Oameni si cai, partea a 2a

Multa lume se intreaba cum de tocmai acum a izbucnit acest haos in ceea ce priveste caii salbatici din padurea Letea, Delta Dunarii.

Cel caruia trebuie sa-i multumim noi si calutii salvati, este Kuki Barbuceanu de la fundatia Vier Pfoten. Kuki ducea furaje cailor din Delta, iarna, prin intermediul fundatiei si a aflat de la sateni ceea ce se intampla cu caii salbatici. Ei erau prinsi de catre tarani, vanduti pe nimic (100 ron) unui samsar care mai apoi facea toate aranjamentele ca ei sa ajunga buni de macelarit la abator.

Parerea mea este ca ar fi putut macar sa-i trateze de la inceput, pana la sfarsit, asa cum se cuvine. Nu sa-i prinda in mod brutal, sa-i inchida undeva, sa-i tina nemancati, nebauti si sa le aplice batai si alte rele tratamente care au provocat cailor rani foarte grave. Si pot sa inteleg, chiar daca nu pot sa accept, ca mai apoi ii transporta si vindea la abator, unde erau omorati in conditii ok, fara sa sufere. Pana la urma rostul vietii este asa la toate speciile. Cel mai puternic, il omoara pe cel mai slab, pentru a supravietui. Dar nu in acest fel.

Kuki stia despre ceea ce se intampla acolo, dar doar din auzite. Nu avea dovezi palpabile a ceea ce se intampla. Nu descoperise nici un transport si nici un loc unde erau tinuti caii de cand erau prinsi si pana cand se strangeau destui, cat sa fie transportati la abator.

Pana in ziua in care a ajuns intr-un asemenea loc, a mers zeci de km pe jos, noaptea, pentru a nu fi descoperit de oamenii rai si a incercat chiar sa elibereze caii inchisi in acele tarcuri ingrozitoare. A riscat, dar a meritat. Nu a reusit sa elibereze caii pe ascuns, dar macar a vazut cu ochii lui ceea ce se intampla acolo. A anuntat televiziunile, a facut poze si a pus pozele pe fcbk si de aici stiti cu totii. AU urmat zile de cosmar in Letea, atat pentru oameni, cat si pentru caii inchisi in acel loc. Caii erau cand incarcati, cand descarcati pentru a fi transportati. In tara, pe fcbk, oamenii au dat dovada de mai mult decat de solidaritate, au raspuns intr-un mod fara precedent in Romania si au reactionat in consecinta.

In acele zile ma aflm la Sighisoara, la primul show ecvestru international de la noi din tara si vedeam pe net, in camera de hotel, ce postau oamenii care strigau dupa ajutor pentru acei caluti. Am plans neputincioasa vazand acele imagini si oricine ma cunoaste stie ca iubesc caii, asa cum iubesc oxigenul si viata insasi. Recunosc, daca era vorba despre alte animale, nu as fi reactionat la fel. Nu spun ca nu as fi ajutat sau ca nu as fi suferit, dar nu as fi stat ca leul in cusca cu gandul la ceea ce suportau aceste animale nobile. De exemplu, de curand au fost ucisi 200 de caini la Botosani. Am refuzat sa citesc si sa vad orice poza cu ceea ce s-a intamplat, pentru a nu imi face rau si a nu ma incarca cu asemenea emotii. In ceea ce priveste caii, ma uitam si plangeam. De tristete si de furie. As fi vrut sa pot sa le aplic aceleasi tratamente celor care au chinuit caii zile in sir…

Intr-un final, o parte dintre caii stransi in acel tarc din delta, au fost incarcati intr-un tir, claie peste gramada, asa raniti cum erau si au luat drumul spre abator.

Oameni din Bucuresti si din alte orase ale tarii, care au urmarit, ca si mine, cu sufletul la gura, cu inima stransa si cu lacrimi in ochi, povestea lor, au pornit sa opreasca acel tir al mortii, asa cum la-u denumit. Au luat cu ei lanturi si lacate sa se lege de tir in caz de nevoie, erau cu totii atat de disperati, incat ar fi facut orice ca sa salveze caii. Iubita lui Kuki, Roxana Radu, o fata extraordinara, avea in minte sa intre cu masina sub tir, daca altfel nu se putea opri. Pe principiul: mergem pana la capat, chiar daca se intampla o tragedie, cumva trebuie sa-i oprim. Inca mi se face pielea de gaina si mi se umezesc ochii cand ma gandesc la oamenii acestia si la ce au trait in acele momente. Li s-a alaturat si Cristina Topescu si consider ca prezenta ei, ca persoana publica, a ajutat mult. Oamenii, 15 masini, au plecat in coloana, sa opreasca de la moarte, caii. Erau oameni care nu se cunosteau, nu au vorbit inainte, ci pur si simplu aveau un tel comun de atins.

Tirul a fost oprit mai intai in comuna Viziru de catre politia locala, dar a fost lasat sa isi continue drumul. Apoi, putin dupa miezul noptii a fost oprit iar de politie in orasul Ianca, de data aceasta fiind retinut soferul, pentru transportul neregulamentar al cailor. Caii au stat in tir aproape 9 ore pe barja pe Dunare, apoi tot drumul din Tulcea pana in Ianca si de la miezul noptii pana dimineata cand au fost descarcati acolo unde sunt acum. Probabil ca sunt mai mult de 24 de ore de chin pentru niste animale infometate, deshidratate, insetate, batute, incarcate in tir cu lopeti, furci si rangi. In tir se aflau la gramada manji, iepe si armasari. Armasarii se pot bate intre ei. Erau in tir 52 de cai, intr-un spatiu unde nu incapeau mai mult de 30. Se calcasera in picioare intre ei. Erau speriati si slabiti. Probabil ca niciunul dintre cai nu intelegea ce are omul cu ei, pentru a-i chinui in acest fel, cu o asemenea cruzime.

Toata noaptea, cei care au mers in urma tirului si au ramas langa caluti, au dat telefoane si au cautat pe net o locatie unde sa poata descarca din tir, caii. Au dat, pana la urma, de o ferma in localitatea Urleasca. Nu stiu inca numele intreg al proprietarilor, dar am sa intreb si am sa revin cu un update. 

Caii au fost descarcati dimineata abea, in incinta fermei nr 8. 

Conditiile in care erau calutii, in momentul in care au fost descarcati, le puteti vedea in urmatoarele filmulete. Care, chiar daca sunt extrem de scurte, spun mai mult decat un milion de cuvinte. 

 

Au urmat clipe de cosmar inca, pentru cei aflati acolo. Imi imaginez doar disperarea, tristetea si durerea pe care le-au simtit, aflandu-se fata in fata cu moartea, care incerca sa le ia calutii.

Acesti oameni minunati au salvat caii, dupa mai bine de 30 de ore de stat inchisi in acel tir si dupa multe zile de chin in Letea.

Din pacate, nu au avut toti aceeasi putere sa supravietuiasca. In tir se aflau deja 2 cai morti…

Am sa revin, curand, cu o continuare a povestirii. 

Milioane de multumiri si ganduri de apreciere celor de la Vier Pfoten, GIA, oamenilor care au facut tot acest miracol posibil si celor care au sarit in ajutorarea cailor prin orice mijloc posibil. Fie ca au share-uit informatii, apeluri de ajutor pe fcbk, fie ca au mers acolo sau au donat bani/medicamente si produse necesare tratarii cailor.

Nimic, niciodata, nu va fi de ajuns pentru a-i rasplati pe acestia!!!!

Ra

18 Lounge

Da, inca o surpriza placuta in Bucuresti in ceea ce priveste locurile unde putem iesi. Cu o priveliste ametitoare de-a dreptul, m-a incantat aseara 18 Lounge. Foarte frumos amenajat, i-as da un 10 cu felicitari pentru ambianta, mancarea buna si meniul restrans exact cum trebuie sa fie ca sa nu te pierzi in fata unui meniu stufos nestiind ce sa alegi (asa cum fac eu, care sunt exagerat de nehotarata pana si in privinta mancarii). I-as mai da un 10 pentru preturile exagerat de bune. Chiar am ras vazand ca o apa plata este doar 6 ron, in conditiile in care am platit ieri in aeroport mai mult pe o apa, intr-o cafenea. Un vin bun de Segarcea (unul dintre preferatele mele) este doar 65 de ron (si am cam baut aseara, ehehe), aperitivele se invart in jurul a 25 de ron, muschiul de vita e 43 si 41 de ron, iar in general un fel principal e cca 30 de ron. Probabil ca vor ridica preturile curand, mi s-au parut dubios de mici.

Am inteles ca 18 Lounge este cumva “legat” de Embassy si de aici cred ca se trage servirea absolut haotica si proasta organizare. Nu contesc amabilitatea personalului, care a fost foarte dragut, doar ca habar nu aveau pe ce lume se afla. Cativa barbati te conduceau la masa, desi cred ca femeile sunt de preferat in asemenea cazuri/situatii. Iar o ospatarita, saracuta, alerga ca o albinuta intre mese si scotea farfuriile din bucatarie invartindu-se ca un titirez. La un moment dat a gresit comanda si a adus altceva unor persoane de la masa alaturata, la noi si-a cerut scuze ca ne lasa sa asteptam, dar i-a scos bucataria toate comenzile in acelasi timp si nu mai face fata. Deci, daca aveti rabdare sa asteptati si nu aveti pretentii de serviciile pe care le ofera Loft, de exemplu, recomand din tot sufletul 18 Lounge. Mai ales intr-o companie placuta cum a fost aceea in care m-am aflat eu aseara.

Ra

Loft, lounge/restaurant

In sfarsit un lounge/restaurant in orasul acesta care merita toata atentia, toti banii si tot timpul pe care il ai pentru hoinarit! Nota 10 cu felicitari pentru local, servicii, mancare (nu am mancat, dar am vazut cum aratau farfuriile celor de la masa si erau intr-un fel), muzica. Ambientul este unul dintre cele mai deosebite pe care le-am intalnit si nu sunt singura care crede asta. Am cautat pe net si am agsit numai cuvinte de lauda, asa ca sper sa ma reintorc curand la LOFT, felicitari proprietarilor si personalului!!!


In schimb m-am speriat uitandu-ma in jur… Cred ca nu (prea) mai exista femei care sa nu fie injectate, siliconate sau macar infometate rau… Partea buna e ca am vazut o multime de barbati foarte aratosi, pe genul piese rare, ceea ce ma bucura pentru ca imi pierdusem speranta de a mai vedea asa ceva in Bucuresti. Nu ca as avea vreo sansa cu despuiatele-infometate din jurul lor, dar macar ai cu ce iti clati ochii ;).

Despre conversatiile pe care le-am auzit in seara aceasta in jur… mi-e leahamite… Sa va reproduc un fragment: vine la masa noastra o fatuca pe genul pustoiaca pitzi wannabe cu o esarfa infasurata in jurul gatului. O fata ii spune alteia: “ce nebuna, fata, uite pe ce a dat ea 8 milioane, pe esarfa asta”… Mirare maxima inspre admiratie, din partea asistentei… Cea vizata se simte si ca o scuza, spune: “am avut o zi proasta la facultate atunci si pe mine cumparaturile ma fac fericita”!! In contrast, o alta aparitie, prietena cu pitzi wannabe, avea pe ea o geaca din Dragonul Rosu si la masa se vorbea despre asta, planuindu-se o excursie organizata de shopping in celebrul complex chinezesc din Voluntari, ca acolo au geci ieftine si frumoase cu care poti iesi la LOFT ;). Pai mai fetelor, daca aveti pretentii de wannabe fete de oras, incercati sa uitati de Dragonul Rosu si luati exemplu de la prietena voastra care a avut o zi proasta la facultate si s-a refugiat in cumparaturi :)!

In rest le multumesc celor care m-au luat de acasa si m-au si adus acasa si au avut grija sa ma simt bine in seara aceasta, mi-a placut!!

Gata, somnic acum ca in 5 ore ma trezesc!

Ra

Bucuresti

Da, spun cu mandrie ca Bucurestiul este un oras frumos. In ultimul timp constat cu surprindere ca este si din ce in ce mai curat. Si parca mai gratios, daca un oras poate fi gratios. Sau cel putin asa il vad eu.

Din ziua in care am inceput sa merg la sala am ales sa fac cat mai multa miscare si in timpul liber. Asta inseamna mers pe jos. Mult. Cat mai mult mers pe jos. De cateva zile imi iese treaba asta cu mersul pe jos. Si imi place. Nuuu, nu si cand ploua!!!

Dar azi a fost o zi superba, pentru o clipa am crezut ca a venit vara… Si am cateva imagini superbe facute in Bucuresti.

Stiu ca nu sunt fotograf, o fac doar pentru pura mea placere. Si deja m-a criticat Andreea – spunand ca fotografiile mele nu exprima nimic, nu au nici o emotie, nu trezesc nici un simt… Chiar asa mi-a spus… Mie imi plac, pe mine ma emotioneaza. In plus sunt amintirile mele. Mie imi vor trezi multe simturi cand voi fi batrana si ma voi uita inapoi. Sper sa nu ma criticati si voi prea aspru…


Ra

Cautandu-te

…dupa cum scriam mai devreme – am obosit sa te tot caut!! Pur si simplu nu mai vreau sa ne mai jucam jocul asta stupid in care ne tot cautam. Fara sa ne gasim. Vreau sa terminam si sa ma odihnesc la tine in brate. Vreau sa radem in hohote de bucurie ca ne-am (re)gasit!!

Partea frumoasa este ca in timp ce ma plimb hai-hui pe strazile orasului in care traiesc, ma incarc de istorie, de emotii si de povestile locurilor prin care trec. Stii tu, oare, cate am invatat de cand te caut? Stii ca fiecare pas pe care il fac ma imbogateste. Nu, nu material… Spiritual…

Uite, poate ca intr-o zi ai sa descoperi ceea ce scriu aici. Stii bine ca pentru tine o fac. Atunci o sa razi. Acum ina nu stii cate fac eu pentru tine. De exemplu, weekendul acesta am lasat masina si am preferat sa merg pe jos. A venit primavara la noi si am avut un weekend perfect de primavara. Am luat aparatul de fotografiat si am plecat sa te caut.

Cand am crezut ca te-am gasit, ti-ai luat zborul…

Apoi……m-am oprit sa te caut in toate camerele din casa aceasta veche si acoperita de plante cataratoare… Nu te-am gasit nici aici!!!

Nu erai nici in multimea de oameni din centrul vechi al Bucurestiului. Lipscaniul nu e genul tau. Tie iti plac locurile mai sofisticate… Nu, nu spun ca esti pretentios. Doar ca esti diferit… Aici nu erai cu siguranta:

Atunci? Unde sa te mai caut? Am obosit, am obosit cautandu-te in fiecare curte. M-am uitat pana si in curtile mai putin frumoase, la casele mai darapanate…

Te-am cautat la ferestrele inchise ale unei case care mi-a placut.

Am fost sa te caut si aici:

Nu, nu te-am gasit rugandu-te – nici inauntrul acestei frumoase Biserici si nici la portile ei…

In schimb am intalnit o baby magnolie care mi-a soptit razand ca tocmai tu ai admirat-o mai devreme…

Oarecum geloasa am plecat sa te caut mai departe…

Am descoperit un oras frumos, case in care probabil ca am locuit impreuna intr-o alta viata sau case in care vom locui cand ne vom (re)gasi…

Vezi ca si in curtea aceasta este o magnolie inflorita? Ne asteapta…

O alta curte, o alta casa, o alta magnolie, inca o deziluzie… Nu esti nici aici…

Nu, nu te-am gasit. Nu reusesc sa te gasesc…

Oricat te-as cauta, dau numai peste umbre…

Inca te caut…

Si cine stie, oare, de cate ori ne-am intalnit intamplator???

Ra

%d bloggers like this: