Provocare

Provocare:

In viata ne dorim sa alegem oameni, momente, care sa ne faca fericiti… sa ne trezeasca sentimente de fericire,de implinire, … dar oare putem intelege intr-adevar aceste sentimente? Ma intreb, la ce se rezuma aceste trairi? De asemenea ma intreb, cine sunt acesti oameni la care renuntam atat de usor? Uneori am sentimentul ca acel om care nu face parte din “selectia” mea, undeva ,candva, l-am mai intalnit…dar oare atunci l-am ales eu sau m-a respins el? Am atat de multe intrebari…si atat de putine raspunsuri…
Un sentiment interesant atunci cand zbori, este ca toata aceasta lume pare atat de mica, de neinsemnata, iar tu pari un simplu observator, deasupra tuturor…dar atunci cand aterizezi, cred ca singurul sentiment cu care ramai este acela ca, aceasta lume ramane la fel de mica si neinsemnata, iar tu devii un lucru mic, neinsemnat…eu nu am mai zburat de aproape un an…ce mic si neinsemnat ma simt.

Aceasta este provocarea pe care am primit-o sub forma de comentariu la unul dintre posturile mele. Sa spunem ca stiu de la cine vine si mai ales care este scopul acestui comentariu. Sa spunem si ca imi place foarte mult ce a scris si ca am sa-l provoc eu (este un EL) sa scrie ca invitat la mine pe blog, despre ce vrea el. Sa spunem ca va raspunde afirmativ invitatiei mele si ca ne va uimi cu vorbele sale.

Pana atunci am sa-i raspund ca reintoarcerea pe pamant, dupa un zbor mai lung sau chiar si unul mai scurt, nu te face sa simti ca lumea e mica si neinsemnata. Din contra, uneori atat de mult tanjesti dupa pamant cand esti acolo sus – printre nori – incat la intoarcere nu faci decat sa apreciezi fiecare pas pe care il faci aici jos. Ca multi dintre noi, cei care facem din zbor un mod de viata, ramanem cu privirea catre cer, cu capul in nori – desi cu picioarele pe pamant, este alta poveste. Ca ne simtitm invingatori la capatul fiecarui zbor, este o alta poveste…

Iar despre faptul ca in viata toti ne dorim oameni si momente care sa ne faca fericiti, parerea mea e ca cu cat vom avea asteptari mai amri, cu atat vom fi dezamagiti mai mult. Ce-ar fi ca nimeni sa nu mai ceara, sa nu mai astepte, sa nu isi mai doreasca anumite trairi, anumite sentimente de la anumiti oameni? Poate ca am aprecia ceea ce ni se ofera, ceea ce avem si nu am mai plange nefericiti dupa ceea ce nu putem avea… Si nu putem trai…

In aparenta cu totii stim teorie, dar in esenta nu o aplicam niciunul dintre noi… Toti renuntam la ceva sau cineva pe care la un moment dat l-am iubit, despre care am spus ca nu ne vom desparti niciodata. Obiectele se uzeaza si incet nu ne mai sunt folositoare si oamenii, ca si sentimentele – imbatranesc si atunci ne indreptam atentia catre altele mai noi si mai frumoase, care ni se par mai atragatoare si mai interesante. Pentru ca ne plac provocarile, ne place ceea ce nu putem avea si mai ales ceea ce ne este refuzat…

La fel ca si tine, am o multime de intrebari fara raspunsuri si o alta multime de raspunsuri care nu ma ajuta sau nu ma satisfac. As vrea sa cunosc viitorul, sa stiu ce ma asteapta si mai ales cand si cum se vor intampla anumite evenimente in viata mea. Sa stiu de la inceput sa nu mai pierd timp cu oameni care sunt doar trecatori prin viata mea, sa nu mai investesc sentimente care nu aduc nimic (bun) inapoi si in general sa stiu ce se afla in spatele fiecarui pas pe care il fac, a fiecarei umbre pe langa care trec si a fiecarui suflet pe care il ating…

Pana atunci ne cufundam intr-un prezent care de cele mai multe ori nu ne multumeste, sperand intr-un viitor mai bun si regretand un trecut intunecat… Noi cand traim??

Ra


 

 



 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: