Tefillin

Azi mi s-a intamplat una dintre cele mai ciudate chestii, de cand zbor!!!

Aseara am dormit la Oradea, azi dimineata am intors cursa de 6 am, dupa care, la ora 8.55 am decolat catre Sofia. Totul normal, nimic iesit din comun. La intoarcere de la Sofia am avut la clasa business, un pasager cu care mai zburasem (tot la Sofia, probabil ca l-am dus si coincidenta a facut sa-l si intorc azi) si de cand a urcat in avion m-a recunoscut si a inceput sa vorbeasca cu mine. Pasagerul, de nationalitate – evreu, probabil ceva mai credincios decat alti evrei pe care i-am intalnit sau cu care am zburat vreodata. Acum am aflat ca cei care poarta kipa (caciulita aceea negra pe varful capului) sunt jew level 1 si merge asa pana se ajunge la jew level 10, pentru cei mai religiosi dintre ei, cum ar fi cei care se imbraca in negru si poarta si kipa. Sper sa nu gresesc si sa dau informatii eronate, este doar ce am inteles eu din ce m-am interesat.

Bun, se imbarca pasagerul, glumim putin, numar pasagerii, confirm cu sefa de cabina, inchidem usa, facem anunturile, fac demonstratia, pregatim cabina si asteptam sa incepem rulajul pentru decolare. Pasagerul cu pricina, isi scoate o gentuta, ca sa-i zic asa, din catifea albastra, frumos inscriptionata cu auriu si inainte de a umbla in ea, isi sufleca o maneca pana sus (mana stanga) si apoi scoate din gentuta ceva.

Ceva care avea niste patrate de piele, niste curele de piele si aratau tare ciudat. Initial, cand am vazut ca si-a suflecat maneca si ca scoate ceva din geanta, m-am gandit ca probabil urmeaza sa isi faca o injectie cu insulina, pentru ca am mai vazut asa ceva, insa mereu s-au dus in toaleta sa o faca, niciodata in mijlocul celorlalti pasageri. Numai ca fiecare om cu obiceiurile lui, asa ca nu ma asteptam decat sa se injecteze. Deja cei din jur se uitau care-mai-de-care-mai-ciudat si fiecare se astepta la ce e mai rau, judecand dupa chipurile lor. Pasagerul a inceput sa isi infasoare curelele de piele pe brat, de sus pana jos, fixandu-si un patrat pe brat si unul pe frunte, arata din ce in ce mai dubios, se strangea foarte tare, si-a infasurat curelele pe tot bratul, pe degete si cu ochii inchisi se ruga in limba lui, in soapta.

Nu stiam ce sa fac, m-am blocat cateva clipe, pasagerii se uitau la mine, eu ma uitam la domnul infasurat in piele si pierdut in rugaciuni. Sa-l deranjez, sa nu-l deranjez, cum sa fac? In prima clipa in care a deschis ochii, l-am intrebat : “are you ok, Sir?” si zambind mi-a spus ca e bine, se roaga si apoi imi explica despre ce este vorba. 

In sufletul meu am fost linistita pentru ca imi era greu sa cred ca urma sa faca ceva rau, asa cum au gandit majoritatea, imaginandu-si ca urmeaza sa detoneze o bomba sau ceva de genul. Ba chiar, pasagerul insusi, mi-a povestit ca la o cursa cu o companie elvetiana au crezut ca are o bomba cand s-a infasurat in curelele de piele si si-a montat patratelele pe cap si pe brat. Nu i-am mai spus ca din privirile pasagerilor, acelasi lucru au crezut si cei din avion…

Asa ca, ma gandesc ca scurta mea povestioara va poate ajuta pe aceia dintre voi, care va veti confrunta cu aceasta intamplare, in avion sau in alta parte. Nu va speriati, nu va panicati. Pasagerul mi-a povestit ca aceea este Tefillin (cunoscut si sub numele de Phylacteries) si evreii religiosi o folosesc la rugaciunea de dimineata (asa se explica de ce la dus, catre Sofia, nu o folosise, pentru ca era o cursa dupa-amiaza) in zilele saptamanii, mai putin Sambata. Barbatii o primesc si incep sa o foloseasca de la varsta de 13 ani. 

Mai multe, puteti citi daca aveti rabdare, aici. Deasemeni, am gasit un site unde arata si niste filmulete in care explica cum se poarta acest Tefillin si cred ca merita sa-i dati atentie, mi se pare foarte interesant si impresionant in acelasi timp. Click  pentru a fi directionati catre articolul explicativ, insotit de filmulete.

Una peste alta, am mai invatat ceva si sper ca acum si voi stiti ceva in plus ;). 

Zboruri fara incidente, va doresc!

Ra

 

 

Advertisements

1 Comment (+add yours?)

  1. Trackback: Interviu cu o însoţitoare de bord (si bloggeriţă!)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: