin cate putin as putea strange aceasta suma rugandu-mi prietenii, mai ales pe cei iubitori de cai, sa doneze cat poate fiecare. Am crezut ca va fi floare la ureche, dar nu a fost sa fie :(! Din cei 25 de prieteni carora le-am cerut ajutorul,mi-au raspuns numai trei!!
Practic cu mine eram patru persoane dispuse sa se lipseasca de cate 100 ron pentru a face o fapta buna… Asta insemna 400 ron din 1000!! Aceste persoane sunt: Cristian Stoica, Corina Madan si Anne Ampawan carora le multumesc din suflet! Cand am crezut ca totul e in zadar si am dat sperante aiurea Tatianei, Raluca Sandu mi-a scris ca a depus si ea 400 ron! Deja incepusem sa ma bucur ca si cum ar fi fost vorba despre calul meu!
In fata lor ma inclin si toate cuvintele din lume nu pot exprima recunostiinta mea pentru ceea ce au facut!
Restul de 200 de ron au venit de la alti prieteni de-ai Tatianei si de la Tatiana si sora ei. Dupa aproximativ 10 zile in care am stat cu sufletul la gura pana am strans suma necesara transportului, va pot spune ca Cezarina se afla aproape de Tatiana si ca am reusit sa fac o bucurie nesperata unor oameni simpli care o meritau din plin!! Pentru ca gesturile acestea marunte, minunile care vin cand nu le mai astepti ne fac viata mai buna si mai frumoasa!
Aveti niste poze din ziua transportului si a sosirii Cezarinei in noua ei casa!!!
Cand voi ajunge sa le cunosc personal o sa fac un update cu alte poze!
Multumesc inca o data celor mai sus mentionati, fara de care aceast lucru frumos nu ar fi fost posibil.
Mai vreau sa va spun ca Cezarina a stat in tot acest timp legata de un copac in padure, unde tatal Tatianei ii ducea apa si mancare, apoi in ultimele zile a fost dusa in curtea unui satean pana la preluarea ei si transportul ei la Constanta!
Ra

20130603-181705.jpg

20130603-181711.jpg

20130603-181718.jpg

20130603-181725.jpg

20130603-181859.jpg

20130603-181907.jpg

20130603-181912.jpg

Advertisements

In sfarsit

In sfarsit, dupa multa vreme, in seara aceasta am avut timp sa privesc cerul pentru cateva clipe si sa ma bucur de spectacolul dat de stele. Mai bine spus – am avut putere sau chef, pt ca nu neaparat timpul mi-a lipsit.
Azi am simtit ca lucrurile se indreapta si viata mea isi reia usor usor traseul ei, acela cu care eram obosnuita, fara atatea hopuri, opriri si drumuri inchise.
Azi, am fost linistita, am sperat, am zambit fara motiv si nu am mai oftat.
In seara aceasta stelele mi-au facut cu ochiul, complice, ca si cum ar fi vrut sa imi aduca aminte ca cineva acolo Sus ma vegheaza.
Cred ca ar trebui sa imi rasfoiesc putin blogul, sa imi amintesc cate ceva despre mine, despre cum obisnuiam sa fiu atunci cand totul era la locul lui.
(Ea imi lipseste mai mult decat orice, uneori simt ca ma sufoc de dorul ei, aseara am visat-o pentru prima data de cand nu ne mai vorbim. Ne-am luat de mana si am plans de dor. Am plans ca in seara aceea pe Costiera… Apoi m-am trezit, dar lacrimile nu disparusera. Daca as putea sa aleg in moment in care sa apun stop vietii, as alege oricare dintre clipele in care am avut-o alaturi. Pentru ca doare al dracului de tare sa nu o mai am langa mine.)
***
Incet, dar sigur, cu pasi de copil ma indrept catre locul acela unde inima mea vrea cu disperare sa ajunga!!
Ra

Ganduri pozitive

Better days are comin’…

šŸ˜‰

Ra

Happiness

Am avut o saptamana fericita. Mai mult decat minunata. Presarata cu clipe de fericire. Si nu numai. Doamne, de cand nu am mai fost atat de fericita!!! Ciudat cum in unele momente nu realizam cat de putin ne trebuie pentru a fi fericiti. Eu am realizat. Franturi de fericire, clipe de bucurie, momente frumoase, liniste si armonie – toate vin atunci cand te astepti mai putin. Si, desi pot veni in cantitati mici, e bine sa te bucuri de absolut orice mic pachetel care le contine. Urmeaza pachetele mai mari!!!!Ā 

Cat sunt de fericita!!!

Ra

Sunny Spring Sunday

Sunt atat de mandra de florile mele pe care cu atata dragoste le ingrijesc! Si nu exista bucurie mai mare decat aceea de a le vedea cum infloresc, daruindu-mi imagini de neuitat si amintiri care raman tiparite in albastrul ochilor mei pentru totdeauna!!!

Ra

Provocare, part 2

ā€œNoi cand traim??ā€ Nu stiu daca traim. Cati dintre noi cunosc intradevar raspunsul? Cati dintre noi doresc sa cunoasca raspunsul? Eu cred, ca cea mai mare iluzie a noastra este ca timpul treceā€¦inchid ochii, ma uit in trecut si vad strazi, bulevarde, ma uit in sus si vad, Soarele, Luna, stelele, ma uit in trecut si vad un copil care si-a creat o lume a lui ,o lume in care nu exista decat ziua pe care o traieste, o zi care se repeta continuuā€¦ deschid ochii, ma uit in prezent si vad aceleasi strazi, aceleasi bulevarde, ma uit in sus si vad acelasi Soare, aceeasi Luna, aceleasi stele, ma uit in prezent si vad ca acel copil s-a schimbat,ā€hainaā€ pe care o poarta, de cand s-a nascut, a inceput sa se modifice, sa se uzeze, desi Soarele, Luna, stelele au ramas la felā€¦si ma intrebā€¦cine a trecut? Eu sau timpul?

Uneori imi imagizez cum ar fi, sa ma pot intoarce in acea lume, creata de acel copil, fie pentru o clipa, fie pentru totdeaunaā€¦cu totii am fost copii,cu totii suntem, singura diferenta o face ā€œhainaā€, care se uzeaza din zi in zi, pana va trebui sa renuntam la ea si sa imbracam una noua.Un lucru este cert, suntem niste trecatoriā€¦care devin amintiri.

Sunt atatea lucruri pentru care nu trebuie sa ne facem griji si tot atatea pentru care trebuie sa fim fericiti. Priveste un om, care primeste o suma mare de bani si in acelasi timp priveste un copil, care isi primeste jucaria preferataā€¦bucuria este uriasa, ambii sunt la fel de fericiti, poate copilul mai mult, dar ce s-ar intampla daca
omul ar primii jucaria si copilul banii? Cine ar fi mai trist? Eu cred ca, copilulā€¦

Nu apreciem nimic din jurul nostru, nu vedem ce trebuie vazut, nu auzim ce trebuie auzit, nu simtim ce trebuie simtitā€¦ceea ce cautam este chiar in fata noastra,ma chinui zi de ziā€¦sa deschid ochii tot mai multā€¦

Maine urmeaza o noua ziā€¦aceeasi ziā€¦

(scris de un cititor, un trecator…)

Ra

Provocare

Provocare:

In viata ne dorim sa alegem oameni, momente, care sa ne faca fericitiā€¦ sa ne trezeasca sentimente de fericire,de implinire, ā€¦ dar oare putem intelege intr-adevar aceste sentimente? Ma intreb, la ce se rezuma aceste trairi? De asemenea ma intreb, cine sunt acesti oameni la care renuntam atat de usor? Uneori am sentimentul ca acel om care nu face parte din ā€œselectiaā€ mea, undeva ,candva, l-am mai intalnitā€¦dar oare atunci l-am ales eu sau m-a respins el? Am atat de multe intrebariā€¦si atat de putine raspunsuriā€¦
Un sentiment interesant atunci cand zbori, este ca toata aceasta lume pare atat de mica, de neinsemnata, iar tu pari un simplu observator, deasupra tuturorā€¦dar atunci cand aterizezi, cred ca singurul sentiment cu care ramai este acela ca, aceasta lume ramane la fel de mica si neinsemnata, iar tu devii un lucru mic, neinsemnatā€¦eu nu am mai zburat de aproape un anā€¦ce mic si neinsemnat ma simt.

Aceasta este provocarea pe care am primit-o sub forma de comentariu la unul dintre posturile mele. Sa spunem ca stiu de la cine vine si mai ales care este scopul acestui comentariu. Sa spunem si ca imi place foarte mult ce a scris si ca am sa-l provoc eu (este un EL) sa scrie ca invitat la mine pe blog, despre ce vrea el. Sa spunem ca va raspunde afirmativ invitatiei mele si ca ne va uimi cu vorbele sale.

Pana atunci am sa-i raspund ca reintoarcerea pe pamant, dupa un zbor mai lung sau chiar si unul mai scurt, nu te face sa simti ca lumea e mica si neinsemnata. Din contra, uneori atat de mult tanjesti dupa pamant cand esti acolo sus – printre nori – incat la intoarcere nu faci decat sa apreciezi fiecare pas pe care il faci aici jos. Ca multi dintre noi, cei care facem din zbor un mod de viata, ramanem cu privirea catre cer, cu capul in nori – desi cu picioarele pe pamant, este alta poveste. Ca ne simtitm invingatori la capatul fiecarui zbor, este o alta poveste…

Iar despre faptul ca in viata toti ne dorim oameni si momente care sa ne faca fericiti, parerea mea e ca cu cat vom avea asteptari mai amri, cu atat vom fi dezamagiti mai mult. Ce-ar fi ca nimeni sa nu mai ceara, sa nu mai astepte, sa nu isi mai doreasca anumite trairi, anumite sentimente de la anumiti oameni? Poate ca am aprecia ceea ce ni se ofera, ceea ce avem si nu am mai plange nefericiti dupa ceea ce nu putem avea… Si nu putem trai…

In aparenta cu totii stim teorie, dar in esenta nu o aplicam niciunul dintre noi… Toti renuntam la ceva sau cineva pe care la un moment dat l-am iubit, despre care am spus ca nu ne vom desparti niciodata. Obiectele se uzeaza si incet nu ne mai sunt folositoare si oamenii, ca si sentimentele – imbatranesc si atunci ne indreptam atentia catre altele mai noi si mai frumoase, care ni se par mai atragatoare si mai interesante. Pentru ca ne plac provocarile, ne place ceea ce nu putem avea si mai ales ceea ce ne este refuzat…

La fel ca si tine, am o multime de intrebari fara raspunsuri si o alta multime de raspunsuri care nu ma ajuta sau nu ma satisfac. As vrea sa cunosc viitorul, sa stiu ce ma asteapta si mai ales cand si cum se vor intampla anumite evenimente in viata mea. Sa stiu de la inceput sa nu mai pierd timp cu oameni care sunt doar trecatori prin viata mea, sa nu mai investesc sentimente care nu aduc nimic (bun) inapoi si in general sa stiu ce se afla in spatele fiecarui pas pe care il fac, a fiecarei umbre pe langa care trec si a fiecarui suflet pe care il ating…

Pana atunci ne cufundam intr-un prezent care de cele mai multe ori nu ne multumeste, sperand intr-un viitor mai bun si regretand un trecut intunecat… Noi cand traim??

Ra


 

 



 

Previous Older Entries

%d bloggers like this: