Easter 2010

Ce am facut zilele acestea? Vineri am avut parte de o dupa amiaza linistita si de o zi frumoasa in general. Am primit anticipat si un cadou pentru ziua mea – superb, ca si dupa amiaza de vineri. Vineri a insemnat sa mananc la pranz la un restaurant indian despre care va voi scrie in curand, a insemnat liniste, muzica buna, miros de tigare de foi, flori, soare, amorteala, visare…

Sambata…, sambata a fost altceva. In afara de faptul ca a fost ziua in care am implinit 29 de ani (wow, ce mare sunt!), a fost ziua in care am gatit unul dintre deserturile mele preferate, cel pe care il iubesc, poate, cel mai mult. In fiecare an de Paste, de vreo 6 ani, pregatesc Pastiera Napoletana pentru mine si pentru cei dragi. Este o prajitura napoletana, specifica sarbatorii Pastelui in zona Campagna. Este un desert care nu lipseste de pe mesele napoletanilor in aceasta perioada.

Ca povestioara haioasa se spune ca Maria Teresa a Austriei, sotia lui Ferdinand al II-lea – numita de soldati “Regina care nu zambeste niciodata”, la insistentele sotului gusta din aceasta prajitura si datorita gustului desavarsit, nu se poate abtine sa nu zambeasca de placere. Regele atunci a exclamat: “era nevoie de pastiera napoletana ca sa o fac pe sotia mea sa zambeasca, acum va trebui sa astept Pastele urmator ca sa-i mai smulg un zambet!”.

In vremurile vechi, pastiera era considerata un simbol al primaverii si era nelipsita de la festivlurile pagane care sarbatoreau intoarcerea acestui frumos anotimp.

Pastiera, varianta in care se pregateste in zilele noastre, a fost inventata la o manastire napoletana veche, cu mult timp in urma. O calugarita necunoscuta a dorit sa imbine gusturi si arome ca un simbol dulce al Invierii. Si a reusit sa combine gustul florilor de portocala din gradina manastirii cu branza alba (ricotta), graul crescut in pamantul brun al manastirii, oul – simbol al vietii noi si apa de la o mie de flori – simbol al primaverii. Se spune ca maicutele de la aceasta manastire napoletana San Gregorio Armeno au fost maestre renumite si cu ocazia sarbatoririi Pastelui, gateau aceasta prajitura in numar mare pentru mesele burgheziei bogate si a resedintelor aristrocratice.

Orice gospodina napoletana doc (autentica) se auto-intituleaza detinatoarea celei mai bune retete de pastiera. Sunt mandra ca am invatat sa prepar acest desert sublim de la signora Pompea Maresca si sper ca napoletana din mine este detinatoarea celei mai bune retete de pastiera. Inca nu ma ridic la nivelul Pompeei, dar stiu cu siguranta, ca invatandu-ma sa gatesc ca ea – secretele bucatariei traditionale napoletane sunt bine pastrate si vor fi daruite cu grija cand va veni timpul. Pentru ca iubesc si respect cultura si traditia napoletana si stiu ca undeva, in sufletul meu sunt o napoletana doc.

Pastiera este pregatita de joi sau de vineri, inainte de Paste, pentru a da timp tuturor aromelor sa se imbine intr-un gust unic si inconfundabil.

Am sa va arat cateva poze din timpul jocului meu amoros cu pastiera napoletana, dar imi permit sa nu postez reteta… Inca!

Pe de alta parte, legenda spune ca sirena Partenope, incantata de frumusetea golfului dintre Posillipo si Vezuviu – si-a fixat acolo resedinta. In fiecare primavara, frumoasa sirena iesea din apa sa salute oamenii care fericiti locuiau in acea zona, rasfatandu-i cu cantece de dragoste si bucurie.

Intr-o zi, vocea ei a fost atat de suava si melodiasa, incat toti locuitorii au ramas fascinati de cantecul sirenei. Emotionati de cantecul pe care sirena l-a daruit lor in acea primavara, au decis sa-i ofere si ei un dar. Cel mai pretios dar pe care il puteau oferi ei. Sapte dintre cele mai frumoase fecioare ale satelor din jurul golfului, au fost desemnate sa ofere daruri sirenei. I-au daruit: faina – forta si bogatia, ricotta in omagiu de la pastori si oile lor, oua – simbol al vietii care intotdeauna se reinnoieste, graul tanar – fiert in lapte – in dar de la natura, apa de flori de portocala – pentru a imbata simturile, condimente ca vanilia si alte arome – simbol al popoarelor cel mai indepartate si zaharul ca sa exprime dulceata cantecului sirenei pe cer si pe pamant.

Sirena, fericita ca a primit atatea daruri, face cadou la randul ei – o parte din fiecare – ca simbol al recunostiintei ei – zeilor. Acestia, in semn de multumire fata de sirena si de localnicii atat de darnici – au unit cu arta divina toate ingredinetele transformandu-le in prima Pastiera Napoletana. Prajitura care depasea cu dulceata ei si prin arome, cantecul sirenei Partenope.


Cam asta e cu pastierele, am facut patru ieri si ar cam trebui sa mai fac inca doua. Andreea a spus ca anul acesta au fost mai bune ca niciodata si asta nu poate decat sa ma faca fericita. Pompea mi-a spus “figlia mea, song’ contenta” si faptul ca i-am auzit vocea calda, plina de afectiune fata de mine, m-a linistit pentru inca o mie de ani, dar mi-a rascolit toate amintirile si mi-a deschis o rana adanca: aceea de a imi fi atat de dor de ea… Sper sa o revad curand si sa-i multumesc indeajuns pentru tot ceea ce m-a invatat.

Ra


Advertisements

2 Comments (+add yours?)

  1. Corinas
    Apr 05, 2010 @ 12:07:10

    Foarte artistic arata masa ta de Pasti! Cristos a inviat! Felicitari pentru pastiera, interesanta povestea. Sper ca ai petrecut bine 🙂

    Reply

    • Ra
      Apr 06, 2010 @ 10:25:05

      Mersi, Corina – da, cu Pastele nu am aceeasi problema pe care o am cu Craciunul. Poate si pentru ca, vb italianului: “Natale con i tuoi, Pasqua con chi vuoi”… cine stie? Dar sa spunem ca am avut zile ok. Sper ca si tu.

      Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: