Spirit: Stallion of the Cimarron

Nu stiu cum sunt altii, dar eu nu prea m-am uitat la desene animate. Imi aduc aminte cu placere de Bambi, l-am vazut si revazut fara sa ma satur vreodata, insa mai mult de atat nu m-a atras lumea desenelor animate. Nici copil fiind, nici adult. Nu am vazut Madagascar, Happy Feet sau alte filme de desene animate despre care prietenii mi-au spus numai cuvinte de lauda. 

Azi, insa, am descoperit inca un film, in afara de Bambi, care m-a facut aproape sa nu respir in fata ecranului… 

Spirit – Stallion of the Cimarron.

Si nu, nu m-a fascinat numai pentru ca este povestea unui cal, ci chiar e un film reusit!

Vizionare placuta!

Ra

Povestea lui Sami

“Suntem in trecere printr-o comunitate si vedem un manz care era tinut pe picioare de stapan, parea ca il invata sa mearga. Ne oprim, il fotografiem si il intrebam pe bipedul din imagine, cat are manzul, ce face cu el, unde il duce. Ne spune razand ca manzul are doar 2 zile si ca il arunca. Cum asa?- il intrebam si eu ma gandesc ca a glumit pe seama mea, prea fusesem entuziasmata cand l-am vazut. Toata ziua m-am gandit daca a glumit sau chiar il arunca. Cand am reusit sa verbalizez temerea impreuna cu prietena mea, am facut un scenariu sumbru cu manzul aruncat in camp, flamand si haituit de cainii vagabonzi ca apoi sa fie mancat. Am inceput sa dau telefoane, sa intreb unde a ajuns si daca era adevarat ca il arunca ca pe o/un ……nu gasesc un cuvant pentru comparatie.Imi raspundeau oamenii din ce in ce mai jenati si speriati ca ma interesam de manz. Am aflat numele criminalului cu promisiunea ca nu voi spune cine mi l-a zis. Dupa multe telefoane am reusit sa vorbesc cu sotia lui si ii spun ca a doua zi ma intorc la ei sa vizitez manzul. A doua zi, familia plecase de acasa ca si cum nu au stabilit nimic cu mine dar aflasem ca a luat altcineva manzul. Inarmata cu pet-ul cu lapte, intrebam in stanga si in dreapta la cine a ajuns. Tot satul stia ca se interesa cineva de manz, in spatele meu auzeam rasete si vorbe intr-o limba pe care nu o intelegeam si poate ca era mai bine asa.Oricum mie nu-mi pasa! Aflu ca intr-adevar manzul era aruncat pentru ca nu era frumos. Raspunsul m-a naucit, certitudinea m-a lovit in moalele capului. In sfarsit, am ajuns la parintii adoptivi- 2 copii de la scoala care l-au luat si l-au hranit cu laptele pe care nu il mai mancau copiii la scoala. L-am luat in brate si s-a lipit de mine, era cald si murdar de lapte, mancase. Am plans fericita si usurata, stiam ca acei copiii il vor ingriji, ca sint in stare sa nu mai manance ei ca sa il hraneasca. L-au botezat pe loc, SAMI si mi-au dat voie sa-l mai vizitez cand ajung in zona. Sper sa traiasca si bipedul sa fie pedepsit!” – asa a descris Elena Mocanita prima poza cu Sami, manzul abandonat.

Ce a urmat e lesne de inteles… Poza cu descrierea au ajuns pe facebook si de acolo pana la Roxana Radu a fost doar un pas. Mai departe s-a ocupat Vier Pfoten de salvarea mazului! Pana la salvarea propriu zisa, de catre Vier Pfoten, trebuie sa admiram incrancenarea cu care niste copilasi din sat au avut grija de el, fiind capabili sa isi dea laptele de la scoala, manzului, sa aibe grija de el ca de un copil mai mic si sa-i acorde afectiunea care cu siguranta i-a lipsit, fiind separat de mama lui. Nici nu vreau sa imi imaginez prin ce trece si biata iapa careia i-a fost luat pe nedrept puiutul…

Acesti copilasi care, desi amarati, au renuntat la laptele lor in favoarea manzului si au avut grija de el, merita sa li se intample ceva frumos. Poate o surpriza de Paste… Am citit pe facebook ca e posibil sa se organizeze o colecta de hainute, jucarii si alimente pentru copii din acest sat, daca sunteti interesati sa donati, puteti lasa un comentariu pe blog si tinem legatura ;). Va multumesc!

UPDATE: Pentru donatii avem nevoie de un microbuz cu care sa se faca transportul si de un loc unde sa facem donatiile. Daca aveti idei sau puteti ajuta, va rog sa lasati un comentariu la acest post!

Calul a fost luat de marti din acel sat si adus intr-un manej din vecinatatea Bucurestiului, unde este hranit cu lapte special pentru manji si primeste toata afectiunea de care are nevoie. Desi nu imi pot lua gandul de la biata mama care a ramas fara el…

Ieri am fost sa-l vad pe Sami si odata ajunsa la el, timpul a trecut fulgerator. E atat de dulce incat iti vine sa te lipesti de el, sa te cosi de blana lui moale si sa nu-i mai dai drumul. E iubitor, pupa pe toata lumea si nu glumesc – eu mi-am luat niste pupaturi zdravene de la el azi!!!

This slideshow requires JavaScript.

Ra

31 and smiling

A fost ziua mea, a mai trecut un an, am 31 acum… Mama mi-a povestit ca m-am nascut dupa amiaza, intre 14,30 si 15,00, era o zi intunecata si ploioasa. Probabil ca nu mi-a placut prea mult ce am gasit atunci cand am venit pe lume, pentru ca m-am fixat pe soare si caldura. 

Anul acesta, mai mult ca in alti ani, am primit nenumarate mesaje, telefonul mi-a sunat pur si simplu in continuu si facebook-ul a fost arhiplin de urari, atat scrise pe wall, cat si in privat. Pentru prima data a trebuit sa incarc telefonul de cateva ori in aceeasi zi si am obosit vorbind (iar eu am antrenament la vorbit  mult)! Insa a fost totul atat de frumos, incat mi s-a parut ca cineva a facut o magie, ceva, si astfel am vazut cati oameni s-au gandit la mine de ziua mea.

Daca va intrebati cum am petrecut, nu am prea multe de povestit. Am ales sa stau mai departe de oameni si mai aproape de cai. Poate suna nebunesc, dar cu toate dezamagirile din ultimul timp, cred ca am ales cel mai bine pentru o zi atat de speciala. Mi-as fi dorit sa am timp sa pot ajunge si la Arkadia, acolo unde am alti oameni si cai de suflet ;).

A fost o zi insorita, calda si cele cateva persoane pe care le-am vazut in acea zi, sunt oameni buni si frumosi. Frumos a fost ca m-am intalnit si cu Cpt Voica, nascut in aceasi zi cu mine, si desi ne-am vazut intamplator pe strada unde se afla baza hipica Hollandia, ne-am oprit cateva clipe sa ne facem urarile de rigoare. Cei care mi-au facut ziua frumoasa sunt Roxana, Kuki si Cami. Iar calutii se numesc El Zi, Tropi, Jasmine, Maia si Pistrui (iubitul meu pe care l-am bagat intr-o sedinta de grooming si infrumusetare). Sa nu uit de catelusa Sally si Rusha magarusa, plus cele 9 pisici ale Roxanei (nu credeam sa imi vad pe viu visul cu ochii, acela de a intra intr-o casa plina de pisici care traiesc in armonie si vin pe rand sa te iubeasca). 

Am primit cadou o carte despre cai, o sa va vorbesc despre ea intr-un post special. Multumesc mult, Luana draga!

Si mi-am facut singura cadou o bratara superba, cumparata de la Equitana! De care nu am sa ma mai despart!!!

A! Sa nu uit ca una dintre florile mele preferate a ales sa infloreasca toata tocmai de ziua mea, ce bucurie mai mare sa am, cand vad ca pana si florile pe care le ingrijesc, s-au gandit la mine?!

Una peste alta, am avut parte de liniste si armonie, de natura, de soare si caldura lui, de cai si oameni cu suflet frumos. As vrea sa fie fiecare zi la fel si linistea aceasta sa nu imi fie tulburata niciodata!!!!

P.S. Am uitat, si o pun pe seama faptului ca eram adormita de dimineata cand am scris postul, de draga mea Georgiana, de care ma leaga mai mult de jumate din viata!!! Ea, sotie si mama acum, mi-a dedicat un post pe blogul ei http://www.mamasisotie.wordpress.com, rascolindu-mi amintiri din trecut, de pe vremea liceului si nu numai. Pt curiosi, puteti vedea aici: La multi ani, Raluca!

This slideshow requires JavaScript.

Ra

1 martie fericit

Nu am de gand sa scriu un post in care sa va urez o primavara minunata. Daca e sa fie, o veti avea si fara urarea mea si daca nu va fi sa fie, nu va va face situatia mai placuta urarea mea ;)

Asadar, no happy martisor day, asa cum am vazut pe fcbk toata ziua si nici alte urari nu am sa fac azi; sunt putin anti-sarbatori de acest gen, asa ca vreau sa scriu despre ziua minunata pe care am avut-o azi. Am petrecut 6 ore aproape, la Arkadia Horse Club, impreuna cu Ionut, cel care ma supravegheaza si ma invata sa calaresc. Cand sunt acolo, mi se pare ca timpul se opreste, nu stiu cand trec orele pentru ca nu ma uit la ceas si uneori as vrea sa fie posibil sa ma mut la Arkadia ;)

This slideshow requires JavaScript.

Ra

Caii si fericirea

Cine a spus ca cel mai bun prieten al omului e cainele, nu a cunoscut niciodata calul ;).

This slideshow requires JavaScript.

Azi am fost in vizita la prietenii mei de la Arkadia Horse Club si am profitat de ocazie sa incalec un cal. Am ales-o pe Holly, desi Rigoletto imi este mai drag, dar Holly este atat de comoda!!! De parca as fi in cel mai placut loc din lume, cand sunt calare pe ea!!! Stiu, nu ma puteti intelege, dar nu conteaza, sentimentul e unic, nu trebuie neaparat inteles ;).

Cred ca as putea sa ma mut acolo, sa stau toata ziua in preajma cailor, nimic nu ar fi mai placut decat sa ma rup de realitatea din jur pentru lumea de basm de la Arkadia. 

Ra

Soltana

A trecut o luna de cand au fost salvati caii din Delta, cei care erau in drum spre abator. O luna de cand oameni minunati au grija ca acestor cai sa nu le lipseasca nimic. O luna de cand doamna Marlena Rosanu Terlemes ne-a primit in casa ei, la ferma nr 8 din comuna Urleasca, judetul Braila, pe noi, oameni si cai, gest pentru care nu avem destule cuvinte de multumire.

Ca sa ne faca viata si mai frumoasa si bucuria si mai mare, o iapa dintre cei 41 de cai aflati acum la ferma in ingrijirea voluntarilor, a fatat aseara o manza pe care cei aflati acolo au botezat-o Soltana. Numele l-a primit dupa cel al unei doamne (bunica uneia dintre fetele care a participat la salvarea cailor din tir, in noaptea cea mai grea pentru voluntarii implicati in acest gest umanitar), care acum nu mai este printre noi, insa cu siguranta vegheaza asupra acestor caluti, de acolo de Sus si sigur ne-a pus o vorba buna la Doamne Doamne, noua si cailor care asteapta zilele de libertate ce vor veni.

Aceasta intamplare minunata, ne-a dat un strop de fericire in plus, un impuls nou si ne-a facut sa credem ca exista inca miracole si ca lucrurile bune si frumoase vin atunci cand te astepti mai putin. Ce poate fi mai frumos decat sa te trezesti dimineata, sub cerul de la Urleasca, respirand aerul curat la ferma din mijlocul campului, ascultand freamatul spicelor din apropiere? Poate doar sa gasesti un manz printre caii aflati acolo… ;). Iapa aceasta a fost puternica si norocoasa. Nu numai ca a putut duce sarcina pana la capat, prin toate cate a tracut si a reusit sa dea viata unei  manze superbe. A si iesit negativ la prima serie de analize si astfel a ramas in viata printre caii care acum se afla acolo. 

Cred ca merita o viata libera, linistita si ferita de rele. Asta le doresc iepei, manzei si celorlalti cai aflati la Urleasca si in Delta. Libertate si liniste.

Ra

Oameni si cai, partea a 5a

Iata cum am gasit calutii, oamenii si ferma nr 8 din Urleasca, la prima mea vizita acolo.

Marti, 24 mai, 2011. Acesta este calutul despre care va spuneam ca avea un picior rupt si il taraia dupa el, neputand sa merga. El era tinut separat, impreuna cu Lucky si Victoria. Din pacate a iesit pozitiv la analizele pentru anemie infectioasa si a fost eutanasiat pe data de 8 iunie, impreuna cu ceilalti cai bolnavi si ei.

Cam asa erau de slabi cand au ajuns in Urleasca. Pe parcurs, in pozele mele, veti observa cat de bine si-au revenit datorita ingrijirilor primite de la voluntarii care s-au dedicat acestei cauze. In care, multi, din pacate, inca nu cred.

 

Si, totusi, privirea lor este inca blanda. Si, totusi, cred ca inteleg si fac diferenta dintre oamenii rai si cei buni…

Ranile de genul acesta sunt rani minore. Asta ca sa va imaginati in ce stare erau cand au fost adusi in Urleasca. Dl Dr. Ovidiu Rosu are grija ca fiecare cal sa primeasca tratamentul de care are nevoie, le curata ranile, ii tine sub supraveghere. Nu pot sa nu observ, inca o data, cat sunt de slabi. Daca cineva a vazut imagini cu ei in salbaticie, va intelege care este diferenta dintre ei -liberi si ei – prinsi de sateni si vanduti samsarilor spre a fi dusi la abator.

Asa arata curtea in care cei trei cai tinuti separat, primeau ingrijirile doctorului. Imaginile aratau ca un spital in aer liber, pe genul acelora care se improvizau pe timpul razboiului, pentru a trata ranitii. Poate ca tot un razboi a fost si acesta. Unul in care oamenii si caii au iesit invingatori.

Nu e putin, nu-i asa?

Victoria. Batuta cu lopata, probabil pentru a fi fortata sa intre in tirul mortii. Pe langa taietura pe care o avea la cap, avea ochii umflati cat pumnul meu, rani pe corp si asta doar pentru ca acei oameni au tinut sa arate ca ei sunt superiori acestui cal minunat. Si mama pe deasupra. Al carui manz a ramas singur in urma ei, in tarcul din Letea… Despre Victoria, povestea ei si eforturile voluntarilor de a o tine in viata, am sa scriu un post separat. Pentru ca atat Victoria, cat si cei care au ingrijit-o si au luptat alaturi de ea, pentru ea, merita un post separat.

Pe el l-am botezat ‘Sageata’, pentru ca are o viteza demna de invidiat!!!

Acesta este un adapost improvizat de volunatari. Pe care caii il acceptau. Cand acestia doi s-au bagat la umbra, am ras gandind ca aveau o intalnire romantica, la separeu :)!

 

Sa va arat si cate ceva din ceea ce faceau oamenii. In primul rand apa o carau cu galeti de la fantana. Cailor le puneau apa in niste ligheane mari, galeti si un mare cauciuc taiat. Din cauciuc nu beau nici acum, il ocolesc si ignora apa din el. Nu le place si gata. Majoritatea ligheanelor si cam ce insemna galeata de plastic, au fost sparte de cai. Dragutii de ei, la un moment dat au incercat sa se joace in apa din ele si bateau cu piciorul in apa, iar plasticul a cedat. A trebuit sa se gaseasca alte solutii. Au cumparat sau/si primit galeti de tabla. Acum, ele stau legate de gard, pentru o pozitionare cat mai buna. Un domna a donat galeti din cauciuc, incasabile, care sunt foarte bune. Am fost eu sa le iau de la dansul si le-am dus in Urleasca. Le sunt de mare ajutor si ii multumim pe aceasta cale domnului Rasvan Jakab pentru gestul frumos. O alta parte din apa era adusa de o cisterna si descarcata in butoaie de plastic, dar nu era indeajuns pentru o zi intreaga si atatia cai. Mai apoi, cateva zile la rand au venit pompierii din Braila si au incarcat si ei o data pe zi toate butoaiele cu apa, in completarea apei carate de la fantana si acelei descarcate din cisterna adusa cu tractorul. Au trecut cateva zile pana cand un alt om bun a donat o cisterna (daca gresesc, ma scuzati, nu stiu cum sa o numesc) de 1000 l in care puteam stoca apa de la pompieri. Apoi, pompierii nu au mai venit si ne-a ramas cisterna pe care o aducea tractorul. Intre timp si fantana a secat de tot…

Apoi, in legatura cu mancarea cailor, stufarisul care le asigura una dintre mesele zilei, il coseau si carau de pe marginea drumului catre ferma. Noroc ca era si inca a mai ramas, din plin. Numai ca la inceput stufarisul cosit era incarcat in saci de plastic si carat in spate pana la ferma. Asta implica consumarea unei mari parti din energie si putere. Pentru ca necesita multe drumuri si nu era nici usor si nici comod. Dupa prima zi, ne-am dezmeticit si trageam dupa noi o caruta pe care o incarcam cu stufarisul proaspat cosit si apoi o trageam/impingeam inapoi la ferma si o descarcam in tarcul cailor. Restul meselor, adica balotii de lucerna si fanul – sunt cumparate si au fost si donatii, pentru care suntem cu totii recunoscatori!!

Stransul balegarului se facea in echipe de cate doi. Unul facea gramajoarele de balegar si altul, lua cu mana si punea in roaba. Ulterior au cumparat lopeti si greble si aceasta munca nu se mai face cu mana!!

Ferma nr 8 din comuna Urleasca, nici ca putea fi amplasata mai bine decat este. In mijlocul unui camp, inconjurata de linistea spicelor si de adierea vantului care mangaie si alina, totodata, durerea cailor si a oamenilor care-i ingrijesc.

Calutii, desi salbatici si neobisnuiti cu omul in preajma, dupa ce au indurat batai si au fost chinuiti de alti oameni, au reusit sa faca diferenta si sa inteleaga rostul celor care i-au eliberat acolo si care-i ingrijesc cu toata dragostea de care sunt capabili. Astfel, au stat nemiscati atunci cand doctorul le curata si trata ranile, au acceptat mangaierile voluntarilor, ceea ce mi s-a parut pe cat de frumos – pe atat de incredibil. Manzul Lucky, cel cu rana la burta, slabit si probabil cu dureri, a resuit performanta sa adoarma spijunindu-si corpul si lasandu-si toata greutatea pe o voluntara care-l mangaia si alinta. Mai apoi, am facut schimb si am putut sa imi hranesc sufletul cu aceasta senzatie de a-l simti si eu, lasand-se cu toata increderea pe mainile mele, adormind sprijinindu-se de mine. Acum, ca este muuuult mai bine, rana arata din ce in ce mai bine pe zi ce trece, iar el s-a ingrasat si are putere, abea reusesc sa-l prinda pentru tratamentul zilnic. Nici vorba sa mai stea in brate la cineva :)!

Cam asa arata in imagini, prima zi pe care am petrecut-o la Urleasca.

Ra

Previous Older Entries

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 337 other followers

%d bloggers like this: