“De-aicea, de pe patul de spital / Pe care mă găsesc de vreme lungă, Consider că e-un gest profund moral / Cuv‰ntul meu la voi să mai ajungă. Mă monitorizează paznici minimi / Din maxima profesorului grijă, ën jurul obositei mele inimi / Să nu mă mai ajungă nicio schijă. Aud o ambulanţă revenind / Cu cine ştie ce bolnav aicea, Alarma mi se pare un colind / Cu care se tratează cicatricea. Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei / Păziţi-vă şi inima, şi g‰ndul, De nu doriţi să vină anii grei / Spitalul de Urgenţă implor‰ndu-l. Eu vă salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se ştie, Recunosc‰nd că patul de spital / Nu-i o alarmă, ci o garanţie. Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani / Eu ”nsumi sunt mai omenos ”n toate, Dă-mi, Doamne, viaţă, ”ncă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!”.
Adrian Paunescu, 31 octombrie

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: