Aseara

…am fost acasa, la mama, in vizita ;). Ce aiurea imi suna, a ma duce in vizita in casa in care am crescut, in locul de care simt ca apartin. E superb aici unde stau acum, mai mult de atat, imi vine sa ma ciupesc in fiecare zi cand ma trezesc, ca sa fiu sigura ca nu visez. Insa “acasa” e acasa…

Cand am plecat de la mama, am facut un mic ocol si am trecut pe strada unde se afla locuinta in care am dormit langa tine in ultimii ani ;). Mi-am amintit, pret de o secunda, si iernile inzapezite in care urma pasilor mei facea carare in zapada cernuta peste nopate. Mi-am amintit si serile de vara in care ma asteptai pe geamul de la bucatarie si radeai de zgomotul facut de masina mea. Mi-am amintit si zambetul tau, cand te gaseam in pragul usii, si mangaierea ta, imbratisarea si privirea aceea de care nu am cum sa ma feresc nici acum, cand nu mai esti…

Ra

Feelings

Unul dintre cele mai frumoase momente din viata l-am trait astazi cand am revazut pe cineva atat de drag mie. Doamna pe care am vazut-o astazi si in compania careia am petrecut cateva ore minunate, este ca o a doua bunica pentru mine. Am trait astazi unul dintre acele momente in care te intorci in timp, la anumite sentimente, ganduri, amintiri, intamplari si retraiesti senzatii, revezi situatii, atingi lucruri pe care atat de bine le stiai, insa erau aproape uitate. Locuri in care am petrecut cativa ani, oameni de la care atatea am invatat si langa care am crescut, transformandu-ma incet-incet din adolescenta in femeie… De ce nu-i poti aduna pe toti oamenii dragi in acelasi loc, sa-i ai acolo pe toti, aproape de suflet si sa nu plece niciodata. Sa nu se departeze, sa nu plece catre alte lumi, sa nu imbatraneasca, sa nu moara… 

Azi mi-am adus aminte de cum era atunci si mi-am dat seama cat de schimbata sunt acum… 

Sper ca tu sa nu pleci niciodata, bunica draga!!!

Ra

Adolescenta rebela :)

Prin intermediul facebook-ului am regasit unul dintre fostii colegi de liceu, care mi-a trimis cateva poze facute la munte. Eu nu cred sa am, dar am sa rascolesc in pozele de acasa, poate gasesc cateva si eu. Daca-i bal, pai bal sa fie!!

Am vazut pozele si amintirile inca imi revin in minte. Incredibil cat de frumos era si cat de putine ne trebuiau pentru a fi fericiti! Ma intreb cand ne-am schimbat… 

Nu vreau decat sa va arat ce curaj am avut si ce rebela eram. Am marturie pozele si cred ca nu au nevoie de nici o descriere. Va rog doar sa fiti blanzi si sa radeti cu moderatie. Daca reusiti :))))))))!!!

Si o poza de grup, dovada a faptului ca eram la munte si era iarna si era zapada si mai ales frig, iar eu eram in maneca scurta. Cum mi-a spus colegul ce mi-a trimis pozele, se pare ca nu am urat dintotdeauna muntele, iarna, zapada, frigul. Zambeam totusi ;)!!

Ra

Imi impachetez amintirile

…in noaptea aceasta imi impachetez amintirile. Voi pune intr-o cutie rasul tau cristalin, in alta cutie albastrul ochilor tai si in cea mai mare cutie voi pune zambetul tau si puterea lui de a imi saruta sufletul.

In noaptea asta imi impachetez amintirile. Am sa impachetez cu grija, una cate una, fiecare amintire pe care o am cu tine. Seara aceea de mai cand ne-am intalnit prima data, lungile noastre plimbari noaptea pe strazile intunecate ale unui oras pe care acum il urasc, restaurantul acela micut in a carui curte am cinat, plecarile, dar si intoarcerile tale. Le voi impacheta cu grija, sa nu se sfarame in timpul transportului spre taramul uitarii.

In noaptea aceasta imi impachetez amintirile. Ma despart cu greu de ele si nici macar nu stiu daca imi ajung cutiile in care am decis sa le impachetez cu grija acolo unde le trimit. Incerc sa memorez in gand fiecare clipa petrecuta impreuna. Nu sunt multe, dar nici putine, pentru ca totusi sunt atatia ani de cand colectionez clipe de fericire…

In noaptea aceasta, cand imi impachetez amintirile, nu ma pot decide daca sa le pastrez si pe cele neplacute. Nu stiu daca voi pastra sau daca voi arunca la gunoi momentele in care am plans, in care am sperat, in care te-am cautat, momentele in care te-am strigat si nu am primit raspuns. As irosi cutii aiurea impachetand amintiri neplacute. Mai bine sa impachetez cu grija amintirea unei nopti la mare, amintirea unui mic dejun luat pe fuga sau a unei cine atat de simple in bucataria apartamentului tau. Am de impachetat diminetile in care te priveam pregatindu-te de plecare si sunt atat de multe!!! Am de impachetat fiecare melodie pe care am ascultat-o impreuna, fiecare sfat, fiecare privire si fiecare atingere… Am de impachetat atatea nopti de iubire frumoasa. Atatea gusturi si arome, atatea clipe de dor…

Incet-incet ma apropii de final cu impachetatul. Mi-a luat mai putin decat ma asteptam. Credeam ca nu imi vor ajunge cutiile si iata ca las in urma mea cateva cutii goale chiar… Bine, daca mai caut poate voi gasi cateva amintiri ratacite pe ici-colo in ungherele sufletului meu de atatea ori sarutat de zambetul tau, dar are rost sa ma chinui si sa scormonesc in cautarea unor amintiri pe care sa le impachetez cu grija, doar ca sa le trimit pe taramul uitarii???

Prefer sa termin cat mai repede, ma asteapta cei carora trebuie sa le predau cutiile incarcate cu amintiri frumoase. Le dau, dau fiecare amintire, impachetata cu grija in nopatea aceasta. Le trimit acolo unde se vor dezintegra, unde se vor topi si de unde nu le voi mai putea aduce inapoi. Cine ajunge pe taramul uitarii nu mai gaseste calea de intoarcere. Asa si amintirile mele, vor rataci suspendate si – cine stie? Poate ca acolo, departe, se vor intalni cu amintirile pe care tu, demult, le-ai impachetat si le-ai trimis acolo… Altfel nu ai fii atat de puternic… Doar daca nu ai amintiri, daca in mintea si in sufletul tau nu pastrezi mirosul intalnirilor cu mine, zgomotul despartirilor de mine si gustul lacrimilor mele… Atunci inseamna ca de fiecare data cand strangi cateva amintiri, tu le impachetezi si le trimiti pe taramul uitarii.

Uite ca in noaptea aceasta mi-am impachetat fiecare amintire cu tine. O cutie pentru aceea, una pentru cealalta si tot asa pana am ajuns la final.

Drum bun amintirilor, sa nu imi scrieti inapoi!!!!

Ra

Exercitiu de imaginatie

Mi-am pierdut gandurile. Au fugit din mine si am ramas goala. Imbracata, dar goala. Am pierdut numarul pasilor. Al pasilor facuti fara tine. Ti-am uitat vocea si nu imi amintesc de privirea ta albastra. Oare era albastra? Nu mai stiu ce aroma are pielea ta si de gustul tau imi amintesc vag. Parca era dulceag amarui… Consistenta buzelor tale si pasiunea sarutului tau au ramas undeva in urma. Dorinta mea de a imi reaminti de tine e mare. Caut in cufarul cu amintiri senzatia pe care o aveam cand te vedeam. Era ceva asemanator unei adieri de vara. Cand s-au pierdut toate acestea si cand am uitat? Cum am putut sa uit singurele amintiri pe care le am cu tine? Inchid ochii si incerc sa imi amintesc de tine. Am flash-uri din trecut cu doi oameni care se iubeau nespus si pe fundal se aud rasete. Da, asta imi amintesc perfect, hohotele de ras. Mirosul noptilor de vara cand adormeam epuizati, mmm… Asta nu am cum sa uit. Incet, incet imi amintesc si diminetile de iarna, zapada alba care ne ascunde povestea de iubire. Ninsoarea care acopera urma sentimentelor tale. Tu care te ascunzi, eu care te caut, tu neobosit – mereu incantat de joaca asta absurda de-a iubirea, eu din ce in ce mai fara vlaga – mereu mai trista din cauza povestii noastre. Dar, totusi, nu imi amintesc de ce nu suntem impreuna. De ce tu ai o viata si eu am alta viata… De ce sunt paralele? De ce esti atat de departe? De ce s-au pus intre noi curcubee si nori, mari si oceane? De ce nu ai curaj? De ce nu imi dai drumul si totusi ma indepartezi? Unde esti azi cand am nevoie sa imi amintesti toate astea? Unde ai fost ieri cand te-am strigat in somn? Incerc sa imi aduc aminte de unde ai aparut si cand ai disparut. Probabil ca existi doar in imaginatia mea, altfel mi-as aminti cu siguranta mai multe…

Ra

Timp

Ce dragut ar fi daca nu ar exista timpul. Daca nu ne-ar presa timpul. Daca timpul nu ar trece atat de repede. Daca trecerea timpului nu ar fi ireversibila. Sau daca macar am putea fi stapanii timpului.

La ce bun trece timpul, daca asta este in defavoarea noastra?

(Fac o paranteza si iti spun tie ca degeaba imi lasi luna atunci cand pleci, daca iei soarele cu tine. E cam acelasi lucru. Amandoua imi lumineaza pasii, dar numai soarele ma incalzeste… Si pe acela il iei tu!! In mod egoist il iei tu :(… )

Azi m-am vazut cu cel mai vechi prieten al meu din copilarie. Am crescut impreuna. Practic ne cunoastem de cand eram de-o schioapa. Atata de mult timp a trecut, incat nu am o imagine clara a momentului de cand ne cunoastem… Oricum, tin perfect minte si azi chiar radeam amintindu-ne si intamplari de acum 15 ani, poate si mai mult. Avem in spate un trecut impreuna. Ca prieteni, ca suflete care am crescut impreuna, ne-am maturizat impreuna. Cred ca asta nu ne-o poate lua nimeni niciodata.

Cu Andrei am plecat prima data la mare fara parinti. NU, nu va imaginati ca mi-am facut de cap!! Pentru ca a fost mai sever decat mama cred. Nu ma lasa nici macar sa inot mai departe de geamandura! Ca, deh, eram in grija lui. Tot cu Andrei ma sfatuiam in problemele legate de baieti. Lui ii povesteam tot si ii ceream sfaturi. Cu el stateam pana dimineata la filme, cu el, cu Raluca si cu fratele Ralucai – Cristi, mancam impreuna dimineata si imparteam orice dulciuri faceau mamele noastre. Cu ei jucam carti toata noaptea si tot ei ma chinuiau dandu-mi cele mai traznite porunci! Cu ei faceam clatite si creveti si vara dezghetam frigiderul si toata gheata o transformam in bulgari pe care ii aruncam in cei care treceau prin fata blocului nostru! Cat puteam sa ne amuzam facand asta!!!

Azi, povestind si depanand amintiri, mi-am dat seama ca toti am crescut. Doamne, am aproape 30 de ani si nu inteleg cand a trecut atata timp. Si mai ales cum. Ce ne-a transformat in adultii care au atatea griji pe cap si care au uitat cum era in copilarie si mai apoi in adolescenta?

Timpul asta se grabeste atat de mult. Se lasa asteptat cand nu trebuie si atunci cand ne dorim sa se opreasca o ia din loc cu pasi repezi… Offf… Asta nu ar fi nimic, poate ca nu m-ar durea atat daca timpul nu ar trece prea repede atunci cand sunt in prezenta ta. Nici nu vii bine si trece timpul. Asta inseamna ca iar imi arunci in fata luna si iei soarele sa pleci. Eu ce sa fac cu luna daca mie imi place soarele? Si ce sa fac cu o lume intreaga care imi ramane daca eu sunt fericita doar langa tine?

Data viitoare am sa fortez timpul sa se opreasca. Trebuie doar sa aleg momentul. Nu ma pot decide daca sa-l opresc cand adorm lipita de tine, cand imi deschizi usa casei razand sau cand ma saruti dimineata…

Ufffaaa… Grea decizie!!!

Ra

Amintiri

Amintiri. Sunt nepretuite si nu ni le poate lua nimeni. Ceea ce avem in suflet e bine pastrat. Am cotrobait prin cufarul meu de amintiri si am gasit cateva imagini dragute.

%d bloggers like this: