Am fost “acasa”…

Da, aseara am fost in acel loc pe care eu il numesc “ACASA”… Am inchis ochii si am intrat tremurand in apartamentul de care ma simt legata cu fire invizibile prin care trec nenumarate amintiri… Cumva nu s-a schimbat nimic… O zugraveala si cateva imbunatatiri in baie nu au reusit sa rupa nici unul dintre firele care ma leaga de aceea casa… In rest toate erau la locul lor… Cateva maruntisuri ramase acolo de atatia ani, au reusit sa supravietuiasca unei renovari totale… Suportul meu de lumanari in forma de floare, margareta mea roz intr-un colt al oglinzii din baie, farfuria mea din bambus pe care stau aruncate un amalgam de lucruri, suportul meu de pixuri care inca avea pixurile mele colorate – mov, roz, blue… Tablourile lui Miro erau  inversate, cel pe fond galben era acum atarnat deasupra patului si cel pe fond albastru era deasupra canapelei… Celalalt Miro era la locul lui, in hol. Masuta mea, masa cu scaunele (cat am incercat sa te conving ca avem nevoie de o masa cu scaune in living), mica combina cu aspect futurist era la locul ei pe comoda cu televizorul… Perdelele pe care le-am ales cu atata drag erau spalate si aratau ca atunci cand le-am cumparat eu… Si cheia, cheia de la apartament era la fel de stramba. Stramba de la cate a suferit atunci cand ne certam si o aruncam nervosi, tu sau eu ;)…

Cand am parcat masina si am traversat strada ca sa intru in bloc, inima mi-a luat-o razna… Ochii inotau in lacrimi, lacrimi de emotie, emotia revederii unui loc atat de drag… Dupa atat de mult timp… Au trecut ani, e mult de cand nu am avut curaj sa ma apropii de acest loc, de cand nu am curaj sa fac o plimbare pe aceasta strada, de cand nu am curaj sa ma gandesc la aceasta casa… si aseara mi-am invins teama si am fost sa vad locul de care ma leaga (inca) atatea amintiri…

A fost, poate, una dintre cele mai puternice emotii pe care am trait-o pana acum vreodata. Sa-mi trec mana bland peste atatea lucruri care au fost ale mele, pe care inca le consider ale mele, sa mangai ca vrajita obiecte din trecut… Sa simt gustul sarat al lacrimilor care imi ajungeau pe buze… Sa plec iar de acolo nestiind cand voi mai reveni…

Sa deschid ochii si sa ma intreb daca am visat…

Ra

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: