Poza nr 29

Cum ar fi sa am o asemenea frumusete in casa?

Aseara am fost premiati!!!

Pe 10 noiembrie 2011, CE-RE Centrul de Resurse pentru Participare Publica (http://www.ce-re.ro/home) a acordat, in cadrul Galei Participarii Publice, un premiu special voluntarilor care au participat la salvarea calutilor din Letea, prinsi de localnici si trimisi, cu patalama de la DSV, la abatorizare, in Sf. Gheorghe. Gestul lor a impresionat o lume intreaga, amortita in expectativa, neobisnuita cu lupta pentru idealuri si pentru cei lipsiti de aparare, cu dragostea dezinteresata si incapatanarea dusa la extrem pentru a salva vieti. Ne bucuram tare mult ca gestul lor nu a trecut neobservat si ca nu a fost uitat si le spunem si noi, inca o data, acestor oameni minunati: “Jos, palaria! Va multumim ca sunteti schimbarea pe care ne-o dorim cu totii in aceasta lume!”
Mi-am permis sa “fur” aceste cuvinte de la una dintre voluntarele datorita careia calutii traiesc acum si isi asteapta eliberarea la Letea. 
Nu stiu cui sa-i multumesc pentru acest gest minunat care a mobilizat atatia oameni inimosi. Lui Kuki Barbuceanu de la Vier Pfoten, fara de care nu s-ar fi intamplat nimic, oamenilor care au oprit camionul, fiind hotarati sa o faca cu orice pret, celor cativa voluntari care si-au dedicat tot timpul lor de cateva luni incoace pentru a ingriji caii in Urleasca si acum in Letea, zecilor de voluntari care au venit, au plecat si s-au reintors sa dea o mana de ajutor celor pentru care Urleasca a devenit casa pe perioada verii, persoanelor publice care s-au implicat in mediatizarea cazului, prietenei mele Ruxi Marin Micsunescu pentru ca a construit un umbrar pentru caluti (ce a fost de mare ajutor), colegelor mele de la compania unde lucrez, care s-au oferit sa ajute cu donatii, cu o intrebare, un gand bun, o strangere de mana, un cuvant frumos (gesturi ce mi-au dat putere si incredere atunci cand eram moarta de oboseala dupa o cursa grea si eu fugeam la Urleasca la caluti), lui nea Mitica, dragul de el, ne-a ajutat ca si cum ar fi fost vorba despre copii lui. Le multumesc tuturor din suflet, in egala masura, la fel si Roxanei Radu, un excelent organizator si un om minunat, lui Geo, Baticut, Alex, George, Alexandra, Cami, Arnold, Radu, Alexandra, doamnei dr Beatrice Nedelcu, Madalinei, Anei, dnei Emilia Dumitrescu de la Arkadia Horse Club ce a reactionat pozitiv si s-a mobilizat sa ajute cu donatii, dnului dr Florin Mlagiu si sper sa nu fi uitat pe cineva acum. L-am lasat la sfarsit pe domnul dr Ovidiu Rosu. In fata caruia ma inclin pentru lectia de viata pe care mi-a dat-o, aratandu-mi ce inseamna munca fara oprire, daruirea neconditionata si profesionalismul. 
Pe toti am sa va pastrez in suflet ca pe cea mai frumoasa si speciala amintire a mea!
Va iubesc,
Ra

Oameni si cai, partea a 5a

Iata cum am gasit calutii, oamenii si ferma nr 8 din Urleasca, la prima mea vizita acolo.

Marti, 24 mai, 2011. Acesta este calutul despre care va spuneam ca avea un picior rupt si il taraia dupa el, neputand sa merga. El era tinut separat, impreuna cu Lucky si Victoria. Din pacate a iesit pozitiv la analizele pentru anemie infectioasa si a fost eutanasiat pe data de 8 iunie, impreuna cu ceilalti cai bolnavi si ei.

Cam asa erau de slabi cand au ajuns in Urleasca. Pe parcurs, in pozele mele, veti observa cat de bine si-au revenit datorita ingrijirilor primite de la voluntarii care s-au dedicat acestei cauze. In care, multi, din pacate, inca nu cred.

 

Si, totusi, privirea lor este inca blanda. Si, totusi, cred ca inteleg si fac diferenta dintre oamenii rai si cei buni…

Ranile de genul acesta sunt rani minore. Asta ca sa va imaginati in ce stare erau cand au fost adusi in Urleasca. Dl Dr. Ovidiu Rosu are grija ca fiecare cal sa primeasca tratamentul de care are nevoie, le curata ranile, ii tine sub supraveghere. Nu pot sa nu observ, inca o data, cat sunt de slabi. Daca cineva a vazut imagini cu ei in salbaticie, va intelege care este diferenta dintre ei -liberi si ei – prinsi de sateni si vanduti samsarilor spre a fi dusi la abator.

Asa arata curtea in care cei trei cai tinuti separat, primeau ingrijirile doctorului. Imaginile aratau ca un spital in aer liber, pe genul acelora care se improvizau pe timpul razboiului, pentru a trata ranitii. Poate ca tot un razboi a fost si acesta. Unul in care oamenii si caii au iesit invingatori.

Nu e putin, nu-i asa?

Victoria. Batuta cu lopata, probabil pentru a fi fortata sa intre in tirul mortii. Pe langa taietura pe care o avea la cap, avea ochii umflati cat pumnul meu, rani pe corp si asta doar pentru ca acei oameni au tinut sa arate ca ei sunt superiori acestui cal minunat. Si mama pe deasupra. Al carui manz a ramas singur in urma ei, in tarcul din Letea… Despre Victoria, povestea ei si eforturile voluntarilor de a o tine in viata, am sa scriu un post separat. Pentru ca atat Victoria, cat si cei care au ingrijit-o si au luptat alaturi de ea, pentru ea, merita un post separat.

Pe el l-am botezat ‘Sageata’, pentru ca are o viteza demna de invidiat!!!

Acesta este un adapost improvizat de volunatari. Pe care caii il acceptau. Cand acestia doi s-au bagat la umbra, am ras gandind ca aveau o intalnire romantica, la separeu :)!

 

Sa va arat si cate ceva din ceea ce faceau oamenii. In primul rand apa o carau cu galeti de la fantana. Cailor le puneau apa in niste ligheane mari, galeti si un mare cauciuc taiat. Din cauciuc nu beau nici acum, il ocolesc si ignora apa din el. Nu le place si gata. Majoritatea ligheanelor si cam ce insemna galeata de plastic, au fost sparte de cai. Dragutii de ei, la un moment dat au incercat sa se joace in apa din ele si bateau cu piciorul in apa, iar plasticul a cedat. A trebuit sa se gaseasca alte solutii. Au cumparat sau/si primit galeti de tabla. Acum, ele stau legate de gard, pentru o pozitionare cat mai buna. Un domna a donat galeti din cauciuc, incasabile, care sunt foarte bune. Am fost eu sa le iau de la dansul si le-am dus in Urleasca. Le sunt de mare ajutor si ii multumim pe aceasta cale domnului Rasvan Jakab pentru gestul frumos. O alta parte din apa era adusa de o cisterna si descarcata in butoaie de plastic, dar nu era indeajuns pentru o zi intreaga si atatia cai. Mai apoi, cateva zile la rand au venit pompierii din Braila si au incarcat si ei o data pe zi toate butoaiele cu apa, in completarea apei carate de la fantana si acelei descarcate din cisterna adusa cu tractorul. Au trecut cateva zile pana cand un alt om bun a donat o cisterna (daca gresesc, ma scuzati, nu stiu cum sa o numesc) de 1000 l in care puteam stoca apa de la pompieri. Apoi, pompierii nu au mai venit si ne-a ramas cisterna pe care o aducea tractorul. Intre timp si fantana a secat de tot…

Apoi, in legatura cu mancarea cailor, stufarisul care le asigura una dintre mesele zilei, il coseau si carau de pe marginea drumului catre ferma. Noroc ca era si inca a mai ramas, din plin. Numai ca la inceput stufarisul cosit era incarcat in saci de plastic si carat in spate pana la ferma. Asta implica consumarea unei mari parti din energie si putere. Pentru ca necesita multe drumuri si nu era nici usor si nici comod. Dupa prima zi, ne-am dezmeticit si trageam dupa noi o caruta pe care o incarcam cu stufarisul proaspat cosit si apoi o trageam/impingeam inapoi la ferma si o descarcam in tarcul cailor. Restul meselor, adica balotii de lucerna si fanul – sunt cumparate si au fost si donatii, pentru care suntem cu totii recunoscatori!!

Stransul balegarului se facea in echipe de cate doi. Unul facea gramajoarele de balegar si altul, lua cu mana si punea in roaba. Ulterior au cumparat lopeti si greble si aceasta munca nu se mai face cu mana!!

Ferma nr 8 din comuna Urleasca, nici ca putea fi amplasata mai bine decat este. In mijlocul unui camp, inconjurata de linistea spicelor si de adierea vantului care mangaie si alina, totodata, durerea cailor si a oamenilor care-i ingrijesc.

Calutii, desi salbatici si neobisnuiti cu omul in preajma, dupa ce au indurat batai si au fost chinuiti de alti oameni, au reusit sa faca diferenta si sa inteleaga rostul celor care i-au eliberat acolo si care-i ingrijesc cu toata dragostea de care sunt capabili. Astfel, au stat nemiscati atunci cand doctorul le curata si trata ranile, au acceptat mangaierile voluntarilor, ceea ce mi s-a parut pe cat de frumos – pe atat de incredibil. Manzul Lucky, cel cu rana la burta, slabit si probabil cu dureri, a resuit performanta sa adoarma spijunindu-si corpul si lasandu-si toata greutatea pe o voluntara care-l mangaia si alinta. Mai apoi, am facut schimb si am putut sa imi hranesc sufletul cu aceasta senzatie de a-l simti si eu, lasand-se cu toata increderea pe mainile mele, adormind sprijinindu-se de mine. Acum, ca este muuuult mai bine, rana arata din ce in ce mai bine pe zi ce trece, iar el s-a ingrasat si are putere, abea reusesc sa-l prinda pentru tratamentul zilnic. Nici vorba sa mai stea in brate la cineva :)!

Cam asa arata in imagini, prima zi pe care am petrecut-o la Urleasca.

Ra

Oameni si cai, partea a 4a

Caii au fost salvati de mersul la abator. Bun, si acum? Asta s-au intrebat multi dintre cei pe care-i cunosc si dupa atat timp, inca ma mai intreaba asta.

Imi imaginez bucuria celor care au reusit sa opreasca tirul in care erau caii. Incerc sa nu ma gandesc la tristetea care a pus stapanire pe ei si care cred ca inca ii macina, desi calutii sunt pe maini bune acum.

Eu m-am intors de la Sighisoara duminica seara. Luni spre marti am zburat, am avut o ramanere in tara. Baia Mare, daca imi amintesc bine de atunci. Si marti dimineata, imediat ce am aterizat, am venit sa ma schimb si am plecat spre Urleasca.

Aici trebuie sa ma opresc si sa multumesc celor care, in timpul zilei de luni, au raspuns pozitiv strigatului meu de ajutor. Acestia sunt: doamna Emilia Dumitrescu de la Arkadia Horse Club (clubul unde cand timpul imi permite, merg sa calaresc) a dat comanda de seringi, solutie perfuzabila Ringer si alte medicamente la BioVet la depozit (a fost foarte greu sa gasesc la cabinetele veterinare contitati mari din tot ceea ce era necesar calutilor in primele zile acolo), astfel incat aproape ca mi-a umplut portbagajul masinii. Multumesc colegei mele Anne Miu, care s-a dus sa le ridice de la depozit si sotului ei care mi le-a adus la aeroport marti dimineata. Mi-au fost de mare ajutor, pentru ca timpul nu mi-a mai permis luni sa ajung sa le ridic personal de la depozit. Multumesc colegei mele, dna Monica Stoian, colegei mele dna Eftimie, colegului meu f/o Daniel Rogoz, Cdtului Iulian Marcoci pentru ajutorul financiar pe care l-au dat, dandu-mi banuti sau bonuri de benzina (nu suma conteaza, ci gestul). Din banii stransi, plus cativa de la mine, am reusit sa mai cumpar alte medicamente, solutie Ringer, seringi, pentru cai, alergand din farmacie veterinara in farmacie veterinara, luni, in timpul zilei, inainte de cursa.

Multumesc mamei mele care nu m-a lasat sa merg singura acolo si mi-a fost alaturi marti, la prima vizita. Multumesc colegului si prietenului Mihai Petcu pentru ajutorul dat prin prezenta lui acolo, marti. 

Multumesc dnei Craciun pentru telefon, grija si intentia de a ajuta, m-am simtit magulita, dna!

Multumesc celor care au luat legatura cu mine pe facebook si m-au sunat pentru a trimite si ei medicamente, solutie perfuzabila si seringi. Cu o doamna ( am uitat numele, scuze!!!) a fost mama sa se inatlneasca, eu fiind plecata in cursa luni seara.

Multumesc prietenei mele Jacqueline Tudor (the Gang) care m-a sunat intrebandu-ma de ce au nevoie calutii, oferindu-si ajutorul. Stiam ca din cauza caldurii caii au nevoie de umbra si acolo erau tinuti la o ferma in mijlocul unui camp, aveau nevoie de umbrare, umbrele, orice ar fi facut umbra. In disperarea mea nu am fost in stare sa gandesc limpede si i-am spus lui Jacqueline ca avem nevoie de umbrele. Si a fost sa ne cumpere umbrele. Si rafturi, pe care le-am montat in farmacie. Numai ca ajungand cu ele acolo (multele umbrele) am aflat ca ei se speriau de ele, nefiind obisnuiti si inca speriati. Asa ca le-am luat frumusel inapoi si le-am returnat la magazin. Din banii luati inapoi, am luat trusa scule si cizme de cauciuc diferite masuri pe care le-am dus la urmatoarea vizita, joi.

 

Ceea ce stiam era ceea ce citeam pe fcbk, oamenii de acolo isi strigau disperarea pe wall-ul diferitelor grupuri care s-au format in acele zile. Nu aveau nimic, nu stiau ce-i asteapta. Se adaptau din mers. Domnul doctor Florin Mlagiu, alaturi de domnii dr Ovidiu Rosu si dl dr. Gabi Ignat au fost alaturi de cai in primele zile. Ei cereau, treptat, medicamentele necesare acolo. Inainte sa ajung, marti, am intrebat de multe ori pe cineva de acolo, cu care vorbeam la telefon, ce au nevoie si oamenii care aveau grija de cai, voluntarii care nu plecasera acasa de cateva zile, de cand oprisera tirul… Nu au cerut absolut nimic, nici macar o apa plata… Spuneau sec ca nu au nevoie ei de nimic, dar calutii au nevoie de… si de… si de.. si lista parea ca nu se mai sfarsea… Ei nu contau, caii erau singura lor grija si preocupare. Cred ca in primele zile nu au mancat, baut si cu siguranta nu s-au spalat pentru ca mintea lor era doar la caluti. Acei oameni sunt niste eroi, nu din basme, ci eroi ai lumii din care facem parte, ai societatii in care traim, EROI!!!!

In tir a murit o iapa alba, Alba, care avea capul zdrobit si gatul rupt.

O iapa  roib, Hope, a fost eutanasiata din cauza starii grave in care se afla, fiind in agonie cand au oprit tirul.

Victoria, era in stare foarte grava, fiind lovita in zona capului de o lopata si avand o taietura/rana foarte adanca si urata. 

Manzul, Lucky, a ramas ultimul in tir si toti povestesc ca au crezut ca nu va avea putere sa iasa singur. Avea o rana la burta, de puteai vedea pana in partea cealalta, era cazut si slabit. Dar, spre bucuria lor, acesta a fost capabil sa se ridice singur si sa iasa pe picioarele lui din tir. Un luptator, un invingator, un norocos pana la sfarsit.

A mai fost un cal care, cred ca avea piciorul rupt, era foarte slabit, nu putea merge bine, nu gasesc poze cu el din prima zi, am sa va arat printre cele facute de mine in ziua de marti. 

Acesti cai au fost tinuti separat de restul cailor, care, desi slabiti, speriati, raniti, nu erau intr-o stare chiar atat de grava si au putut fi bagati impreuna intr-un tarc mare la ferma. Cei ale caror poze le-ati vazut mai sus, au ramas intr-o curte (maricica, totusi) sub supravegherea continua a medicilor si sub tratament. Dl Dr Ovidiu Rosu a fost si este inca, alaturi de caluti 24h/zi de la inceput. Nu s-a miscat de langa cai si toata energia lui este indreptata catre ei. Multumim imens, Ovi!!! Probabil ca nimeni nu va stii si nu va putea sa multumeasca indeajuns domnilor doctori care in primele momente, cele mai grele dealtfel, au fost langa acesti cai.

Acesta a fost primul ajutor pe care eu l-am dat cailor, pentru ca cineva m-a intrebat ce am facut eu concret pentru acesti cai. Am alergat luni, inainte de cursa, ca o nebuna pe la oameni si farmacii veterinare, am dat telefoane, am cerut, am strans si marti m-am dus intr-un suflet in comuna Urleasca. Ma gandeam ca nu am sa fac fata cand voi vedea ce e acolo, ca am sa plang… Nu am plans deloc, pesemne lacrimile mi se terminasera in zilele anterioare. Am gasit o mana de oameni acolo, unii mai obositi decat altii, mai agitati, mai nervosi, mai zapaciti – toate din cauza celor pe care le traisera. Nu este usor sa gestionezi sufleteste o asemenea intamplare. Nu e usor sa stai treaz, neingrijit atatea zile, nu e usor sa asisiti neputincios la agonia unor fiinte atat de frumoase (odata) si nevinovate. Nu e usor sa gestionezi situatia in sine, cand trebuie sa faci diferenta intre cei care vin sa ajute cu adevarat si cei care vin sa priveasca ca la circ/spectacol ceea ce se intampla la ferma. Nu e usor sa fi invinovatit de moartea unui manz de doar o saptamana, care fusese separat de mama lui ramasa in Letea si care nu a gasit putere sa traiasca, in ciuda eforturilor tuturor celor prezenti. Nu e usor sa te organizezi in mijlocul la nicaieri, al unui camp, fara de nici unele… Trebuie sa va spun ca singura apa de care dispuneau era apa dintr-o fantana, apa care nu era curata, ci amestecata cu noroi. Fantana care azi este secata. Pentru ca, totusi au folosit acea apa… 

Ajunsi acolo, eu, mama si Mihai, am descarcat tot ce adusesem pentru caluti si am intrebat cu ce putem ajuta. Mama a fost directionata catre un baiat cu care a carat apa la cai, din fantana cu pricina, si apoi jumatate de zi a strans balegar, facand curat la cai, impreuna cu Cristian Ehrich (Ferma Danes, Sighisoara) care a stat cateva zile in Urleasca, fiind de mare ajutor datorita cunostiintelor pe care le are despre cresterea cailor si ingrijirea lor. Apoi, mama a ajutat si la carat stufarisul cosit de voluntari, pentru cai. A facut curat in frigider si a aranjat alimentele, un frigider donat de oameni buni, pentru voluntarii de acolo. Si probabil vi se pare putin, dar credeti-ma ca a muncit si sunt tare mandra de ea!

Eu cu Mihai, impreuna cu o alta voluntara (nu i-am retinut numele, scuze) am facut inventarul in camera transformata in farmacie. Am organizat mdicamentele pe categorii, le-am grupat, am scris tot si la sfarsit am fost tare fericiti ca totul era in ordine, frumos asezat si la indemana medicului. Mihai a muncit toata ziua, a cosit si carat stufaris, a ridicat cu baietii aflati acolo, un umbrar pentru cai, un cort militaresc donat de pompieri, daca nu ma insel. Si a facut multa munca fizica pana seara tarziu cand am plecat de acolo. Ii multumesc din tot sufletul, inca o data. 

Am participat si eu la treburile de la ferma, cosit, carat stufaris, strans balegar, carat apa si ce a mai fost de facut in timpul zilei. Seara am plecat acasa, obositi, dar mai fericiti ca niciodata. 

Cam asta a fost, pe scurt, prima mea vizita acolo si acestea au fost primele ajutoare pe care le-am primit la inceput. 

Cred ca, fara modestie, cel mai mare, mai important si mai substantial ajutor vine, insa, de la doamna Marlena Terlemes si de la sotul dansei, proprietarii fermei nr 8 din comuna Urleasca, judetul Braila, ferma devenita “camin si spital” pentru caii salbatici din Delta, salvati din tirul mortii… Au pus la dispozitia cailor si a oamenilor care-i ingrijesc, ferma si casa ridicata pe terenul fermei. Multumirile nu sunt indeajuns nici pentru dansii. Probabil ca pe domnii doctori, pe cei care stau langa cai, pe proprietarii fermei, pe cei care au facut posibila oprirea tirului si au venit in nopatea aceea acolo – numai Dumnezeu ii va putea rasplati asa cum se cuvine. Noi suntem prea mici sa o facem…

-va continua-

Ra

Ce zi frumoasa

Ieri am fost in comuna Urleasca, la ferma unde sunt tinuti calutii salvati. Stiu ca am promis aici si pe fcbk, ca am sa va povestesc cum a fost ieri. Din cauza ca am vazut si auzit tot felul de interpretari ale altor descrieri sau chiar descrieri eronate a ceea ce se intampla acolo si a dramei prin care trec atat caii cat si oamenii care-i ingrijesc, am hotarat sa nu mai scriu nimic legat de acest subiect pana ce nu se termina tot si nu se linistesc spiritele. 

Imi cer scuze fata de cei care asteptau vesti si/sau poze! Cei care ma cunosc, ma pot intreba personal. 

Sper sa mearga din ce in ce mai bine!!!

Ruxi Marin Micsunescu I love you and your dad!!!!!!

Ra

Multumesc de o mie de ori

De azi de dimineata am umblat bezmetica cu treaba prin oras. La inceputul zilei am ramas blocata intre periile de la spalatorie cu masina. Credeam ca e compromisa ziua. Insa am avut atat noroc, cat nu mi-am putut imagina ca exista. In primul rand pentru ca nu mai credeam in oameni. Acum CRED cu tarie ca mai sunt si oameni cu suflet bun. Probabil ca par nebuna in disperarea mea de a ajuta cumva caii care sufera enorm. Nu ma intereseaza. Cred ca as fi ipocrita si poate mai mult de atat daca m-as bate cu pumnii in piept ca iubesc caii si in aceasta situatie as sta doar sa citesc pe net ce se mai intampla. Nu pot sa stau pentru ca mie imi vine sa plang asa din senin cand vorbesc despre ce li se intampla, cand vad imagini, cand mai citesc ceva. Chiar si cand citesc de bine, imi vine sa plang. De bucurie. Atunci cum sa stau cu mainile incrucisate fara sa fac nimic?

O colega careia tin sa-i multumesc enorm, imens de mult, mi-a dat 500 de ron sa cumpar pt caluti medicamente si m-a pus in legatura cu o prietena de-a ei care se afla azi in comuna Urleasca si cu care am tinut legatura toata ziua, stiind exact ce trebuie cumparat, ce le lipseste. Alti doi colegi s-au oferit sa ma ajute si un altul sa vina cu mine maine, sa ajutam. O prietena a cumparat 20 de umbrele pentru cai si rafturi pe care sa poata aseza medicamentele si ce mai au pe acolo. Si doamna de la baza de echitatie unde merg eu sa calaresc a cumparat medicamente pentru caluti, pe care le voi duce maine. 

Vreau sa va spun ca azi, am indraznit sa intreb un domn daca stie pe cineva cu materiale de constructii pentru a ridica umbrarele necesare cailor. Nu cunoastea pe nimeni la care sa apeleze. Vorbind cu el, mi-au dat lacrimile si probabil ca iar am parut nebuna… dar dupa ce am plecat din biroul dansului, la putin timp, m-a sunat o doamna draguta de acolo si mi-a spus ca si dansul doreste sa ne ajute cu ce mai este nevoie. Nu am mai putut sa ma intorc azi inapoi la dansul, dar in functie de necesitati, il sun miercuri pentru ca eu mai dau o fuga la cai si joi sau vineri. 

Este incredibil, cati oameni s-au strans!!

Tocmai am primit doua telefoane de la oameni care au luat numarul meu de telefon din anunturile de pe fcbk cu plecarea de maine si vor sa trimita medicamente pt caluti. 

Iapa cu rana la cap este in stare foarte grava, numai ea are nevoie de 40 de flacoane de solutie ringer perfuzabila. Ma rog doar sa ramana in viata pana maine cand ajungem la ea cu cele necesare si sa-i faca bine, sa o vedem samatoasa si vioaie. Avem nevoie cu totii de minunea aceasta. 

Mi s-a spus ca oamenii care sunt acolo cu caii sunt epuizati, au stat toata ziua in soare cu calutii, le dau de mancare, de baut, azi a fost si mai greu pentru ca cei de la Directia Sanitar Veterinara au venit sa ia sange cailor si i-a agitat cu asta.

Sunt putini voluntari, asa ca daca puteti merge acolo, ar fi minunat.

Sa nu uitam si de calutii ramasi in padurea Letea. Au si ei nevoie de ajutor.

Nu stiu cui sa multumesc mai mult si mai intai. Dar merita toti cei implicati, indiferent cu cat de putin, toata admiratia si respectul nostru si toate multumirile din lume. 

Sa speram ca totul va fi bine pana la urma.

Va multumesc tuturor dragilor. Sunteti minunati!!!

Ra

Si tu ne poti ajuta!

Acest post este un strigat de ajutor pentru calutii care acum sunt ingrijiti in comuna Urleasca, in urma tratamentului inuman la care au fost supusi. Dupa cum stiti, cei care ati urmarit povestea, calutii sunt mai bine acum, am inteles ca sunt pusi pe picioare si tratati. Maine urmeaza sa li se ia probe de sange care vor fi analizate de laboratoare independente, pentru a se stabili care sunt (daca sunt) caii bolnavi. Acestia vor fi trimisi la abator (din pacate). Cei care nu stiti povestea, pe scurt – calutii din Delta care luasera drumul catre abator, au fost salvati de oameni minunati si sunt acum ingrijiti in comuna Urleasca de catre voluntari cu suflet bun. In zilele acestea s-au facut apeluri de ajutor si in urma lor oamenii s-au mobilizat ajutand fiecare cum si cu ce a putut. Fie ca au postat pe facebook, fie ca au transmis cunoscutilor, fie ca au alergat ca nebunii disperati in urma camionului pentru a impiedica uciderea cailor sau fie ca au stat ore intregi nedormiti, nemancati, nespalati pentru a ajuta la ingrijirea lor. S-au strans medicamente, mancare si altele necesare ingrijirii celor 50 de cai ramasi in viata, pentru ca au si murit cativa. Printre cei care acum sunt ingrijiti, se afla manji separati de iepele mame, se afla cai raniti mai mult sau mai putin grav si cativa care sunt mai bine. Oamenii continua sa-i ingrijeasca, alti oameni incearca disperati sa salveze caii ramasi in tarcul mortii din Delta si pe cei care inca sunt liberi, dar nu in afara rautatii oamenilor ce incearca sa faca un ban vanzandu-i catre abatoare din tara sau din Italia.

Cam aceasta este pe scurt ceea ce ma si ce ne macina pe multi dintre noi de cateva zile incoace, ceea ce ne face sa stam cu inima stransa si cu un nod in gat sau cu lacrimile stranse sub barbie din cauza a ceea ce traiesc aceste fapturi minunate.

E nevoie de voluntari care sa-i inlocuiasca pe oamenii ce-i ingrijesc acolo, sunt si ei obositi si au nevoie de pauza. Marti dimineata in jurul orelor 8.30-9.00 plec si eu catre comuna Urleasca sa dau o mana de ajutor si sa duc cate ceva din cele ce mai sunt necesare. Daca vreti si puteti ajuta, va rog nu ezitati. Eu am sa plec din Bucuresti, daca cineva vrea sa mearga sau vrea sa trimita ceva, va pot intalni la Baneasa si pot lua cu mine trei persoane in masina. Raman acolo toata ziua de marti, pana cand se lasa noaptea. Cele necesare calutilor si oamenilor de acolo, in acest moment sunt:

Urgenta!!!Prioritati!!!

0.Perfuzbil (Duphalyte(complex vitamina B electroliti)  manjii si  calutii...

1. Umbrar( soarele este cumplit pentru caluti, au rani pe corp, nu au unde sa se adaposteasca)

2.Frigider(medicamentele si mancarea omenilor se strica)

3.Rafturi metalice, ansamblabile( trebuie asezate medicametele, sunt puse unele peste altele)

4.Prelungitoare

5.Corturi

6.Saci de dormit

7.Saltele

8.Izopren

Volutari, pentru a asigura permanenta la caluti, pe toata perioada cat vor sta la ferma.

Daca cineva din Braila citeste acest post si are cum sa dea o mana de ajutor celor aflati in comuna Urleasca, va rog nu ezitati. Oamneii care sunt acolo voluntari au nevoie de apa si mancare, probabil ceai si cafea. E foarte urgent si foarte necesar sa se construiasca niste adaposturi, umbrare, orice ar putea adoposti caii de soarele arzator de peste zi. Ei au rani deschise, sunt slabiti, deshidratati si soarele nu le face bine. Doamne Fereste daca vine vreo vijelie sau ploaie, nu au unde sa se adaposteasca nici in caest caz. Daca aveti firma de materiale de constructii sau cunoasteti pe cineva sau sunteti dispusi sa cumparati materialele necesare construirii acestor adaposturi, va rog iar, nu ezitati!!!

Va multumesc din suflet!! 


La caluti :Cei ce vin dinspre Ianca, pe dir. Braila: cand intilniti indicator Urleasca dreapta, NU faceti dreapta, mereti inainte;veti vedea o sageata rosie desenata pe jos (scrie langa ea CAI). Continuati.La citiva km de la sageata, se face la dreapta un drum de tara, semnalat si el prin sageata rosie+mentiunea „CAI”

Pentgru donatii cu mentiunea ” Caii din Letea”

1.Fundatia VIER PFOTEN Romania

http://www.vier-pfoten.ro/website/output.php?id=1001&language=2

Raiffeisen Bank – sucursala Piata Amzei

Cod de identificare fiscala al entitatii nonprofit: CF 12969627

SWIFT-RZBRROBU

Cont bancar (IBAN):

CONT IBAN RO 05 RZBR 0000 0600 1008 6169(ROL)

CONT IBAN RO 33 RZBR 0000 0600 1008 6150(Euro)

PROGRAME: RO54 RZBR 0000 0600 1008 6257

2.GIA – Group Initiative for Animals

http://www.orasulanimalelor.ro/

CIF – 22002126

IBAN (LEI): RO69 BTRL 0640 1205 E803 48XX

IBAN (EURO):RO44 BTRL 0640 4205 E803 48XX

Banca Transilvania – Sucursala Marriott

3.ASOCIATIA ECVIN PROTECT – pentru calutii ramasi in Letea. Echipa Ecvin este in Letea acum, Claudia Ciugudean 0746116022. Va rog sunati pt urgente, se consuma mult bateria.

Banca Transilvania sucursala Alba Iulia

RO09BTRL00101205S27359XX pentru RON

RO81BTRL00104205S27359XX pentru Euro

Va multumesc mult anticipat, pentru orice gest faceti, fie ca dati link-ul mai departe, fie ca trimiteti ceva sau va oferiti voluntari. Orice ajutor e binevenit!!!

Ra

Previous Older Entries

%d bloggers like this: