Ultimul Barbat American

“Povestea lui Eustace Conway este povestea progresului omului pe continentul nord american. La inceput omul a dormit pe jos si s-a imbracat cu blanuri. A facut focul din bete si a mancat ce putea vana si culege. Cand ii era foame arunca cu pietre in pasari, sageta iepuri si sapa in pamant dupa radacini, asa a supravietuit. Impletea cosuri de nuiele din copacii de pe teritoriul sau. Era nomad; mergea pe jos. Apoi s-a mutat intr-un cort si a devenit vanator mai sofisticat. A facut focul folosind cremene si fier. Cand a stapanit acest mestesug, a folosit chibriturile. A inceput sa poarte lana. S-a mutat din tepee intr-o coliba de lemn. A devenit agricultor, defrisand pamantul si cultivand o gradina. A strans animale domestice. Si-a taiat poteci prin padure, care su devenit carari, iar apoi drumuri. A imbunatatit drumurile facand poduri. S-a imbracat cu panza de dril. A fost mai intai indian, apoi explorator, apoi pionier. Si-a construit singur o cabana si a devenit  un adevarat colonist. […]
Dupa ce epuizezi afacerile, politica, chefurile si asa mai departe – dupa ce realizezi ca nimic din toate astea nu te satisface pana la capat sau se termina mereu – ce ramane? Ramane natura. […] Cand mintea este obosita sau sufletul nelinistit, sa iesim in padure si sa ne umplem plamanii cu aerul spalat de ploaie si curatat de soare, si inimile noastre cu frumusetea copacilor, florilor […].”


Cred ca fiecare dintre barbati ar trebui sa aiba macar o farama din taria si caracterul lui Eustace Conway. Din hotararea, curajul, priceperea, disciplina, determinarea, stiinta, intelepciunea, devotamentul si increderea lui. Poate si din tirania lui…

Am primit cartea aceasta cadou de la o colega, sefa de cabina, pe care o ador si din pacate am foarte rar ocazia sa zbor cu ea. Nu stiu daca imi citeste blogul, dar daca o face, as vrea sa-i multumesc din tot sufletul pentru una dintre cele mai interesante carti pe care am cititi-o vreodata.

De fapt, deja am citit-o a doua oara, atat de mult mi-a placut. Si cu siguranta, am sa o mai recitesc peste cativa ani.

Nu este cuvant din aceasta carte care sa nu ma fi impresionat atat de mult incat sa ma puna pe ganduri si sa ma intreb daca nu cumva noi oamenii suntem nebuni de-a binelea? Mai intai am distrus salbaticia si ne-am civilizat si apoi am vrut salbaticia inapoi si am inceput sa protejam natura pana la extrem. M-am intrebat daca as putea sa traiesc in ritmul si in stilul lui Eustace Conway. Daca as putea face o calatorie calare intocmai cum a facut el? Daca as putea invata mestesugurile amerindienilor si daca as fi rezistat in tabara de la Turtle Island a lui Eustace… Cu siguranta raspunsul este Nu hotarat, nu am taria si determinarea lui, nu sunt atat de puternica… Desi el a spus fiecarui om in parte pe care l-a intalnit ca poate. “Poti” – spunea el fiecaruia, insa nimeni nu a tinut pasul cu acest exemplar rar de barbat, ultimul barbat american…

Nu este o carte siropoasa, nici macar de dragoste, este o carte de aventura despre un Om al destinului, despre un mod de viata in perfecta armonie cu natura… Despre o calatorie. In timp daca vreti. Despre indarjire si vointa.

Cine va citi cartea si ma cunoaste isi va da seama si ce parte a cartii am iubit si recitit cel mai mult. Partea in care Eustace face calatoria in America calare. Cea in care povesteste despre caii lui, despre relatia cu cel mai bun armasar al sau si despre cum a fost nevoit sa-l omoare… Cat am plans cand  Hobo a murit imbratisat de Eustace…

“Texasul a fost o bucurie pentru Eustace, pentru ca acolo si-a cumparat calul cel mai bun din viata sa – dragul sau Hobo. Hobo era facut pentru drum. Hobo avea s adevina o legenda, cel mai rapid, mai inteligent si mai credincios cal pe care l-a avut Eustace vreodata. […] Eustace s-a urcat in sa si i-a zis: “hai, baiete”. Intr-o nanosecunda ametitoare, dintr-un cal care pasea multumit pe camp, s-a transformat intr-un cal care galopa cu o viteza formidabila. Lui Eustace i-a zburat palaria de pe cap si abea se mai tinea in scari. […] Eustace si acest cal specatculos au avut cea mai uimitoare relati, chiar din prima zi. Dupa cum spunea si Eustace: “tot ce aveam de facut era sa gandesc si, la fel d erepede pe cat imi formulam gandul, Hobo actiona”. Hobo avea o blandete care-i intrecea pana si viteza. […] Si apoi, intr-o zi, la multe luni dupa ce terminasera excursia celor trei Long Riders, Eustace a hotarat ca el si Hobo au castigat dreptul de a face o excursie d eplacere, asa cum se facea pe vremuri. Asa ca au fugit de stressul si de  zarva de la Turtle Island si au pornit pe munte. S-au catarat si s-au tot catarat pana la o pajiste inalta, unde, isi aduce aminte Eustace, a dat drumul la capastru, si-a intins bratele si l-a lasat pe Hobo sa galopeze dupa voia inimii, doar pentru placerea de a alerga in aerul inalt si luminos. S-au intors acasa in liniste si fericiti. Dar cand aproape ca zareau hambarul, Hobo s-a impiedicat. S-a impiedicat d eo pietricica. Nici nu poti sa spui ca a fost un accident, atat era de lipsit de importanta. Calul acesta frumos care traversase continentul fara sa se raneasca si fara sa se planga, care ar fi putut sa escaladeze toate stancile si pantele Apalasilor fara sa ezite o clipa si care reactionase intotdeauna inteligent si rapid la cele mai slab rostite comenzi, s-a poticnit de o piatra ordinara. Hobo a facut un pas mic si ciudat si si-a rupt piciorul, iar femurul s-a rupt aproape in doua. “Nu” – a zis Eustace, sarind de pe cal. “Nu, te rog, nu…” […] Eustace trebuia sa-si impuste prietenul. Dupa ce trecusera prin atatea impreuna, s ai se intample asta intr-o dupa amiaza, acasa, cand erau aproape langa hambar… Eustace si-a luat arma de vanatoare si s-a intors la cal. Hobo statea acolo, ca si inainte, uitandu-se la piciorul sau si apoi la Eustace, incercand sa inteleaga ceva. “Imi pare rau, Hobo, i-a spus Eustace, te iubesc atat de mult. Si apoi l-a impuscat pe Hobo in cap.  Calul a ingenuncheat pe pamant, iar Eustace s-a prabusit odata cu el, suspinand. S-a agatat de gatul lui Hobo, in timp ce calul murea, si-i vorbea despre toate momentele frumoase pe care le petrecusera impreuna si despre cat de curajos fusese intotdeauna, multumindu-i. Cum se putuse intampla asa ceva? Erau la numai cativa pasi de hambar…”

Cititi povestea lui Eustace Conway…

Ra

Advertisements

2 Comments (+add yours?)

  1. Corinas
    Feb 16, 2011 @ 14:55:38

    Ra, eu am citit-o mai demult si nu mi-a prea placut. In afara de faptul ca Gilbert are un stil bine pus la punct, cartea nu m-a atins acolo unde trebuia… Am inceput-o cu mare entuziasm (veneam dupa Eat Pray Love) si am incheiat-o nici macar cu dezamagire, ci cu o stare neutra, care cred ca e mai grava decat dezamagirea.
    Dar stii cum e, cati cititori, atatea carti…

    Reply

    • Ra
      Feb 16, 2011 @ 19:59:15

      Bine, eu acum sunt si in perioada mea de negare a tot ceea ce traiesc si de cautare a unui nou mod de viata si treaba cu Turtle Island m-a fascinat. Probabil ca daca ar fi fost in Romania, eram (pt cateva zile, ca mai mult nu rezistam) ucenica lui p’acolo. Mie mi-a placut mult cartea, mi-a placut orice descriere, orice intamplare, orice emotie despre care scrie autoarea. Dar, vezi, nu suntem toti la fel, ceea ce e bine ca astfel invatam si aflam unii de la altii. Pups.

      Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: