Cuvinte

Uneori raman fara cuvinte. Mi se intampla rar si ma ia intotdeauna prin surprindere. Acum, de cateva zile, de exemplu, imi caut cuvintele in orice situatie. Din ce in ce mai multe intamplari ma lasa fara cuvinte. Oameni, experiente, trairi, intrebari, ganduri aiurea, griji, framantari, tristeti sau bucurii… toate se intampla pe muteste. Fara cuvinte. Nu inteleg nici eu de ce, probabil ca am obosit. Sa tot caut cuvinte, sa tot scriu, sa tot vorbesc. In fiecare zi am fost bombardata cu diferite vesti, unele mai bune, majoritatea mai rele si toate la un loc au alungat cuvintele din mine. 

Si daca nu se mai intorc? Eu ce ma fac? 

Ra

Si poate ca…

Probabil ca tu nu iti amintesti nici macar jumatate dintre lucrurile pe care eu nu le voi uita niciodata…

xoxo

Ra

Sprijinita de marginea cerului

Uneori ma sprijin de marginea cerului. Si stau asa, visatoare, sa ma gandesc la tot ce este trecator… La aparentele din viata noastra. La miracolul clipei. La luna pe care mi-o lasi de cate ori pleci. La norii care ne sunt casa, la apele care ne despart si la curcubeul care ne acopera. La frumusetea infinita pe care, din graba, nu avem timp sa o vedem…

“La apropierea serii, spune inteleptul, veti regreta ca nu v-ati spus rugaciunea de dimineata.” – Won-Hyo

Uneori ma spijin de marginea cerului. Si stau asa, visatoare, intrebandu-ma daca bucuria de a te vedea nu este si ea un vis din care nu ma mai trezesc… fara sa ma intreb vreodata daca este timpul sa plec… (“esti liber fata de ceea ce accepti si prizonier fata de ceea ce refuzi” – proverb)

“Nu sunt cum crezi, nici cum ma vezi… Ci sunt asa cum ma visezi. Deci, dormi mai mult – ca sa ma vezi, asa cum sunt cand ma visezi”.

Rain

As a touch

Love is so

Ugly when you

Cry

Again


Uneori ma sprijin de marginea cerului. Si stau asa, visatoare, zambind cu gandul ca oamenii de altadata au cunoscut si ei seri ca aceasta. Seara racoroasa de toamna. Ce ai sa imi spui in noaptea aceasta in care simt ca vara mi se scurge printre degete, pierzandu-se?

Uneori ma sprijin de marginea cerului. Si stau asa, asteptand ca drumul sa fie acoperit de frunzele moarte toamna…

Uneori ma sprijin de marginea cerului. Si stau asa, asteptand…

Uneori ma sprijin de mrginea cerului. Si stau asa…

Uneori ma sprijin de marginea cerului.

Uneori…


Ra

Stii tu ;)

Ce porumbel dragut! Nu, nu am innebunit, postul acesta este pentru o persoana care mi-a interzis cu desavarsire orice alta metoda de comunicare. Ne-a ramas scrisul, “oferindu-se” sa ma citeasca, provocandu-ma sa-i scriu aici orice as avea sa-i spun… De oricate ori as simti nevoia sa-i vorbesc… In schimb, pentru a-si pastra anonimatul, imi va raspunde in privat via email. Draguta provocare. Ma simt ca si cum as folosi porumbei voiajori, trimit mesaje fara sa stiu daca si cand vor fi citite. Fara sa stiu daca si cand mi se va raspunde.

Asadar, iata ca imi respect partea de intelegere si chiar ai imaginea (virtuala) a porumbelului voiajor pe care il folosesc ;) siÊcred ca as putea sa iti trimit chiar un pupic cu ajutorul lui.

Ra

Tragedie

Inca o tragedie a avut loc la Tuzla. Chiar luni vorbeam cu doi prieteni care imi spuneau ca le e foarte frica de zbor si acest fapt constituie un impediment in alegerea vacantelor… Ma intrebau, la fel ca multi dintre cunoscuti, daca nu imi este frica. Imi cereau sa le explic o multime de lucruri legate de zbor. Pe cat pot, in limita cunostiintelor mele nu foarte mari, incerc sa linistesc pe toata lumea si sa le explic cat de placut, de frumos si de fantastic este sa zbori.

Atunci, din vorba in vorba imi spuneau ca nu a mai cazut nici un avion de ceva timp… La circa o ora sau doua dupa ce am avut aceasta discutie, tot cu ei fiind, in fata televizorului am vazut stirea ca la Tuzla un avion a luat foc… Am urmarit putin si din spusele respectivei doamne de la tv, nu era ceva grav – un avion care din nu stiu-ce-motive a luat foc la sol. Nu spunea de victime. Doar ca sunt cativa raniti. Am respirat usurata ca nu a murit nimeni. De cand s-a intamplat nenorocirea cu zborul din care Misu nu s-a mai intors, am ramas cu o frica neexplicabila…


Marti am citit in ziare ca au murit oameni la Tuzla… Ca a fost o tragedie acolo. Nu ca un avion a luat foc la sol, ca si cum a luat foc din senin si nu era ceva important. La Tuzla s-a prabusit un avion cu cativa oameni valorosi… In avion se afla si singura femeie pilot de AN din tara. Lavinia Guita. Avea 26 de ani… Si toata viata inainte… Acum are doar cerul…

Ca o ironie a sortii, acesta este modelul avionului pe care eu il port tatuat pe laba piciorului…


Dumnezeu sa-i odihneasca! Condoleante familiilor celor care au plecat in zbor si s-au ratacit prin cer…

Ra

Previous Older Entries

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 322 other followers