Ganduri de la cititori

-guest post-

Trenul fericirii,

Suntem intr-o gara pustie si asteptam… trenul intarzie, suntem nerabdatori sa ne urcam in el, dar el nu vine, la peronul alaturat un tren isi asteapta calatorii… trenul nostru continua sa intarzie, ca tot ce este frumos, dar asteptarea merita, insa noi saturati de dezamagiri si suferinte, ne-am urca in orice tren indiferent de destinatie, deoarece nu stim cu adevarat ce ne-ar face fericiti sau ce este fericirea.

Asteptam… asteptarea devine din ce in ce mai grea, mai dureroasa, dar nu renuntam, nu trebuie sa renuntam… se vede ceva, cred ca vine trenul, suntem pregatiti sa ne urcam? Ne urcam, mergem la clasa I, deoarece asteptarile sunt mari, trenul pleaca, destinatia… nu o stim, dar ce mai conteaza, atat timp cat vom fi fericiti… timpul trece, destinatia, in continuare nu o stim… are trenul intarziere?Am ajuns la destinatie, fara sa ne dam seama, am ajuns cu mult timp in urma, cu iluzia ca tot mergem, am tot sperat, am tot visat… trenul – sosise demult… ce dezamagire.

Am asteptat atat timp, am avut atatea sperante, acum ne dam seama ca un alt tren ne-a asteptat, atat de mult, atat de aproape, ce orbi am fost… ne-am uitat in departare, dar el a fost atat de aproape…

Nu trebuie sa mai asteptam nici un tren… deoarece el ne asteapta pe noi, trebuie doar sa-l gasim… undeva, pe un peron, isi asteapta calatorii…

 

-un cititor, un trecator-

Advertisements

Provocare, part 2

“Noi cand traim??” Nu stiu daca traim. Cati dintre noi cunosc intradevar raspunsul? Cati dintre noi doresc sa cunoasca raspunsul? Eu cred, ca cea mai mare iluzie a noastra este ca timpul trece…inchid ochii, ma uit in trecut si vad strazi, bulevarde, ma uit in sus si vad, Soarele, Luna, stelele, ma uit in trecut si vad un copil care si-a creat o lume a lui ,o lume in care nu exista decat ziua pe care o traieste, o zi care se repeta continuu… deschid ochii, ma uit in prezent si vad aceleasi strazi, aceleasi bulevarde, ma uit in sus si vad acelasi Soare, aceeasi Luna, aceleasi stele, ma uit in prezent si vad ca acel copil s-a schimbat,”haina” pe care o poarta, de cand s-a nascut, a inceput sa se modifice, sa se uzeze, desi Soarele, Luna, stelele au ramas la fel…si ma intreb…cine a trecut? Eu sau timpul?

Uneori imi imagizez cum ar fi, sa ma pot intoarce in acea lume, creata de acel copil, fie pentru o clipa, fie pentru totdeauna…cu totii am fost copii,cu totii suntem, singura diferenta o face “haina”, care se uzeaza din zi in zi, pana va trebui sa renuntam la ea si sa imbracam una noua.Un lucru este cert, suntem niste trecatori…care devin amintiri.

Sunt atatea lucruri pentru care nu trebuie sa ne facem griji si tot atatea pentru care trebuie sa fim fericiti. Priveste un om, care primeste o suma mare de bani si in acelasi timp priveste un copil, care isi primeste jucaria preferata…bucuria este uriasa, ambii sunt la fel de fericiti, poate copilul mai mult, dar ce s-ar intampla daca
omul ar primii jucaria si copilul banii? Cine ar fi mai trist? Eu cred ca, copilul…

Nu apreciem nimic din jurul nostru, nu vedem ce trebuie vazut, nu auzim ce trebuie auzit, nu simtim ce trebuie simtit…ceea ce cautam este chiar in fata noastra,ma chinui zi de zi…sa deschid ochii tot mai mult…

Maine urmeaza o noua zi…aceeasi zi…

(scris de un cititor, un trecator…)

Ra

Guest Post -corinastoica.blogspot- “Dinica s-a mutat pe o stea”

Prea multi dintre artisti si oameni de soi s-au dus intr-o lume mai buna anul acesta… Prea trista si prea dureroasa este plecarea lor dintre noi… Nu putem decat sa-i pastram cu noi in suflet si sa-i cinstim cum se cuvine… Gheorghe Dinica este unul dintre ei… Dumnezeu sa iti odihneasca sufletul, Maestre!!!!

Ra

Ceea ce urmeaza este preluare de pe blogul Corinei Stoica.

LA CARCIUMA DIN CARTIER
UNDE SE CANTA SI SE BEA
VREAU ASTA SEARA SA PETREC
CU AMINTIRI DIN VIATA MEA
AM MAI FACUT CATE-O BETIE,
AM MAI IUBIT NISTE FEMEI
SI M-AM VANDUT LA GALERIE
PENTR-UN BILET DE CATIVA LEI

SUNT VAGABONDU’ VIETII MELE
CA INTR-UN FILM CU RAJCAPUR,
MATURATOR DE PRAF DE STELE
SI CUSURGIU FARA CUSUR
IAR CAND ADORM SPRE DIMINEATA
IMI REPROSEZ DE LA-NCEPUT
CA N-AM LUAT TOTUL DE LA VIATA
SI NU I-AM DAT CAT AS FI VRUT

 

AM FOST SI PRINT SI CERSETOR
UN TRADATOR, UN OM CINSTIT
NUMAI CU VIATA DE ACTOR
EU NICIODATA N-AM GLUMIT
AM MAI SI RAS DE-O NEROZIE,
AM FOST BOGAT, AM FOST FALIT
SI-N TOATA -A LUMII NEBUNIE
EU PUBLICUL MI L-AM IUBIT

“Nu imi amintesc, in afara de Laura Stoica, sa mai fi plans dupa o celebritate care s-a stins. Nu am nici cea mai mica idee ce as fi putut sa spun eu despre Gheorghe Dinica…dar aici a trebuit sa ma adun si sa scriu. Si am gasit un interviu frumos in Tango, cred ca Alice l-a facut acum doi ani. Cititi-l si voi, sa vedeti cum se iubeau.”


%d bloggers like this: