Doua cuvinte

Sunt oameni pentru care iubirea inseamna mai mult decat a spune “te iubesc” de cate ori inchizi telefonul, cand te trezesti si inainte de culcare, plus de alte cateva zeci de ori in timpul unei zile normale.

Am cunoscut un astfel de om.

Nu exista legi prin care sa se stabileasca exact daca e bine si mai ales cand si de cate ori e bine sa spunem cuvintele magice.

   La naiba, incerc sa scriu ceva de mai bine de o ora si nu imi iese nimic care sa merite fi scris. Scriu si sterg. Scriu si sterg. Scriu si sterg. 

Incep sa cred ca nu mai sunt buna de nimic. Daca nici macar nu reusesc sa scriu ceva frumos aici, e clar. S-a intamplat  fie ca a plecat cu toate cuvintele mele, fie ca niciodata nu au fost ale mele de drept…

Stiu sigur ca as putea sa traiesc o viata fara sa aud “te iubesc” daca asta inseamna sa o vad in ochii lui de fiecare data cand ma priveste. Stiu ca pot sa adorm fericita si fara sa aud “te iubesc” daca asta inseamna sa ma tina lipita de el toata noaptea si sa-i simt inima cum bate. Stiu ca pot sa ma trezesc in fiecare dimineata fara sa aud “te iubesc” daca asta inseamna sa incep ziua cu zambetul lui frumos. Stiu ca pot sa mut muntii din loc pentru el fara sa aud “te iubesc” in fiecare zi, daca asta inseamna sa-i simt sustinerea. Stiu ca pot sa spun “te iubesc” numai atunci cand trupul meu va deveni neinacapator pentru atata iubire.

Ra

Advertisements

Ody, un an impreuna

Imi doream un caine. Tin minte ca si cum a fost ieri ca am cerut parerea celor care au mai avut caini. Nu stiam ce rasa sa aleg, deoarece vroiam un caine mic (dar nu isteric, pentru ca am impresia ca cei mici sunt isterici), sa nu lase par, sa fie afectuos ca o pisica, sa fie cuminte, curat, sa nu strice prin casa, in fine… ceva ce era imposibil de gasit. Cineva mi-a sugerat sa imi cumpar un caine de plus.

Am inceput sa google-esc despre rase, despre caracterul lor, despre ingrijirea lor… Fiecare caine gasit, dintre cei care imi placeau, avea plusuri si minusuri. Ori avea nevoie de miscare zilnic (ceea ce nu era compatibil cu mine), ori era posesiv cu stapanii, ori … tot gaseam nod in papura fiecarei rase.

Am incercat sa iau un ogar de la un prieten (ador ogarii), dar a fost esec total. L-am luat seara la ora 22 si la 7 dim a doua zi eram deja in masina sa-l duc inapoi. Tot raul spre bine pentru ca a ramas la cel care initial a vrut sa-l adopte. Apoi am inceput sa iau in considerare sa adopt un caine de pe strada, inca nu incepuse nebunia asta de nedescris cu hinghierii si uciderea in masa, dar nu mi se parea corect sa iau un caine din magazin (pe care se gasea cine sa-l cumpere, oricum) in timp ce atatia se aflau fara o casa, in nesiguranta pe strazi. Am vazut unul intr-o benzinarie. Atat m-am gandit, incat a doua zi cand m-am dus sa-l iau, nu mai era. Il adoptase altcineva, era foarte frumos si a avut noroc. Apoi am vrut sa iau altul si pana m-am hotarat l-am pierdut si pe acesta. Am zis ca nu e sa fie si cand o sa-l gasesc pe acela pentru mine, o sa stiu din prima clipa.

Intr-o zi, inainte sa plec in cursa, am vazut pe fcbk un anunt denspre un caine care ratacea pe langa o statie de masina de cateva zile, parand ca isi cauta stapanii si fetele care pusesera poze si anuntul spuneau ca le e teama sa nu-l calce masina si ca parea speriat. Cred ca acela a fost momentul si acesta cainele pentru mine, deoarece in clipa aceea am scris fetelor ca il iau eu seara cand ma intorc din cursa. Cred ca am dat peste niste fete minunate si cu o prea mare dorinta de a face un bine. Nu ma cunosteau si puteam sa aberez si sa nu vin dupa caine, dar totusi ele au avut incredere, au luat cainele, l-au tinut chiar pana a doua zi. L-au deparazitat intern si extern pentru ca era plin de pureci si capuse si a abia a doua zi seara am ajuns la ele sa iau cainele.

Am gasit un caine care nu era nici pe departe frumos la prima vedere si chiar ma gandeam pe drum inspre casa ce naiba fac acum cu potaia asta, daca nu o sa imi placa, daca nu ma inteleg cu el, daca nu o sa se adapteze… Am gasit un caine foarte speriat. Cred ca primul sunet l-a scos dupa doua saptamani. Daca mergeam mai grabita prin casa, facea pe el de frica cand treceam pe langa el, la fel daca vorbeam la telefon mai tare sau scapam ceva din mana. Pur si simplu era terifiat de orice zgomot si miscare mai brusca. Dar altfel era cuminte, foarte curat, din prima zi a ramas in casa 12 ore (am avut o cursa lunga a doua zi dupa ce l-am luat) si nu a facut nimic rau in casa, iar nevoile si le-a facut cand am ajuns eu acasa si i-am dat drumul in curte.

Incet incet a inceput sa se obisnuiasca, sa isi dea seama ca de la mine nu pleaca si mie a inceput sa mi se para in fiecare zi mai frumos.

Pe 17 aprilie s-a implinit un an de cand e la mine si cred ca amandoi am castigat lozul cel mare. El are o viata (sper) fericita, frumoasa si linistita langa mine si eu am toate motivele sa ma bucur ca am gasit cainele pe care il doream si parea imposibil de gasit. Nu stiu ce imi place mai mult la el: ca e afectuos, cuminte, curat, ascultator, ca nu strica nimic, ca nu m-a suparat niciodata, ca e super inteligent, ca intelege tot ce-i spun, sau ca ma iubeste enorm… Am vazut in anul acesta cum s-a schimbat de la zi la zi, cum a capatat incredere in mine, cum a inceput sa isi apere casa si curtea, cum a invatat sa socializeze cu alti caini, cum de la zi la zi e mai jucaus si mai vesel. L-am avut cu mine la mare, la Sibiu, pe Transfagarasan, la Sighisoara, la munte, la restaurante si niciodata nu m-a dezamagit. Nu regret ca am adoptat un caine de pe strada, cred ca am luat cea mai buna decizie de pana acum. Anul trecut doctorii veterninari care l-au vazut mi-au spus ca are in jur de trei ani, asta inseamna ca anul acesta ar avea patru ani. Eu imi doresc sa traiasca cat mai multi si sa ne bucuram unul de altul cat se poate de mult.

IMG_7848

IMG_0247

IMG_8209

 

Daca e ceva ce va pot spune si voua, atunci va spun ADOPTATI! ADOPTATI! ADOPTATI! Salvati o viata si primiti inapoi fericire cat pentru zece vieti!!!

Noapte buna,

RaIMG_3934

 

 

2013 in review

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2013 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

The Louvre Museum has 8.5 million visitors per year. This blog was viewed about 75,000 times in 2013. If it were an exhibit at the Louvre Museum, it would take about 3 days for that many people to see it.

Click here to see the complete report.

2013

Se termina un an care mi-a adus multe satisfactii, dar si multe incercari grele. Un an care m-a facut fericita, dar m-a si pus la pamant cu inima franta de cateva ori. Un an in care am pierdut prieteni, dar am si castigat altii mai buni. Un an in care am facut mult bine, dar nicidecum atat incat sa spun ca e indeajuns. 2013 a fost un an al sacrificiilor, al luptelor, al compromisurilor de tot felul. In ciuda a tot ceea ce mi-a adus bun si frumos, a tot ceea ce am realizat si construit – tot imi doresc sa se termine repede si sa lase loc unui an mai bun. Am invatat multe in 2013, am scris putin si am trait mai mult. Am iubit mai mult si mai frumos, am vazut cu alti ochii ceea ce pana mai ieri mi se parea urat si apasator. Acum stiu ca atrag ceea ce gandesc, ca problemele de orice fel vin si se duc si sunt neimportante atat timp cat esti sanatos si ai putere sa muncesti. Ca oamenii din jur au fiecare scopul lor in viata ta si nu sunt toti facuti ca sa si stea. Unii vin si pleaca, altii stau mai mult si altii mai putin, dar fiecare dintre ei lasa in urma ceva care te schimba. Am aflat in 2013 ca nimic nu este sigur. Ca pana nu vezi, nu atingi si nu simti, nu inseamna ca e real si e al tau. Ca nimic defapt nu iti apartine, ca nu esti stapan nici macar  pe gandurile si actiunile tale, d’apai pe ale celor de langa tine. Ca Universul, Karma sau o Divinitate superioara ti-a pregatit tot inainte ca tu sa ai habar macar de ceea ce urmeaza sa ti se intample sau sa faci. Am invatat sa nu mai mor incet de dor. Sa nu mai astept, ci sa actionez. E simplu – vrei ceva? Actioneaza! Totul e posibil, nimic nu e imposibil atat timp cat vrei si incerci. Nu spun ca e usor. Spun ca e realizabil atat timp cat incerci. Acum stiu ca fericirea inseamna atat un pahar de apa rece cand esti insetat, cat si un pahar de vin vechi atunci cand te rasfeti. Fericirea mea nu e nicodata aceeasi cu a ta, dar si fericirea ta nu va fi niciodata aceeasi cu a mea. Pentru ca suntem diferiti. Pana si asta ma face fericita. 2013 mi-a adus ceea ce acum cativa ani nici nu credeam ca e realizabil, dar in acelasi timp m-a impovarat cu experiente pe care nu le-am cerut sub nici o forma. 

Inchei un an minunat, dar deloc usor si astept altul mai frumos, mai plin de realizari, mai bun si mai linistit. De ce nu mai usor si mai relaxat?

2014 sunt pregatita ;). Te astept!

Va doresc tuturor un an nou minunat si fericire din plin!

Picture 18

Ra

In toiul noptii

Ce sentiment ciudat sa ma trezesc in muzica ploii dupa atata timp de seceta…

Cainele s-a cuibarit langa mine, m-a facut sa rad pentru ca si mie imi este la fel de frica de tunete si fulgere.

Sper ca am inchis geamul la masina.

imi vine sa ies si sa alerg desculta prin ploaie. Atat sunt de bucuroasa ca ploua. Iubesc sunetul lasat de caderea picaturilor.

Se doarme atat de bine cand ploua si totusi acum vreau sa stau treaza si sa ascult ploaia in tihna!!!

Ra

image

Bunica

Azi e ziua bunicii mele! Draga de ea, e inca atat de vioaie si puternica!!
Sper sa traiasca inca 86 de ani si sa ne bucuram de ea mereu la fel.
Maine merg la ea sa petrecem!!
La multi ani, mamaie!!!

20130719-222038.jpg

Ra

Catelus cu casa noua

Asa cum am spus, am fost cu catelul la dr. L-am deparazitat intern si extern, i-am facut vaccin polivanet si antirabic, i-am facut carnet de sanatate si i-am oferit o infatisare noua pentru ca l-am tuns si l-am facut ca nou!
Am o promisiune de adoptie de la un prieten si abia astept sa-l vad la casa noua!!

Asa arata acum:

20130718-144720.jpg

Doarme la mine la usa, i-am asezat si o paturica pe jos:

20130718-144812.jpg

Are si zgrda rosie la gat, sa nu fie deochiat ;)!

Ra

Previous Older Entries

%d bloggers like this: