Ra3pop's Blog

Romanul si calitatile lui

21 Jun 2011 20 Comments

by Ra in Flights, Uncategorized Tags: insotitoare de bord, Jurnalul unei insotitoare de bord, Romania, zbor, zi de munca

Imediat ce am putut sa compar caracterul romanului cu cel al altor natii, mi-am dat seama ca romanul nostru are cel mai de cacat caracter, ma scuzati pentru cuvantul folosit. 

Bineinteles ca ma puteti contrazice. Insa nici un argument nu ma va face sa imi schimb parerea.

De-a lungul timpului am observat ca romanul este Gica-contra. Adica el intotdeauna stie mai bine, face mai bine si mai mult, poate mai usor, mai mult si mai bine (nu neaparat in ordinea aceasta), munceste mai eficient, nu are nevoie de pregatire suplimentara (ca, deh, pe el l-a inzestrat natura cu toate cele), se pricepe la orice si daca nu – inventeaza o solutie, in general este mai bun decat seful lui si mai bine pregatit decat restul colegilor si daca mai are si ceva bani – clar este net superior oricarui alt compatriot. Deci, il putem asemana pe romanul din povestea mea cu un fel de Gica-contra-Stie-Tot )!

Ieri mi s-a reconfirmat ceea ce stiam deja: ca romanul are un caracter de c***t!!!

Pe primul tronson, in drum catre Sofia, ieri, am avut printre pasageri doua doamne tare dragute si curatele, sa fi avut inspre 40 de ani. Genul de persoane de la care astepti si niscaiva educatie si putin bun simt. Ei, nah, ca astepti degeaba, doamnelor din povestirea mea lipsindu-le cu desavarsire ambele. In timpul imbarcarii, una dintre ele, m-a chemat inspre ea facand un semn cum nici unui caine nu-i faci. M-am indreptat zambind si am intrebat cu ce o pot ajuta. Mi-a spus pe un tot minunat (not) ca are o problema, nu-i incape bagajul in compartimentul de deasupra scaunelor. Eram cu ATR-ul si acesta este un avion mai mic, prin urmare si hatrack-urile sunt mai micute. Valiza doamnei nu era uriasa, insa cam umflata si nu incapea. I-am spus, in cel mai dragut mod ca dupa ce se termina imbarcarea poate merge la colega mea in spate sa-i duca valiza spre a  fi pusa la cala, cu livrare la avion, la coborare. Mi-a aruncat o privire in marea scarba si mi-am dat seama ca nu are de gand sa miste valiza din loc. Am urmarit-o cu privirea pe toata perioada imbarcarii. Si-a pus valiza pe scaunul din fata si cand pasagera care avea loc acolo, a ajuns in dreptul scaunului, nici macar nu s-a deranjat sa o iau si sa o mute sau sa o puna pe culoar. Norocul ei ca era celalat loc gol si pasagera respectica s-a asezat langa valiza ei. I-am spus apoi ca e ok, poate merge sa duca valiza la colega mea si doamna care era cu ea mi-a spus printre dinti: “da’, ce? tu nu poti sa o duci?”. Pur si simplu m-am blocat! Daca trebuie sa fiu sincera, atunci recunosc ca in acel moment am avut senzatia ca mi-a dat cu ceva in cap si nu imi puteam reveni. Tot dragut, i-am explicat ca nu am voie sa pun mana pe bagajele pasagerilor si sa le mut, mai ales ca este vorba despre un alt loc. Si mi-a raspuns, la fel de intepata, ca imi da ea voie sa o mut. Practic, stateam si ma uitam la ea si ea la mine si toti cei din jur la noi si nu intelegeam ce mi se intampla si nu stiam ce sa fac. Valiza nu vroiam sa i-o car eu, dar nici ea nu vroia sa si-o mute si nu puteam nici sa o lasam pe scaun. 

Pentru a nu isca o polemica, am luat valiza si am dus-o in cala. Insa, sincer, imi pare rau si regret amarnic ca am facut-o. Javra va crede ca toate trebuie sa facem asta, probabil ca va avea aceeasi pretentie si de la alte colege de ale mele. Insa in situatia aceasta, riscam sa se inceapa o cearta si sa ma aleg cu un raport, iar compania noastra draga nu cred ca ar alege sa ma sustina pe mine in cazul acesta. Asa ca am inghitit in sec si am facut-o si pe asta. Ideea este ca la fel ca ea, puteau sa vrea si ceilalti 40 de pasageri sa le car, sa le ridic sau sa le mut bagajele. Unde as fi ajuns? Probabil ca la spital, rupta de spate si indoita de la greutatea bagajelor pasagerilor. Pana la urma nu m-am angajat hamal…

Apoi am avut o experienta cel putin comica. O doamna si un domn la bussiness in ATR. Clasa business la acest avion este situata in dreptul iesirilor de urgenta, a trapelor respectiv. I-am spus doamnei ca fiind asezata in dreptul unei iesiri de urgenta, nu poate tine geanta langa ea in timpul decolarii si aterizarii. A sarit ca arsa, spunandu-mi pe un ton oparit ca numai in Romania a pomenit asa ceva, ca este incredibil sa nu o las cu geanta langa ea, pe jos, etc. I-am spus ca aceasta este o regula care ofera siguranta in cazul unei evacuari de urgenta care ar putea aparea in timpul decolarii si/sau aterizarii. A continuat sa imi spuna ca numai in Romania a auzit/intalnit o asemenea regula. I-am spus ca regula este la nivel international si ca toate companiile o respecta, ca aviatia romana nu este diferita cu nimic de cea din alte tari. In acel moment, domnul care calatorea si el la business (nu erau impreuna) a intervenit si mi-a spus, privindu-ma ca pe ultima retarda, ca el calatoreste mai mult decat mine si ca dna  are dreptate. Noi, romanii, interpretam aiurea regulile in aviatie si ca la nici o companie nu te pune sa faci asa ceva. Practic, daca domnul calatorea mai mult decat mine, mi-am dat seama cat de mica sunt si cat de neinsemnata si mai ales cat de putine stiu eu – raportat cu cate stie dansul si i-am spus ca are dreptate. Dar totusi, pentru linistea mea, as vrea sa punem geanta sus, asigurand-o ca dupa decolare, am sa i-o dau eu cu mana mea inapoi, fara ca dansa sa se deranjeze in vreun fel. Acum, nu pot sa nu ma intreb cat o fi calatorit acel om? Noi zburam si 6 zile din 7, avem in medie 80 de ore de zbor lunar, poate chiar si 90. Ne apropiem de 900 de ore de zbor pe an si totusi acel pasager stia mai bine pentru ca el calatorea mai mult. Tipic romanesc, as putea sa spun.

La service, o domnisoara cu varsta cuprinsa intre 25 si 30 de ani, mi-a cerut cu o voce foarte joasa si inceata: “apica”. Am intrebat-o iar ce doreste si iar mi-a spus: “apica”. Am continuat cu “va rog sa repetati” si intr-un final, dupa ce am rugat-o sa imi spuna de nush cate ori, pt ca nu intelegeam, oricat as fi incercat, am inteles ca cerea APICA!!! Plm, nici macar o data nu a spus mai tare sau mai clar. Nu a cerut apa, ci apica. Acum, intrebarea e – “platica sau mineralica?”.

Sa nu uitam de pasagerul care asculta la iPhone muzica in casti si cand l-am rugat sa inchida telefonul si sa scoata castile din urechi pe perioada decolarii, m-a intrebat sfidator, de ce, pentru ca el oricum si le poate pune la loc dupa ce trec eu… Adica, de ce imi bat capul???? Ca el oricum stie mai bine si face ce vrea el. Ca doar e cu private jet-ul si il doare la basca de mine si de regulile zborului…

Cam asta se intampla intr-o zi normala de munca in meseria mea. 

Concluzia: romanii sunt unici!!!!

Ra