La birou ;)

Zilele trecute am facut o cursa de la care m-am intors pasager. Adica am fost echipaj pana la Oradea si de la Oradea la Bucuresti au intors cursa alti colegi si noi am stat pe scaune relaxati. Astfel incat m-am putut bucura in voie de zborul in sine, de zgomotul elicelor atr-ului, de norii care ne imbratisau, de cerul care ne invelea si am vazut Pamantul de sus, dandu-mi seama cat de mici suntem defapt.

Va las sa va bucurati si voi de cateva dintre imaginile pe care le-am surprins de la fereastra micutului care ne-a adus acasa in siguranta! 

This slideshow requires JavaScript.

 

Iar cand am ajuns acasa, un alt spectacol ma astepta! (nu dati atentie gropilor, stau la tara si inca nu a ajuns asfaltul pana aici)

Ra

 

Poza nr 12

Poza este facuta azi la adapostul de caini de la Glina, unde o multime de voluntari inimosi au fost sa ajute la dezapezirea cainilor de sub nametii de zapada formati in tarcurile unde sunt tinuti cainii. Munca era infiorator de multa si de grea, conditiile meteo nu ajutau deloc, adapostul fiind pozitionat in camp deschis, unde vantul se juca in voie, ca la el acasa si asta facea totul mai greu, iar frigul isi spunea cuvantul. De cateva zile, oamenii se “lupta” cu zapada, cainii cei mai mici (pana in 6 luni) au fost dusi in alte adaposturi, pensiuni, cabinete veterinare, pentru ca nu ar fi rezistat frigului. Azi am vazut caini care erau incredibil de fericiti cand oamenii intrau la ei sa le dea zapada sau sa le curete custile pentru a le pune paie care sa le tina de cald. M-am jucat cu cativa dintre ei, combinand placutul cu utilul si mi-am incalzit mainile degerate mangaindu-i pe ei, care aveau atata nevoie de afectiune. Din pacate, am vazut si caini care nu se mai opreau din tremurat de frig, dar oamenii de acolo le acordau mai multa atentie si am siguranta ca sunt pe maini bune. Inca o data, dupa isprava frumoasa cu salvatul cailor din Delta, am vazut ce inseamna ajutorul neconditionat si frumusetea oamenilor care au venit sa faca bine, fie ca asta insemna sa dea la lopata, sa curete custile, sa aduca mancare, sa puna apa sau sa intrebe de ce mai este nevoie. Nu va imaginati cati oameni buni si frumosi am vazut azi acolo.

Din cate am citit, adapostul de caini de la Lehliu (drumul vechi spre mare, la 70 km de Bucuresti) are nevoie de voluntari pentru ca sunt in aceeasi situatie si sunt doar 2 oameni care se lupta cu zapada de acolo si unii dintre caini nu au rezistat… 

Daca aveti timp liber, drum pana acolo sau puteti ajuta cu ceva, mergeti si faceti o fapta buna. La sfarsit, conteaza la numaratoare si va asigur ca sentimentul de a face bine neconditionat este minunat!!!

Ra

Aseara am fost premiati!!!

Pe 10 noiembrie 2011, CE-RE Centrul de Resurse pentru Participare Publica (http://www.ce-re.ro/home) a acordat, in cadrul Galei Participarii Publice, un premiu special voluntarilor care au participat la salvarea calutilor din Letea, prinsi de localnici si trimisi, cu patalama de la DSV, la abatorizare, in Sf. Gheorghe. Gestul lor a impresionat o lume intreaga, amortita in expectativa, neobisnuita cu lupta pentru idealuri si pentru cei lipsiti de aparare, cu dragostea dezinteresata si incapatanarea dusa la extrem pentru a salva vieti. Ne bucuram tare mult ca gestul lor nu a trecut neobservat si ca nu a fost uitat si le spunem si noi, inca o data, acestor oameni minunati: “Jos, palaria! Va multumim ca sunteti schimbarea pe care ne-o dorim cu totii in aceasta lume!”
Mi-am permis sa “fur” aceste cuvinte de la una dintre voluntarele datorita careia calutii traiesc acum si isi asteapta eliberarea la Letea. 
Nu stiu cui sa-i multumesc pentru acest gest minunat care a mobilizat atatia oameni inimosi. Lui Kuki Barbuceanu de la Vier Pfoten, fara de care nu s-ar fi intamplat nimic, oamenilor care au oprit camionul, fiind hotarati sa o faca cu orice pret, celor cativa voluntari care si-au dedicat tot timpul lor de cateva luni incoace pentru a ingriji caii in Urleasca si acum in Letea, zecilor de voluntari care au venit, au plecat si s-au reintors sa dea o mana de ajutor celor pentru care Urleasca a devenit casa pe perioada verii, persoanelor publice care s-au implicat in mediatizarea cazului, prietenei mele Ruxi Marin Micsunescu pentru ca a construit un umbrar pentru caluti (ce a fost de mare ajutor), colegelor mele de la compania unde lucrez, care s-au oferit sa ajute cu donatii, cu o intrebare, un gand bun, o strangere de mana, un cuvant frumos (gesturi ce mi-au dat putere si incredere atunci cand eram moarta de oboseala dupa o cursa grea si eu fugeam la Urleasca la caluti), lui nea Mitica, dragul de el, ne-a ajutat ca si cum ar fi fost vorba despre copii lui. Le multumesc tuturor din suflet, in egala masura, la fel si Roxanei Radu, un excelent organizator si un om minunat, lui Geo, Baticut, Alex, George, Alexandra, Cami, Arnold, Radu, Alexandra, doamnei dr Beatrice Nedelcu, Madalinei, Anei, dnei Emilia Dumitrescu de la Arkadia Horse Club ce a reactionat pozitiv si s-a mobilizat sa ajute cu donatii, dnului dr Florin Mlagiu si sper sa nu fi uitat pe cineva acum. L-am lasat la sfarsit pe domnul dr Ovidiu Rosu. In fata caruia ma inclin pentru lectia de viata pe care mi-a dat-o, aratandu-mi ce inseamna munca fara oprire, daruirea neconditionata si profesionalismul. 
Pe toti am sa va pastrez in suflet ca pe cea mai frumoasa si speciala amintire a mea!
Va iubesc,
Ra

Restaurant la mine acasa

Mi-a venit ideea aceasta nebuneasca de a imi deschide un restaurant acasa. Deocamdata pe terasa, iar in timpul iernii l-as putea muta in sufragerie ;). Nimic maret, ceva pt maxim 8 persoane, un decor linistit, o muzica in surdina, mancare gatita de mine si un vin bun in pahare. Ar fi ca o cina intre prieteni, doar ca la sfarsit s-ar plati. 

In marile orase, aceasta este o fitza maxima in ultimii 2 ani. Pe baza de recomandare, circuit inchis, preturi rezonabile si atmosfera garantata.

Nu mi se pare o idee rea, incerc sa lucrez la aceasta nebunie si sa o aduc macar la faza de proiect…

Voi ce parere aveti?

To start or not to start running a home based restaurant?

A devenit un trend sa mananci la un restaurant de acest gen. Li se spune pop-up restaurant (deci se potriveste pana si numele) pentru ca de obicei este ceva temporar si isi poate schimba locatia mereu. Datorita faptului ca in jurul acestor locatii se pastreaza secretul, ele mai sunt cunoscute si sub numele de “underground restaurants”. 

Găsirea unui restaurant de acest fel, poate fi greoaie, deoarece acestea nu folosesc reclame si nu sunt puternic promovate, ceea ce este de înţeles deoarece sunt deschise în casa cuiva. Reclama cea mai buna este aceea facuta “din-gura-in-gura”, promovarea se face pe bloguri si pe retelele de socializare. Doritorii se pot pune pe o lista de asteptare pentru a servi cina intr-un asemenea restaurant sau pot primi invitatie pe facebook ca la un eveniment.Nu va asteptati sa puteti alege felurile de mancare. Foarte rar exista posibilitatea de a alege si nu sunt chiar meniuri stufoase din care se poate comanda. Oricum, oamenii sunt informati asupra a ceea ce vor gasi, astfel incat sa nu existe surprize neplacute. 

Ati mancat vreodata intr-un astfel de restaurant? Va tenteaza ideea?

Ra

18 Lounge

Da, inca o surpriza placuta in Bucuresti in ceea ce priveste locurile unde putem iesi. Cu o priveliste ametitoare de-a dreptul, m-a incantat aseara 18 Lounge. Foarte frumos amenajat, i-as da un 10 cu felicitari pentru ambianta, mancarea buna si meniul restrans exact cum trebuie sa fie ca sa nu te pierzi in fata unui meniu stufos nestiind ce sa alegi (asa cum fac eu, care sunt exagerat de nehotarata pana si in privinta mancarii). I-as mai da un 10 pentru preturile exagerat de bune. Chiar am ras vazand ca o apa plata este doar 6 ron, in conditiile in care am platit ieri in aeroport mai mult pe o apa, intr-o cafenea. Un vin bun de Segarcea (unul dintre preferatele mele) este doar 65 de ron (si am cam baut aseara, ehehe), aperitivele se invart in jurul a 25 de ron, muschiul de vita e 43 si 41 de ron, iar in general un fel principal e cca 30 de ron. Probabil ca vor ridica preturile curand, mi s-au parut dubios de mici.

Am inteles ca 18 Lounge este cumva “legat” de Embassy si de aici cred ca se trage servirea absolut haotica si proasta organizare. Nu contesc amabilitatea personalului, care a fost foarte dragut, doar ca habar nu aveau pe ce lume se afla. Cativa barbati te conduceau la masa, desi cred ca femeile sunt de preferat in asemenea cazuri/situatii. Iar o ospatarita, saracuta, alerga ca o albinuta intre mese si scotea farfuriile din bucatarie invartindu-se ca un titirez. La un moment dat a gresit comanda si a adus altceva unor persoane de la masa alaturata, la noi si-a cerut scuze ca ne lasa sa asteptam, dar i-a scos bucataria toate comenzile in acelasi timp si nu mai face fata. Deci, daca aveti rabdare sa asteptati si nu aveti pretentii de serviciile pe care le ofera Loft, de exemplu, recomand din tot sufletul 18 Lounge. Mai ales intr-o companie placuta cum a fost aceea in care m-am aflat eu aseara.

Ra

Loft, lounge/restaurant

In sfarsit un lounge/restaurant in orasul acesta care merita toata atentia, toti banii si tot timpul pe care il ai pentru hoinarit! Nota 10 cu felicitari pentru local, servicii, mancare (nu am mancat, dar am vazut cum aratau farfuriile celor de la masa si erau intr-un fel), muzica. Ambientul este unul dintre cele mai deosebite pe care le-am intalnit si nu sunt singura care crede asta. Am cautat pe net si am agsit numai cuvinte de lauda, asa ca sper sa ma reintorc curand la LOFT, felicitari proprietarilor si personalului!!!


In schimb m-am speriat uitandu-ma in jur… Cred ca nu (prea) mai exista femei care sa nu fie injectate, siliconate sau macar infometate rau… Partea buna e ca am vazut o multime de barbati foarte aratosi, pe genul piese rare, ceea ce ma bucura pentru ca imi pierdusem speranta de a mai vedea asa ceva in Bucuresti. Nu ca as avea vreo sansa cu despuiatele-infometate din jurul lor, dar macar ai cu ce iti clati ochii ;).

Despre conversatiile pe care le-am auzit in seara aceasta in jur… mi-e leahamite… Sa va reproduc un fragment: vine la masa noastra o fatuca pe genul pustoiaca pitzi wannabe cu o esarfa infasurata in jurul gatului. O fata ii spune alteia: “ce nebuna, fata, uite pe ce a dat ea 8 milioane, pe esarfa asta”… Mirare maxima inspre admiratie, din partea asistentei… Cea vizata se simte si ca o scuza, spune: “am avut o zi proasta la facultate atunci si pe mine cumparaturile ma fac fericita”!! In contrast, o alta aparitie, prietena cu pitzi wannabe, avea pe ea o geaca din Dragonul Rosu si la masa se vorbea despre asta, planuindu-se o excursie organizata de shopping in celebrul complex chinezesc din Voluntari, ca acolo au geci ieftine si frumoase cu care poti iesi la LOFT ;). Pai mai fetelor, daca aveti pretentii de wannabe fete de oras, incercati sa uitati de Dragonul Rosu si luati exemplu de la prietena voastra care a avut o zi proasta la facultate si s-a refugiat in cumparaturi :)!

In rest le multumesc celor care m-au luat de acasa si m-au si adus acasa si au avut grija sa ma simt bine in seara aceasta, mi-a placut!!

Gata, somnic acum ca in 5 ore ma trezesc!

Ra

Alergie

Am devenit alergica. Nu, nu e o gluma. Sunt alergica la… La ce credeti? La PISICI!!! Da, din pacate cred ca povestea de dragoste dintre mine si pisici s-a cam terminat. Am alergie la parul de pisica. Si la praf. Totul a inceput anul trecut cu sinuzita mea minunata de care nu reusesc sa scap. Si la punctie sau operatie nu vreau sa ajung… Sinuzita s-a instalat impreuna cu o rinita alergica de toata frumusetea si ambele fac echipa buna in toata splendoarea lor. Eu am crescut cu pisici de mica si niciodata nu am avut nimic, nici o urma de sensibilitate la pisica sau la orice altceva. Chiar ma intrebam cum o fi sa fi alergic la ceva si iata ca am aflat.

Asa, deci impreuna cu sinuzita, cu rinita alergica si cu ce mai aduc ele la pachet, m-am ales cu alergia asta la parul de pisica. Eu avand pisica la mama acasa, am simtit mai putin, practic doar stranutam exagerat de mult. Uneori si cate o jumatate de ora fara sa ma opresc pana cand simteam ca imi explodeaza capul de la presiune!!! Mai aveam eu nasul infundat, dar o puneam pe seama racelii sau a sinuzitei. Cand colo, ce sa crezi? Era mai mult alergia… Pentru ca mutata singura intr-o casa unde pisica si parul ei nu au avut ce cauta, probabil ca organismul meu s-a relaxat in ceea ce priveste aceasta alergie si s-a sensibilizat si mai tare. Recunosc, sufar de singuratate aici. Singuratatea a atins cote maxime in unele momente si m-am hotarat ca cel mai bine ar fi sa iau si eu un suflet langa mine. Ca, deh, asa e cand imbatranesti singura :). Zis si facut… La noi la Centrul de Pregatire si Training Tarom, este o pisica neagra absolut superba pe care o ingrijesc doamnele de la birourile din respectiva cladire. Superba, parca este o pantera si alta nu. Acum, o asociez cu un diavol, dupa cat sufar ;)!


Gata, m-am gandit, am fost sa cumpar litiera, nisip, mancare, jucarie si am luat pisica acasa. S-a acomodat imediat, ne-am imprietenit si uite ce fericita eram. Eu ca am pisica si pisica era fericita ca are casa! Eh, n-a fost sa fie pentru ca m-a luat mai intai stranutul, apoi durerea de cap, apoi mi s-a infundat nasul, apoi nu am mai putut sa respir deloc. Apoi mi s-a umflat zona nasului si a gurii si mi s-a inrosit si uscat pielea pe fata. Apoi mi-am dat seama ca e de la pisica si am asociat cu alergia. Apoi am dus pisica inapoi de unde am luat-o. Cu mancare, jucarie si tot tacamul… Cu parere de rau, dupa o saptamana de stat cu pisica, sufar si acum dupa ce a trecut o gramada de timp de cand stau fara ea. Nu mai pun la socoteala ca am spalat tot ceea ce a luat contact cu pisica si ca am lasat fereastra deschisa cat timp am fost plecata din Bucuresti in concediu… Am fost la farmacie, am cumparat Claritine, am luat chiar si doua pe zi, desi doza este de o singura pastila pe zi. Nimic. Eu mor, am adormit plangand intr-o seara de teama ca am sa ma sufoc si nimeni nu ma va gasi aici unde stau… Asa ca acum am ramas si fara pisica, si singura si cu probleme respiratorii care nu vor sa treaca si nu stiu cand vor trece. Luni am sa merg la medic…


Am zburat ieri si azi la Timisoara, ieri cu Boeingul, azi cu Atr-ul. Am surzit de-a dreptul, simt ca mi-am pierdut auzul fara drept de apel… Nu stiu ce sa ma mai fac, imi vine pur si simplu sa dispar… Mi-e rau si uneori singuratatea atinge cote maxime…


Ra

%d bloggers like this: