Aproape tacere…

Sambata, 27 iunie, 2009… Ziua in care un bun prieten a implinit 38 de ani si eu am uitat!!! La multi ani Adi!! Imi pare rau, e primul an de cand ne cunoastem si eu nu iti fac urarea la miezul noptii!! Oare ma vei ierta vreodata?? Sper din tot sufletul…

Azi in afara de faptul ca am uitat (si e de neiertat) de ziua unui om extraordinar din viata mea, am avut parte de intamplari frumoase. Cea mai frumoasa este prezenta in viata mea a singurei persoane langa care mi-as dori sa imbatranesc… Bine, usor razand, spun ca ne indreptam amandoi spre a imbatrani impreuna. Dar separat, totusi… Important este ca de ani multi, cu un singur zambet de al lui reuseste sa imi sarute sufletul..!! Si asta ma face fericita!! Ca de fiecare data mi-a multumit la sfarsitul intalnirii… E aproape o viata de cand ne iubim!! E uimitor si foarte placut ca o dragoste sa dureze atat de mult. Pentru ca ceea ce traim noi este cea mai pura forma de dragoste. Neconditionata de nimic. Nu este dragostea parintilor pt copiii, nici a fiilor pt parinti, nu este dragostea interesata pt ca nu mi-a cumparat “nici macar o guma de mestecat din vreun duty free vreodata”/ nu seamana cu dragostea unui barbat pt sotia lui si nici cu dragostea unui sot pt amanta.. Este pur si simplu un sentiment pur intre doua persoane care intr-o clipa se bucura si se iubesc razand pt bucuria revederii, in clipa urmatoare se abandoneaza intr-o imbratisare (si uneori se bucura in tacere de acest moment atat de placut, iar alteori rad/ vorbesc/ comenteaza si isi povestesc milioane de intamplari petrecute in clipele de departare) si pana sa isi dea seama ce se intampla… Deja se surprind asteptand cu nerabdare urmatoarea intalnire…!!! “Vorbim despre ce a fost, dar nu avem curajul sa anticipam ce va fi” (Floriana Jucan). Pacat ca alegem de multe ori gresit in viata… Dureros este sa traiesti in fiecare zi vazand si iubind ceea ce ai refuzat o data… Mai rau e ca exista sentimente si de partea cealalta a zidului… Pentru ca da, intre noi e un zid acum… Uneori petrec ore in sir incercand sa gasesc solutia distrugerii acestui zid… Apoi imi dau seama ca ar fi inutil… <Daca el e atat de solid si nu se darama singur..> / <Daca totusi as reusi sa-l daram, nu ar ramane imprastiate pe jos bucati mari din zid?> Ma intreb pana chiar si daca asta imi doresc cu adevarat?? Daca mi-as putea cladi fericirea peste nefericire… Raspund cat as clipi ca nu, nu as putea niciodata sa iti fur viata pe care o ai acum si fericirea cotidiana… Si poate ca va trebui sa port aceasta povara in suflet pana in ziua in care voi da socoteala acolo SUS..!! Dar daca tu m-ai iertat, am convingerea ca si Dumnezeu – care stie cat te iubesc- ma va ierta atunci…

Pana la urmatoarea intalnire in care sufletul meu va fi sarutat de zambetul tau…

Rathere_is_always_hope

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: