Nu (mai) pot sau pot?

Sunt obosita. Aseara, dupa ce am aterizat, vroiam doar sa ajung acasa si sa inchid ochii ca sa uit. Sa ma detasez putin de durerea care a pus stapanire pe mine de cateva zile. Nu a fost sa fie. Nici nu am inchis ochii si nici nu am reusit sa uit. Pentru ca durerea cand vine, sta acolo ca nesimtita si pleaca foarte greu, la fel cum fac toti musafirii nepoftiti. Ba chiar a devenit mai apasatoare in timpul noptii. 

Azi, la fel. Cu toate ca, asa cum i-am spus si lui, nu fac nimic mai mult si nici mai putin din ce ar face orice femeie in pielea mea, mi se pare ca nu fac nimic, ma simt oarecum inutila in fata vietii si imi vine sa iau destinul unora la tranta, poate-poate reusesc sa (mai) schimb ceva. 

Ieri, am ajuns acasa si primul lucru pe care l-am facut inainte sa imi schimb hainele, a fost sa beau un pahar intreg de Aperol. Doua parti sampanie, o parte aperol si una apa minerala. Cu gheata multa. Am stat apoi in bucatarie, la lumina hotei cu inca un pahar in fata, pe care nu am mai reusit sa-l termin.  Am stat asa si m-am uitat in gol, incercand sa-mi golesc mintea. Azi am ajuns acasa si am mancat un pachet de biscuiti cu unt si gem. Gem de prune facut de mine. Nu imi era foame, vroiam mai mult sa rontai ceva, sa imi dau de lucru ca sa treaca timpul mai repede pana miercuri, cand sper sa ma linistesc putin. M-am tot intrebat de ce se intampla chestii care ne schimba viata. De ce unii pleaca prea repede si mult prea brusc dintre noi? De ce nu putem sa alegem cand si mai ales de cine sa ne indragostim? De ce existenta noastra este conditionata de bani din prima pana in ultima zi? De ce casatoria e pe viata? De ce nu facem contracte pe perioada determinata, astfel incat sa ne fie usor sa plecam cand nu mai vrem sa prelungim intelegerea?  Cred ca am mancat prea mult unt, totusi. 

Probabil ca sunt puternica, imi dau seama de acest lucru pentru ca zilele acestea nu am varsat o lacrima. Stiindu-ma usor impresionabila si o plangacioasa incurabila (plang din orice, de bucurie, de tristete, de teama, de mila, de dor) m-am descurcat bine, zic eu, reusind sa nu ma pierd si incercand sa fiu suport si nu povara, desi e atat de greu sa vezi persoana cea mai draga tie in acest moment, trecand prin clipe de cosmar…

Insa sunt obosita. Nu inteleg exact daca nu (mai) pot sau pot sa merg inainte. Sper ca atunci cand o sa cad, sa fie cineva acolo care sa ma prinda, sa imi intinda o saltea sa cad pe moale, sa imi dea o suvita de par la o parte si sa imi spuna soptit ca o sa fie bine.

Nu imi pot explica ce simt acum. Nu m-au ajutat ieri doua pahare de Aperol, nici azi un pachet de biscuiti cu atat unt si probabil ca nici dieta mea de Master Cleanser pe care o incep maine, nu ma va ajuta sa imi dau seama ce ma atrage mai ceva ca un magnet in povestea aceasta in care placerea merge de mana cu durerea…

Dupa trei zile zburate in acelasi loc, azi aratam ca in poza urmatoare. A Zombie flight attendant. 

Picture 35

Va doresc sanatate! Imi dau seama ca asta e ceea ce conteaza si nimic altceva. Durerea, ca si placerea, ura si iubirea, saracia si bogatia – toate vin si pleaca si le putem face fata doar daca suntem sanatosi.

Sper sa ai un somn linistit, dragul meu.

Ra

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: